Alexandru Lascarov – Moldovanu, autorul unui text elogios la adresa Dobrogei

• Alexandru Lascarov – Moldovanu a fost de meserie jurist, avocat, prozator și publicist român

• Alexandru Lascarov – Moldovanu este autorul unui text elogios, scris în urma unei călătorii în „ținutul dobrogean al lacurilor și al dealurilor pierdute”, publicat sub numele „Prin Dobrogea”. Textul a apărut într-un număr al revistei „Analele Dobrogei”

Originar din municipiul Tecuci, județul Galați, Alexandru Lascarov – Moldovanu s-a născut pe 5 august 1885, în familia lui Alexandru Lascaroff și a Zoei.


Alexandru Lascarov – Moldovanu a fost de meserie jurist, avocat, prozator și publicist român.


Primii ani de studii i-a făcut la Școala Primară nr. 1 de băieți și Gimnaziul Real din Tecuci. Ulterior, el a fost elev la Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad și la Liceul Internat din Iași (1889 – 1902). A început studiile universitare la Facultatea de Drept a Universității București, unde a obținut diploma de licență în anul 1906.


A fost numit administrator de plasă în Tulcea și apoi în Focșani.


El se numără printre întemeietorii primelor biblioteci publice din Tecuci (1907) și din Focșani (1910).

În anul 1913 era mobilizat în armată și participa la operațiunile militare din Bulgaria, precum și în cele din timpul Primului Război Mondial.


Când s-a mutat la București, Alexandru Lascarov – Moldovanu a lucrat pentru Fundația culturală „Principele Carol”, la Direcția Educației Poporului și la Societatea de Radio.


A făcut parte din Partidul Naționalist – Democrat a lui Nicolae Iorga și a fost ales senator între anii 1931 -1932.


A publicat articole, fabule, nuvele, povestiri, satire, amintiri, mai ales pe teme moral – educative, în colaborările sale cu: „Ramuri”, „Flacăra”, „Adevărul literar și artistic”, „Lamura”, „Viața literară”, „Țara de Jos”, „Țara noastră”, „Universul literar”, „Universul copiilor”, „Dimineața copiilor”, „Fântâna darurilor”, „Biruința”, „Tinerimea creștină”, „Satul”, „Țara Bârsei”, „Florin de crin”, „Ortodoxia”, „Progresul”, „România”, „Timpul” etc.


Alexandru Lascarov – Moldovanu este autorul unui text elogios, scris în urma unei călătorii în „ținutul dobrogean al lacurilor și al dealurilor pierdute”, publicat sub numele „Prin Dobrogea”. Textul a apărut într-un număr al revistei „Analele Dobrogei”.

Autorul a colindat prin satele dobrogene și s-a lăsat impresionat de magia locurilor, de frumusețea zonei, de oameni și de obiceiuri.

Redăm mai jos un fragment:

„Urcând spre Tulcea, trecem prin alte sate: unele găgăuţeşti, având aceleaşi mori de vânt în margini, aceiaşi şalvari şi iminei cunoscuţi ; unele nemţeşti, cu casele aliniate, cu pastor având ochelari şi ochi albaştri, cu biserica bine îngrijită, lăsând să se strecoare pe ferestrele ei sunetele de lemn ale orgei, cu femeile mergând cu „Biblia" sub braţ la rugăciune, cu gospodăriile curate ca nişte „saloane", cu „chilotele" de puf în loc de plăpumi, aşa de călduroase că poate fi frigul Bobotezei şi poţi dormi sub ele afară pe prispă, cu aceiaşi oameni tacticoşi, politicoşi, buni platnici ai dărilor, dar nu prea deschişi la minte şi la suflet şi puţin cam trişti.

Trecem, asemenea, prin marele sat Başchioi, - frumos, bogat, având gospodării bine alcătuite. Păcat că oamenii lui, pe lângă un pumn de bune calităţi, au o fire aspră, neapropiată şi bănuitoare. Altfel, de o mare sobrietate şi cu un simţ aproape desăvârşit al respectului casnic.


Trecem apoi prin Slava-rusă, sat lipovenesc, întru totul asemănător Jurilofcei, având „bărbi" mai mari şi mai încâlcite, biserici mai verzi, cu turle asemănătoare şi mai tare cu nişte cepe colosale. Huesc cârciumile şi aici, se aud armonice clare, trosnesc încet seminţele de floarea soarelui în dinţi, se arată acelaş albastru tare, acelaş roş sângeriu, acelaş galben de ou şi acelaş verdeburatec pe care, pe păreţi, pe lemnul cercevelelor, pe porţi, pe testemeluri, pe bluze, ca şi la Jurilofca şi ca'n toate satele ruseşti, fără îndoială, de aici şi din lumea întreagă. Iar Ruşii poartă toţi aceiaşi bluză închisă până sus, prinsă în doi nasturi pe latura gâtului şi strânsă la mijloc cu curele late de piele neagră, iar în picioare, aceleaşi burduhoase cisme, peste care se resfrâng puţin, pantalonii bufanţi de culoare închisă.

Ajungem din nou în drumul mare al Constanţei, dar dincolo de Babadag, spre Tulcea.
Înainte de a poposi în Tulcea, trecem prin satul în care conlocuesc cel puţin trei feluri de naţii, pe picior de egalitate, ca în Elveţia: Cataloiul. ln acest sat se află: Români, Găgăuţi şi Italieni. Acuma, că se găsesc Romârii, Găgăuţi, aceasta nu pare de loc ciudat în Dobrogea, dar Italienii?!...  Ei bine, Italienii din Cataloi au partea lor bine statornicită. Acum vre-o 30-40 ani dacă nu şi mai bine, marele moşier Anghel din Moldova, un om de-o mare îndrăzneală de cugetare (tatăl poetului Anghel) a hotărât, nici mai mult nici mai puţin, să cultive pe una din moşiile sale moldovene, orez. Unii îl căinau, alţii îl luau în derâdere, el însă a pornit într'o zi şi a adus din Italia o colonie de muncitori italieni: cu neveste, cu copii, cu tot... şi a început să cultive orez ... Nu s'a făcut nimic un an, doi ... In vremea aceasta, coloniştii, se înţelege, au mâncat preţul moşiei întregi... Ne mai având ce face cu ei şi moşierul aflându-se la o mare strâmtoare, s'a gândit să-i aşeze în Dobrogea. Zis şi făcut: gospodăriile italieneşti fură aşezate Ia... Cataloi. A trebuit însă să se facă o lege specială pentru ca, străini fiind, să poată avea dreptul de a poseda pământ rural. Şi de atunci, colonia italienească din Cataloi a prosperat, s'a mărit şi s'a fixat pe veci acolo. Acuma au fanfară, societăţi corale, cantine, pălării bersaliere, şi... multă înclinare spre băuturi alcoolice.

Lăsând Cataloiul pe stânga, după ce mai ridicăm şi mai coborâm câteva dealuri, ajungem în unul din locurile cele mai frumoase ale ţinutului tulcean: la Derindere, vârful de deal care domină toată valea Dunării. Deacolo, privind în stânga, ochiul pătrunde până departe, urmărind meandrele marelui fluviu, care apare ca o imensă râmă de argint. Pâlcuri de sălcii, locuri de cultură, grădinării, stufărişuri, toate pierdute până în ceaţa zărilor. În vale, jos, ca o jucărie ciudată, departe, stă lsmailul basarabean, coborât în înceţoşare ca într'un somn, - iar în dreapta se întinde, ca un ţinut de poveste, "lmpărăţia Stufului" din Deltă: un necuprins verde-galben, tăiat prin mijloc şi pe lături de spadele de oţel ale braţelor Dunării. Iar peste toate, căzând lumina solară, într'o prăfuire de aur... Nesfârşit, lumină, ceaţă, - şi nu ştiu ce vrajă ca de poveste de pe alte tărâmuri...


Coborând de vale, pe şoseaua în serpentină şi iar ridicând pe tăpşane din ce în ce mai joase, ca şi cum ne-am lăsa pe nişte trepte gigantice, după o jumătate de oră intrăm în Tulcea, de unde, după ce-o vom vedea şi ne vom odihni, vom porni spre stufărişul deltei şi spre singuratecul oraş al visării şi al isolării, spre Sulina...”


Alexandru Lascarov – Moldovanu a decedat la 86 de ani, în data de 18 aprilie 1971.


Citește și:

Alexandru Lascarov Moldovanu - scriitor și publicist, conferenţiar la Societatea de Radio
 

#DobrogeaDigitală Magia Dobrogei – „nu știu ce vrajă ca de poveste de pe alte tărâmuri”