Oameni şi locuri, în „Istoria unui ziar constănţean“ (galerie foto)

În prezenţa unui public numeros, sâmbătă, Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“ a găzduit o inedită lansare de carte: „Istoria unui ziar constănţean 1944 - 1990”, lucrare apărută la Editura NextBook. Autorii lucrării, Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan şi Vartan Arachelian, au trăit emoţia reîntoarcerii în timp, în vremurile când cotidianul constănţean de care îi leagă multe şi frumoase amintiri s-a numit, pe rând, „Cuget Liber“ „Dobrogea Nouă“ şi, mai apoi, din nou, „Cuget Liber“.

„Din cei 70 de ani ai Cugetului, 35 sunt şi ai mei“, a mărturisit cu emoţie Aurelia Lăpuşan. Istoria acestei cărţi se leagă de un interviu realizat în urmă cu zece ani cu un reputat ziarist constănţean, Vartan Arachelian. Au urmat apoi zile, ani de căutări în arhive, în colecţii, apelul la memoria celor care au trecut pe la Cuget Liber... „Această carte are o triplă arhitectură: o reconstrucţie istorică apelând la martori şi participanţi ai începutului actului de presă gestat în redacţia celui mai longeviv ziar al Dobrogei, Cuget Liber, ilustrarea revoluţiei regiunii prin acest martor emblematic până în 1990, alături de un set de mărturii documentare menite să susţină afirmaţiile autorilor, şi o biobibliografie a publicaţiei, realizată cu sprijinul specialiştilor Bibliotecii «I.N. Roman» din Constanţa“, a spus conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, în deschiderea evenimentului. „De şapte decenii, Cuget Liber reprezintă vremea şi vremurile peste care s-a dezlănţuit destinul unui neam întreg“, mai scrie autoarea, despre ziarul la care şi-a petrecut 35 de ani din viaţă.

„Este o carte care trebuie citită, o carte în care redesenarea contextelor nu este scolastică, ci este plină de viaţă“, susţine, în prezentarea sa, conf. univ. dr. Ana Maria Munteanu.
Momentul apariţiei lucrării nu a fost întâmplător, anul acesta, cotidianul constănţean împlinind şapte decenii de activitate. Nici locul lansării nu a fost unul aleatoriu ales. Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, instituţie condusă de dr. Doina Voivozeanu, este, asemenea publicaţiei constănţene, o veterană în domeniul promovării culturii în judeţul Constanţa. „De Aurelia Lăpuşan mă leagă o lungă şi frumoasă prietenie, care s-a născut din dragostea noastră comună pentru artă, pentru frumos, pentru profesiile noastre pe care le-am îmbrăţişat cu devotament de-a lungul timpului. Am împărţit, ani la rând, idealul unui crez minunat: cultura. Aurelia şi Ştefan Lăpuşan nu sunt la prima colaborare cu centrul nostru. Ei au semnat monografia acestei instituţii, o lucrare deosebit de importantă pentru noi, iar de un an, Aurelia Lăpuşan coordonează activitatea editorială a revistei Datina. Astăzi, este o onoare deosebită pentru noi să găzduim lansarea acestei lucrări şi totodată un bun prilej de a-i asigura pe autori că rămânem fideli în continuare aceleiaşi dorinţe de a sluji cultura şi pe cei care o iubesc“, a declarat Doina Voivozeanu, directorul Centrului Cultural „Teodor T. Burada“.
La finalul lansării, gazdele au pregătit şi o surpriză: un moment artistic susţinut de Veronica Coman, clasa Canto - clasic, profesor Gabriela Popescu, acompaniată la pian de prof. Ala Bivol.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dublă lansare de carte la Tulcea Pelerin prin amintirile apei. In memoriam Olimpiu Vladimirov

16 Jan 2023 599

Masă rotundă și lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

14 Dec 2022 1007

Eveniment editorial de excepție - Enciclopedie. Centenarul războiului de întregire și al Marii Uniri

25 Nov 2022 1407

Lansare de carte „Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials“, un volum reper despre patrimoniul arheologic dobrogean

22 Nov 2022 2233

LIVE TEXT Dr. Constantin Cheramidoglu lansează volumul „Grecii Constanței vechi” (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Nov 2022 1750

„Căzut din rai”, lansare de carte la ​Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

25 Oct 2022 954

Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Când are loc evenimentul

24 Oct 2022 791

Lansare de carte a Prof. Univ Dr. Tasin Gemil Eveniment de anvergură culturală, istorică dar și cu valențe geopolitice!

09 Oct 2022 1080

Imagini de la eveniment LIVE. Prof. Univ. Dr. Tasin Gemil lansează lucrarea „Tătarii - Relații cu otomani și români” (GALERIE FOTO)

08 Oct 2022 1542

Lansare de carte Prof. Univ. Dr. Tasin Gemil lansează lucrarea „Tătarii - Relații cu otomani și români”

08 Oct 2022 1289

Universitatea Ovidius din Constanța Prelegere și dublă lansare de carte în domeniul juridic- „Ce este și ce ar trebui să fie o teză de doctorat”

06 Oct 2022 1045

Lansare de carte Prof. Univ. Dr. Tasin Gemil lansează lucrarea „Tătarii - Relații cu otomani și români”

05 Oct 2022 981

Lansare de carte a directorului adjunct, prof. dr. Adrian Ilie, „Absolvenți ai Liceului Militar de Marină Alexandru Ioan Cuza Constanța (1973-1998). Cariere militare în Forțele Navale Române“

02 Oct 2022 923

Cu prilejul Zilei Naționale a Republicii ArmeniaEveniment omagial cu lansare de carte semnată de prof. Arșaluis Sarhisian Gurău

24 Sep 2022 1227

Lansare de carte la Muzeul de Artă Constanța. Despre volumul „Arte plastice și Artiști. Incursiune în spațiul dobrogean"

15 Sep 2022 788