Longin Martoiu, trei decenii in slujba artei

1213019428.jpg

"Dincolo de scena, nu e voie sa se vorbeasca decat in soapta"

Oamenii care isi dedica viata unei pasiuni sunt tot mai rari, iar "cei care au fost" ar trebui sa fie exemple pentru prezent si viitor. De la trecerea in nefiinta a celui care, mai bine de 35 de ani, si-a dedicat viata scenei Dramaticului constantean s-au implinit, in luna mai, zece ani. Timp de trei decenii, Longin Martoiu a fost distribuit intr-un numar impresionant de piese, drame si melodrame, genuri pentru care avea o anumita predilectie. De la romantiosul Ferdinand, indragostit nebuneste ("Intriga si iubire" de Schiller), la ganditorul plin de indoieli si poezie Jacques Melancolicul ("Cum va place" de Shakespeare), de la cutezatorul tanar ziarist Chitlaru ("Opinia publica" de Aurel Baranga) la batranul rege Oedip, profund indurerat de destin (Sofocle), actorul Longin Martoiu a parcurs aproape tot repertoriul Dramaticului constantean. Pentru acesta, teatrul, ca arta, era ceva nobil, aproape sacru, iar scena, un spatiu spiritual. Publicul nu lipsea, nici el, din aceasta formula incarcata de sacralitate. Longin Martoiu nu era tipul de actor popular, astfel incat, asa cum marturiseste secretarul literar al teatrului, Anaid Tavitian, "faptul de a fi recunoscut pe strada ori in troleibuz il punea in dificultate. Era de parere ca in teatru, dincolo de scena, nu e voie sa se vorbeasca decat in soapta". De aceea, le atragea tot timpul atentia acelor care ridicau vocea in culise sau pe scena si, prin extensie, oriunde altundeva. Asa cum reiese din evocarea secretarului literar, care se mandreste ca l-a cunoscut pe Longin Martoiu, actorul era un personaj deosebit de pitoresc. Scria versuri si obisnuia sa-si insemneze gandurile fulgurante intr-un carnetel purtat permanent cu sine, pana la inlocuirea cu altul. Le nota in agenda personala de repetitii si spectacole sau pe ce gasea la indemana. Latura de actor si de poet era completata cu inclinatia pentru muzica. Canta la chitara si, uneori, compunea pe versurile care-i placeau foarte mult, avand un glas frumos si auz muzical perfect. Manierat si deosebit de politicos, a cultivat o pedanterie vestimentara iesita din comun. Cu putine exceptii, in restul timpului avea o tristete care se accentuase in ultimii zece ani. Intrebat de un coleg care este cauza tristetii sale, actorul a raspuns: "Mi-a murit entuziasmul".

Impreuna pentru arta

Pentru Anaid Tavitian, imaginea lui Longin Martoiu este evocata intotdeauna cu cea a sotiei sale - "In mintea si sufletul meu nu il pot desparti de cea care i-a fost sotie, Georgeta Martoiu sau Patai, cum a ramas in amintirea celor dragi, care, vreme de patru decenii, a fost secretar al Dramaticului constantean". Secretarul literar o descrie ca fiind o personalitate solara. "Pe cat era Longin de sobru, pe atat era draga si regretata noastra colega Patai de vesela, vorbareata si mereu gata sa te incurajeze sau sa te ajute la nevoie". Georgeta Martoiu facea parte din nobila familie a secretarilor literari. Personalitate erudita a teatrologiei dobrogene, cu temeinice studii clasice si cu o formatie enciclopedica, Georgeta Martoiu s-a stins din viata acum doi ani, in aceeasi luna, precum sotul sau.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii IFCO SA în AGOA și AGEA. Iată ce vor discuta

16 Apr 2024 561

Noi decizii luate de firma deținută de Mohammad Murad, candidat la CJ Constanța

01 Apr 2024 769

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați pe 29 aprilie în AGEA și AGOA. Mai multe puncte, inlcuse pe ordinea de zi

01 Apr 2024 737

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 640

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 635

Firme Constanța Rapid Credit I.F.N. SA prelungește linia de credit. Ce decizii au mai adoptat la ultima ședință AGEA?

07 Mar 2024 508

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 698

Firme Constanța Ordinea de zi a AGEA THR Marea Neagră SA, completată. Ce puncte au fost adăugate?

05 Feb 2024 779

Convocator Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății Muntenia Estival 2002 SA

30 Jan 2024 550

Firme Constanța Structură nouă a acţionariatului Brise Grains SA, rezultată în urma distribuirii acţiunilor

23 Jan 2024 718

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 970

Acționarii Oil Terminal, convocați în AGOA și AGEA. Despre ce se va discuta

29 Dec 2023 1129

Metalica Medgidia SA convoacă AGOA și AGEA. Ce se află pe ordinea de zi

22 Dec 2023 743

Firme Constanța Camelia Pleșca a fost aleasă în funcția de administrator al Campio ICM SA

14 Dec 2023 677

Decizii importante luate de AGEA societății Xanadu Turism Constanța. Cine a fost cooptat în cadrul firmei

07 Dec 2023 818