Cultura

Lansarea volumului II al lucrării „Viața tăcută a naturii“ (1916-1946) Istoricul Ioan Opriș - „Doamna Doina Păuleanu este un bun de patrimoniu dobrogean, de-a dreptul!“ (galerie foto)

Una dintre cele mai proeminente figuri ale culturii de la malul mării - deși, de loc, se trage de la munte, din Brașov -, doctorul în istorie Doina Păuleanu a reușit să adauge, după un adevărat travaliu, un nou volum „de colecție“ nu numai în portofoliul său editorial, dar mai ales, conform opiniei specialiștilor, în tezaurul artei românești.
 
„Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese și obiecte în pictura modernă românească“, cel de-al doilea volum semnat de criticul de artă Doina Păuleanu, a fost lansat la Muzeul de Artă din Constanța și a prilejuit întâlnirea cu un public de elită, între care s-a numărat prof. univ. dr. Corneliu Mihai Lungu și prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membri ai Academiei Oamenilor de Știință din România. De altfel, chiar prezentarea a fost oferită de un reputat istoric român, de asemenea membru onorific al AOSR - prof. univ. dr. Ioan Carol Opriș.
 

Un altfel de Centenar... al ARTEI

 
În deschiderea evenimentului a vorbit Anca Ivașcu, redactorul-șef al Editurii Monitorul Oficial, sub auspiciile căreia a apărut acest impresionant album de artă. „Doina Păuleanu a reușit să transmită mai departe mesajul celor șase pictori prezentați în carte, o continuare a primului volum lansat în 2016, care a tratat perioada 1846 - 1916. Și pentru că cel de-al doilea volum se oprește la 1946, se poate spune că marchează un altfel de centenar, al artei. Așa cum numai doamna Păuleanu știe să o facă, cu un text extrem de bine documentat.
O carte nu este făcută pentru perioada de acum, ea are o viață mult mai lungă, cea a autorului, a editorului său și trebuie să ne îngrijim ca mesajul să fie unul corect, unul real. Vorbim de șase nume care ne-au făcut să fim mândri - Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Ștefan Dumitrescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Ion Theodorescu-Sion. Sunt două tipuri de tablouri aflate în proprietatea sau administrarea a peste 30 de muzee și colecționari particulari. Practic, am făcut în acest an Centenar un gest de solidaritate culturală, strângând în rândurile acestei cărți muzee importante din țară, colecții private, pe care altfel nu ați fi avut șansa să le cunoașteți, transmițând mai departe un mesaj: Da, România poate! Recunosc că îmi plac foarte mult lansările de aici, de la Muzeul de Artă din Constanța, pentru că întâlnesc oameni autentic interesați de ceea ce suntem noi, ca națiune, și de ce putem să transmitem mai departe”.
 

„Autoarea nu cere să fim specialiști în artă, ci doar să fim atenți la ceea ce a făcut artistul“

 
Cum spuneam, lansarea de... acasă, după cele două de la București, a fost onorată de prezența istoricului Ioan Opriș, care a declarat pentru ZIUA de Constanța: „Doamna Păuleanu este un bun de patrimoniu dobrogean, de-a dreptul, care ne impresionează cu al doilea volum dintr-o lucrare pe care o așteaptă istoria artei, în general. Eu, lucrând la Patrimoniu, spun că este un bun de tezaur. Să n-o dați, este non-exportabilă!
 
Lucrarea de față este una de suflet, pentru că fără suflet nu se poate așa ceva. Este o lucrare de profesionist, pentru că fără profesionism suntem amatori. Și când ne apucăm de ceva, ei bine, să ne închinăm acestui cuvânt: profesionism. Documentată ireproșabil, începând cu cronica de artă contemporană a artistului, cu imaginile de presă ale epocii, încheind cu documentarea de arhivă. Doamna Păuleanu este un scormonitor de biografii, de data aceasta remarcabile.
 
Fiind legată de muzeografie, autoarea știe ce înseamnă acela tezaur. Cei șapte artiști care sunt prezentați în volumul II, începând cu Tonitza și terminând cu Theodorescu-Sion, sunt toți cu lucrări de tezaur. Interpretările pe care le dă autoarea lucrărilor lor sunt ieșite din uzul istoriei artei. Este ochiul unui cunoscător în profunzime a picturii, dar este și cercetătorul de arhivă, care a consultat tot ce s-a publicat în presa vremii, toată cronica de artă susținută de condeie foarte mari, de la Arghezi până la Blazianu, Vianu, Busuioceanu.
Ne dă nouă, celor de astăzi, sensul valorii creatorilor de artă, dar și un elogiu colecționarilor.
 
Și nu în ultimul rând ne dă o lecție de patriotism, pentru că toți acești artiști sunt foarte buni români, ei slujesc filonul național, care este unul folcloric.
Dar mai are o mică particularitate: ne arată că noi suntem trecători și că arta e pe termen lungă, tinde spre nemurire, că bucură, nu supără. Arta îndeamnă la bine, nu la rău. Ori elogiul acesta, al artistului, puțini istorici de artă l-au știut face și mai ales să-l încadreze în vremurile contemporane lor.
 
Prin cele 220 de ilustrații admirabile după lucrările celor șase artiști, carte este una de ținut lângă tine, pentru a vedea frumosul și a te bucura de el, indiferent de ce servești ca profesiune, indiferent câtă cultură artistică ai. Autoarea nu cere să fim specialiști în artă, ci doar să fim atenți la ceea ce a făcut artistul“.
 
În finalul evenimentului - frumos îmbinat cu un microrecital la pian susținut de Maximilian Banu, proaspăt absolvent al Liceului Teoretic „Ovidius“, dar și cu un vernisaj de acuarelă semnat Sandu Dumitrescu -, dr. Doina Păuleanu a promis un al treilea volum din colecția „Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese și obiecte în pictura modernă românească“.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Expoziţia de pictură Dobrogea în creația „micilor maeștri”, la Muzeul de Artă Constanța

14 Feb 2019 405

Expoziția „Dobrogea – poveştile tărâmului dintre ape” îşi deschide porţile la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

05 Feb 2019 597

La doar 19 ani, a doua lansare de carte semnată Silviu Docu Axelerad (galerie foto)

26 Jan 2019 1334

Concert de muzică și poezie românească „160 de ani de la Unirea Principatelor” la Muzeul de Artă din Constanța

24 Jan 2019 615

Comisia nr. 5 a CLM , chemată să aprobe documentația de avizare a lucrărilor pentru restaurarea Muzeului de Artă Populară Constanța (document)

17 Jan 2019 355

Ziua Culturii Naționale sărbătorită la Muzeul de Artă Constanța prin două evenimente de marcă

14 Jan 2019 498

„Cele mai frumoase lieduri”, recital de excepție la Muzeul de Artă din Constanța

07 Jan 2019 504

Directorul Muzeului de Artă Constanţa a lansat cea de-a doua ediţie a albumului „Tonitza” (galerie foto)

06 Dec 2018 522

Topalu. Omul Centenar Dr. Gheorghe Vintilă (1898 - 1978) odihneşte la doar câţiva paşi de comoara pe care a dăruit-o comunităţii de pe malul Dunării (document)

10 Nov 2018 1039

Centenarul Marii Uniri și Ziua Dobrogei, marcate de Muzeul de Artă Constanța. Ce evenimente sunt pregătite cu această ocazie

08 Nov 2018 464

ACSINTE.100, expoziția itinerantă de fotografie, ajunge pentru trei zile la Muzeul de Artă Constanța

30 Oct 2018 418

ACSINTE.100, expoziția cu fotografii de la începutul secolului 20, la Muzeul de Artă Constanța

26 Oct 2018 293

Păpușile simbolice ale artistului plastic Elena Orbocea ne învață „iubirea și dragostea între oameni și între popoare“ (galerie foto)

15 Oct 2018 910

Expoziţie multietnică cu păpuşi simbolice cu marcă identitară la Muzeul de Artă Populară Constanţa (fotoreportaj)

12 Oct 2018 1029

Muzeul de Artă Populară Constanţa organizează la Vișina simpozionul „Memoria satului dobrogean”

20 Sep 2018 718