Cristea Grosu, restaurator al Monumentului Independenței de la Tulcea și personalitate a sculpturii dobrogene

Sursă foto: „Reprezentanţi ai Dobrogei în ştiinţa şi cultura românească“, autor Constanța Călinescu
  • Imediat după absolvire, Cristea Grosu își vernisa prima expoziție personală, făcându-se remarcat și obținând o bursă de doi ani la Roma
  • Cristea Grosu a restaurat Monumentul Independenței de la Tulcea în 1977, cu ocazia aniversării eliberării Dobrogei și a Centenarului independenţei României
  • Sculpturile sale sunt strâns legate de istoria României, înfățișând pe: Decebal, Traian, Tudor Vladimirescu, Nicoae Titulescu, Mihail Kogălniceanu (la Vaslui), Gheorghe Șincai (la Blaj)
 
Cristea Grosu s-a născut în ținutul dobrogean, mai precis la Dorobanțu, județul Constanța, la data de 21 iunie 1906.
 
În localitatea natală, viitorul sculptor a urmat ciclul primar, ulterior înscriindu-se la Academia de Arte Frumoase din București. Aici i-a avut profesori pe Dimitrie Paciurea și Oscar Han. El a absolvit cursurile în anul 1933.
 
Cristea Grosu a lucrat între anii 1930 – 1935 în atelierul lui Ion Jalea.
 
Imediat după absolvire, Cristea Grosu își vernisa prima expoziție personală, făcându-se remarcat și obținând o bursă de doi ani la Roma.
 
Astfel, din 1935 și până în 1937, Cristea Grosu a fost elev al Școlii române din Roma.
 
După întoarcerea în țară, din 1939 și până în 1943, în revista „Litoral” din Constanța, au apărut 59 de gravuri realizate de Grosu în lemn și linoleum.
 
De asemenea, Cristea Grosu a fost angajat în a executa mai multe lucrări monumentale, în diverse regiuni din România. Printre acestea, s-a numărat și Dobrogea, la Constanța fiind expuse compozițiile Scafandrul și Viața pescarilor.
 
Sculpturile sale sunt strâns legate de istoria României, înfățișând pe: Decebal, Traian, Tudor Vladimirescu, Nicoae Titulescu, Mihail Kogălniceanu (la Vaslui), Gheorghe Șincai (la Blaj).

 
Cristea Grosu a restaurat Monumentul Independenței de la Tulcea în 1977, cu ocazia aniversării eliberării Dobrogei și a Centenarului independenţei României.
 

A decedat la București, în anul 1991.
 
În onoarea a ceea ce a reprezentat Cristea Grosu, autoritățile din Agigea au dat numele lui unei străzi.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea: 115 ani de la nașterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu

#citeșteDobrogea: Sculptorul volumelor monumentale – Cristea Grosu (21 iunie 1906 – 1991)

In memoriam: Cristea Grosu, sculptorul care a restaurat Monumentul Independenţei de la Tulcea

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

In memoriam Cristea Grosu, sculptorul care a restaurat Monumentul Independenţei de la Tulcea

21 Jun 2022 1461

#citeșteDobrogea 115 ani de la nașterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu

21 Jun 2021 3116

#citeșteDobrogea Sculptorul volumelor monumentale – Cristea Grosu (21 iunie 1906 – 1991)

21 Jun 2020 3000

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 decembrie 2019

03 Dec 2019 2875

#citeşteDobrogea 112 ani de la naşterea sculptorului dobrogean Cristea Grosu (galerie foto)

21 Jun 2018 3347

Comunicat RAJA - Atenție, se oprește apa! - 9.02.2015

09 Feb 2015 1306

Anunţ RAJA Se opreşte apa în Agigea şi Techirghiol

09 Feb 2015 1486

Comunicat RAJA - Atenție, se oprește apa! - 9.02.2015

08 Feb 2015 1421

Lucrări RAJA Opriri ale apei, marţi, la Agigea şi Techirghiol

08 Feb 2015 1445

Comunicat RAJA - Atenție, se oprește apa! - 6.02.2015

06 Feb 2015 1353

RAJA întrerupe apa în Agigea şi Techirghiol

06 Feb 2015 1574