Ziua Dobrogei

Povestea statuii lui Ovidius, la 132 de ani de la inaugurarea sa în cea mai animată piaţă constănţeană

Se împlinesc astăzi 132 de ani de la dezvelirea statuii lui Ovidius şi amplasarea sa în fosta Piaţă a Independenţei, care, de atunci, poartă numele poetului latin exilat la Tomis. Plasată la loc de cinste în centrul istoric al oraşului Constanţa, statuia din bronz a fost realizată în 1887 de sculptorul italian Ettore Ferrari, la comanda primului prefect la oraşului, Remus Opreanu.
 
Absolvent al Universităţii din Pisa, om cu aleasă cultură literară şi juridică, Remus Opreanu a fost un vizionar al vremurilor sale, iar printre iniţiativele sale valoroase a fost şi aceea de a-i ridica poetului o statuie la malul Mării Negre, demers menit să susţină, încă o dată, ideea latinităţii acestui teritoriu, care aproape jumătate de mileniu se aflase sub stăpânire otomană. Astfel, la scurt timp după revenirea Dobrogei în graniţele statului român, în anul 1887, la 30 august, se inaugura statuia melancolicului poet latin care şi-a trăit ultimii ani din viaţă la Tomis.
 

Statuia lui Ovidius - splendid titlu de nobleţe al Constanţei

 
Se pare că evenimentul a prilejuit o adevărată sărbătoare la care au participat toţi constănţenii, reprezentanţi ai presei din toată ţara, ministrul de atunci al Cultelor şi Instrucţiunii Publice, Dimitrie Sturdza, numeroşi deputaţi, senatori şi intelectuali de marcă şi, fireşte, prefectul Remus Opreanu, preţuit iniţiator al „Comitetului pentru statuia lui Ovidiu”. Cu această ocazie, acesta a rostit un discurs memorabil, publicat la timpul respectiv de ziarul Farul Constanţei (VI, nr.21, 30 august 1887: 1-2) şi pe care îl puteţi citi integral în volumul semnat de Stoica Lascu „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei”, ce poate fi descărcat gratuit din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa.
  
Amplasată iniţial cu faţa spre nord, către Palatul Primăriei, statuia a fost mutată în 1921 pe locul actual, pe un soclu de marmură albă, unde este încrustată o placă cu un text din „Tristele”.
 
„Sub astă piatră zace Ovidiu cântăreţul
Iubirilor gingaşe răpus de al său talent.
O, tu ce treci pe aicea şi dacă ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul sa-i fie somnul lin.”
 
În cursul ocupaţiei germano-bulgare, în anii 1916-1918, statuia a fost dislocată de pe soclu de către soldaţii bulgari, care intenţionau să o ia ca pradă de război, dar intervenţia unor ofiţeri germani a oprit barbara iniţiativă. Până la revenirea autorităţilor româneşti, în noiembrie 1918, statuia a fost adăpostită în subsolul Primăriei. În 1925, o replică fidelă a acestei opere a fost dezvelită în Sulmona, oraşul natal al lui Ovidius.
 
Sursa foto: Arhiva conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan; ZIUA de Constanța
 
Citeşte şi:
 
„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei”

#scrieDobrogea: Statuia lui Ovidius, o operă de... două parale?! (galerie foto)
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Statuia lui Ovidius din Sulmona şi inaugurarea sa din 30 aprilie 1925 (galerie foto)

18 Feb 2019 1162

#scrieDobrogea Statuia lui Ovidius, o operă de... două parale?! (galerie foto)

10 Nov 2017 6355

Publius Ovidius Naso, Constanța, 1927

05 Nov 2017 777

UPDATE Imagini de la eveniment Astăzi, în Piața Ovidiu, Dorin Popescu lansează cartea „Răzbunarea barbarilor. 2000 de ani fără Ovidiu la Tomis“ (galerie foto+video)

21 Oct 2017 2323

Constanţa de odinioară Oraşul în care monumente emblematice au rămas păstrate doar pe planşele artiştilor (I)

09 Aug 2016 5739

Ovidiu - nisipul din clepsidra mileniilor - partea a II

07 Oct 2012 9069

Ce găsesc turiştii la mare Vila Şuţu şi statuia lui Ovidius, două atracţii inedite ale Constanţei

07 Jul 2012 3164

„Dac-ai iubit vreodată, te roagă pentru dânsul" Astăzi e ziua lui Ovidiu, poetul exilat la Tomis

20 Mar 2012 5006