Teatrul de Stat Constanța a primit cel mai important premiu al Galei UNITER! Seaside Stories, cel mai bun spectacol!

Foto: facebook/Teatrul de Stat ConstanțaTeatrul de Stat Constanța a primit seara trecută, în cadrul Galei UNITER premiul pentru cel mai bun spectacol pentru piesa Seaside Stories. 

De asemenea, premiul UNITER pentru Debut a fost decernat scenografului Theodor Cristian Niculae pentru scenografia spectacolului Seaside Stories în regia lui Radu Afrim. 

Amintim că, Teatrul de Stat Constanța, pentru prima dată în istorie, are nu mai puțin de patru nominalizări pentru premiile Galei UNITER 2023, cele mai importante premii din teatrul românesc.
 
Gala Premiilor UNITER a avut loc în acest an la Timișoara, Capitala Europeană a Culturii în 2023, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”.
 
Astfel, spectacolul „Seaside Stories” regizat de Radu Afrim a primit o nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun spectacol.
 
Nina Udrescu a fost nominalizată la Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolurile din spectacolul „Seaside Stories”.
 
La categoria Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizarea i-a revenit lui Theodor Șoptelea, pentru rolurile din „Seaside Stories”.
 
Theodor Cristian Niculae a primit o nominalizare la categoria Cel mai bun debut, pentru scenografia spectacolului „Seaside Stories”.

 „După un efort susținut, de câțiva ani, un efort al întregii echipe, Teatrul de Stat Constanța a reușit să ajungă acolo unde și-a propus, adică în elita teatrului românesc. Este important că astăzi avem prima nominalizare obținută vreodată de Teatrul de Stat Constanța la Premiul pentru cel mai bun spectacol. Și mai trebuie menționat că, înainte de anul 2021, precedentele nominalizări la premiile UNITER au fost în 1997, pentru spectacolul „Penthesilea” de Mioara Cremene & H. Von Kleist: Cătălina Buzoianu a fost nominalizată și a primit premiul pentru regie, iar pentru costumele din același spectacol, Velica Panduru a primit premiul de debut în scenografie. Nominalizarea la Premiul pentru cel mai bun spectacol presupune recunoașterea performanței întregii echipe a spectacolului SEASIDE STORIES”, se arată pe site-ul Teatrului de Stat. 


Despre „Seaside Stories”

Potrivit TSC, „Seaside Stories” este o „succesiune de povești cu personaje diferite, cu întâlniri fulgurante, scurte momente intense decupate din viață, poate dintre acelea pe care le-am trăit cu toții, cu picioarele pline de nisip, cu pielea încrețită pe care soarele a uscat apa mării, cu simțurile percepând constant, dincolo de întâmplări, în background, fâșâitul valurilor, oglinda apei cu nuanțele ei niciodată aceleași, linia orizontului, liniștea adâncului, gustul sărat al aerului, mirosul algelor și scoicilor în putrefacție, muzica repetitivă a teraselor, culorile stridente ale jucăriilor de plajă.”


Substratul comun al poveștilor este acel sentiment al vacanței pe litoral, pe care îl împărtășesc, deși nu-l conștientizează întotdeauna, și cei ce locuiesc în apropierea lui, și cei ce revin aici an de an sau măcar din când în când.

Și în toate este Marea, ca un personaj mitologic care umple cu sensul ei toate poveștile. 

„Seaside Stories ne fac să rememorăm propriile întâmplări, demult uitate, și să înțelegem ce ne ține sau ne readuce aici.”

 

Premiera a avut loc în 26 octombrie 2022 și are o durată de trei ore, cu pauză.
 
Regizorul Radu Afrim este și autorul scenariului, un colaj de texte despre mare, scrise de șase autori români contemporani: Marius Chivu, Lavinica Mitu, Dan Alexe, Simona Goșu, Tudor Ganea, Nicoleta Dabija, la care se adaugă un poem de Nina Cassian.
 
Distribuția, în ordinea intrării în scenă, este următoarea: Liliana Ghiță, Ștefan Mihai, Theodor Șoptelea, Cătălin Bucur, Marian Adochiței, Anaïs Agi-Ali (elevă), Cătălina Mihai, Iulian Enache, Laura Iordan, Liliana Cazan, Mihaela Velicu, Alina Manțu, Cristiana Luca, Lana Moscaliuc, Nina Udrescu, Remus Archip, Andrei Bibire, Alex Burcă (elev).
 
Din echipa de creație a spectacolului mai fac parte: asistent de regie Mara Oprea, lighting designer Cristian Niculescu, asistent de scenografie Paula Rusu. Andrei Dermengiu și Marian Adochiței au realizat filmările alături de Radu Afrim. De asemenea, Andrei Dermengiu a făcut și montajul video. Alexandru Bibere este operator lumini, Alexandru Popa și Eduard Lupu sunt operatori sunet, iar Andrei Dermengiu/Emil Băncilă sunt regizori tehnici.

Citește și: 

Teatrul de Stat Constanța are patru nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2023. Publicul își poate susține favoriții până pe 12 iunie (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pentru al patrulea an la rând Actorii Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța la Gala Premiilor UNITER

28 Feb 2024 882

Erwin Șimșensohn, directorul Teatrului de Stat Constanța, desemnat de Senatul UNITER să preia direcția artistică a Galei Tânărului Actor HOP

08 Feb 2024 1712

Gala Premiilor Revistei “Rinocerul” 2023 Teatrul de Stat Constanța a primit Premiul pentru excelență teatrală! (FOTO)

05 Dec 2023 825

Mesajul UNITER pentru trecerea în neființă a regretatei actrițe, Ileana Ploscaru „Ne despărțim de Ileana Ploscaru (31 ianuarie 1931 – 31 octombrie 2023)”

31 Oct 2023 904

Spectacolul Teatrului de Stat Constanța, „Seaside Stories”, selectat pentru Festivalul Național de Teatru 2023

24 Jul 2023 1168

Teatrul de Stat Constanța are patru nominalizări la Gala Premiilor UNITER 2023. Publicul își poate susține favoriții până pe 12 iunie (GALERIE FOTO)

10 Jun 2023 1986

Oamenii care și-au dedicat viața scenei au primit aplauze și diplome aniversare la Gala Teatrului Constănțean (GALERIE FOTO+ VIDEO)

30 Mar 2023 1679

LIVE TEXT “Nevoia de spații alternative în teatrul prezentului și viitorului”, conferință organizată de Teatrul de Stat Constanța (FOTO)

29 Mar 2023 1547

Performanță pentru Teatrul de Stat Constanța! A câștigat premiul UNITER

06 Jul 2022 1375

S-a stabilit data la care va avea loc Gala Premiilor UNITER. Ileana Ploscaru, premiu pentru întreaga activitate

08 Jun 2021 3574

Gala UNITER 2021 Actrița constănțeancă Ileana Ploscaru, premiu pentru întreaga activitate

27 May 2021 1918

#ConstanțaEsteBine Scenografa constănțeană Carmencita Brojboiu, nominalizată la Gala Premiilor UNITER 2020

11 Sep 2020 3020

Regal de teatru-dans, la Constanța - Gala Tânărului Actor HOP

29 Aug 2019 3069

S-a anunțat juriul din cadrul Galei Tânărului Actor, Hop. Ce premii vor fi înmânate

13 Aug 2019 2411

#citeşteDobrogea Amintiri de la prima ediţie a Galei Tânărului Actor, de la Costineşti. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

07 May 2019 3504