La mulți ani, Cristian Teodorescu! Scriitorul din Medgidia împlinește 69 de ani

  • Scriitorul Cristian Teodorescu s-a născut pe 10 decembrie 1954, în Medgidia, județul Constanța
  • În 1985, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Fundației „Liviu Rebreanu” pentru volumul de proză scurtă „Maestrul de lumini”
 
Scriitorul Cristian Teodorescu s-a născut pe 10 decembrie 1954, în Medgidia, județul Constanța.
 
El este fiul lui Vladimir și al Constanței Teodroescu.
 
Cristian Teodorescu a urmat școala generală, Liceul „George Coșbuc” și Facultatea de Filologie, secția română – engleză, în București.
 
În timpul studenției a lucrat ca muncitor (1975 – 1976) și merceolog (1976 – 1978).
 
După absolvire, el a devenit profesor de limba română, materie pe care a predat-o între 1980 – 1985.
 
În 1986 devenea corector la Tipografia „Informația”, revistele „Contemporanul” și „România literară” (1987 – 1989), iar apoi redactor la aceeași publicație în perioada 1989 – 2001.
 
În anul 1981, Cristian Teodorescu a debutat în literatură, în paginile revistei „Tribuna”. A mai scris pentru „Ateneu”, „Luceafărul”, „Tomis”.
 
În 1985, a primit Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Fundației „Liviu Rebreanu” pentru volumul de proză scurtă „Maestrul de lumini”. Acesta a apărut în anul 1985, la Editura „Cartea Românească” din București.

 
Cristian Teodorescu a mai publicat volumele: „Tainele inimei” (București), „Legenda lui Faust” (București, 1991), „Povestiri din lumea nouă” (București, 1996), „Îngerul de la benzinărie” (Pitești, 2003), „Sodoma și Gomora. 14 motive de a urî și de a te lăsa cucerit de viața de la oraș” (București, Editura „Univers”, 2008), „Medgidia, orașul de apoi” (București, 2009), „Lovitura de stat. Trecut și... viitor?” (Galați, 2017).
 

Sursă text: Dicționarul de personalități dobrogene, vol. IV
 
Citește și:
#citeşteDobrogeaCristian Teodorescu, scriitor şi ziarist dobrogean consacrat (galerie foto)
   

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O sală de fitness a fost deschisă în Eforie Nord, județul Constanța

22 Feb 2024 888

Constanța retrocedată! Înalta Curte, așteptată să se pronunțe azi în dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi)

16 Feb 2023 1559

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 decembrie 2022

07 Dec 2022 1774

Constanța retrocedată! Curtea Supremă menține sechestrul în dosarul celor 25 de hectare din Anadalchioi

22 Oct 2022 5114

Constanța retrocedată! Dosarul celor 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu – Constanța, amânat pentru septembrie

13 Jul 2022 1603

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 mai 2022

06 May 2022 1816

Peste 11 milioane de lei de la CJC Falimentul bate la ușa Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, prezidată timp de zece ani de Corina Martin

29 Nov 2021 2534

40 de ani de închisoare într-o retrocedare celebră din Constanța. Judecătorii încearcă, din 2016, să afle adevărul în dosarul Anadalchioi

09 Oct 2021 3867

Rivalitatea dintre Zavaidoc și hârșoveanul Cristian Vasile

08 Mar 2021 4181

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 septembrie 2020

14 Sep 2020 2657

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 ianuarie 2020

31 Jan 2020 2325

#citeşteDobrogea Cristian Teodorescu, scriitor şi ziarist dobrogean consacrat (galerie foto)

08 Jan 2020 3531

Doliu în Armata Română! Un comandant iubit s-a ridicat la cer

05 Apr 2019 2347

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 februarie 2019

12 Feb 2019 2385

#citeșteDobrogea Prozatorul dobrogean Cristian Teodorescu, la ceas aniversar. „Medgidia, oraşul de apoi" - premiul „Cea mai bună carte în 2010”

10 Dec 2018 2171