Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

Foto: Teatrul de Stat Constanța

Săptămâna viitoare, pe 26 și 27 aprilie 2024, la Teatrul de Stat Constanța, va avea loc avanpremiera spectacolului „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, cu începere de la ora 19:00.
 

„Montarea acestui text la Teatrul de Stat Constanța în 2024 vine la exact 50 de ani de la premiera Teatrului de Dramă și Comedie Constanța (cum se numea pe atunci) din 12 iulie 1974.
Este același teatru din Constanța, iar această premieră, la fix 50 de ani de la montarea precedentă, este una dintre „serendipitățile”, coincidențele fericite pe care le furnizează mereu această artă vie și cu adevărat profundă care este teatrul”, menționează Teatrul de Stat Constanța în comunicatul de presă.

 
„Casa Bernardei Alba” din 2024 poartă semnătura regizoarei Diana Mititelu, care a realizat și sound design-ul, scenografia fiind concepută de Alexandra Budianu, iar lighting design-ul, de Cristian Niculescu.
 
În distribuție: Luiza Martinescu – Bernarda Alba, Laura Iordan – La Poncia, Mirela Pană – Maria Josefa, Alina Manțu – Angustias, Cristiana Luca – Magdalena, Otilia Nicoară – Amelia, Mihaela Velicu – Martirio și Ecaterina Lupu – Adela.
 
Montarea din 1974 a fost regizată de Anca Ovanez-Doroșenco, scenografia fiind semnată de George Doroșenco. În distribuție: Marcela Sassu – Bernarda, Iolanda Copăceanu-Mugur/ Cristina Minculescu – Maria Josefa, Zoe Caraman-Ștefan – Angustias, Valentina Șambra – Magdalena,  Ana Mirena – Amelia, Agatha Nicolau – Martirio, Aurora Simionică – Adela, Valentina Bucur – La Poncia.
 
„Bernarda Alba a decretat că reputația trebuie apărată cu orice preț, chiar al fericirii tuturor celor opt femei închise între ziduri. Ferestrele zăbrelite nu îngăduie decât iluzia libertății, iar banii stau la baza proiectatei căsătorii dintre cele mai râvnit tânăr din sat și cea mai în vârstă dintre surori. Și dacă iubirea s-a născut în alte inimi, ea este doar un simptom al libertății, care trebuie ucisă din fașă în spațiul concentraționar creat de-a lungul secolelor de oprimare a femeilor prin tradiții patriarhale.
„Casa Bernardei Alba” este ultima dintre tragediile pe care comentatorii le introduc în ceea ce ei numesc „trilogia rurală” a lui Federico García Lorca, alături de „Nunta însângerată” și „Yerma”.
Născut în 1898 și executat în 1936, la numai 38 de ani, Lorca a fost cel mai important poet, prozator, dramaturg spaniol al secolului XX. Opera lui își arată încă influența în creațiile multor artiști din întreaga lume, vorbind despre esența condiției umane.
Chiar dacă s-a concentrat pe teatru, fiind dramaturg, regizor și director al trupei studențești de teatru La Barraca, finanțată de guvernul republican al Spaniei, el nu a încetat să scrie poezii, operele sale având ca motiv recurent legătura indestructibilă dintre iubire și moarte.
De asemenea, reiese din textele lui Federico García Lorca un interes constant pentru influența maură, componentă esențială a identității sale de poet andaluz.
Scria la „Casa Bernardei Alba” în vara lui 1936, când a izbucnit Războiul Civil în Spania. A refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic și a ales să-și petreacă vara în casa lui din Granada. A fost arestat de autoritățile naționaliste, în urma unui denunț anonim, și a fost executat fără a fi judecat, iar rămășițele sale nu au fost găsite niciodată”, se arată în descrierea spectacolului.
 

Despre Diana Mititelu
 
Diana Mititelu a absolvit Regie de teatru în 2015, spectacolul său de licență fiind „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, care este încă în repertoriul Teatrului de Stat Constanța. A urmat cursurile de master la secția Regie teatru a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) București (clasa prof. univ. Alexandru Darie, asist. univ. Vladimir Anton). Spectacolul său de disertație, „Tragedia omului” după Imre Madàch, a fost un succes și a fost preluat, în cadrul programului 9G, de Teatrul Național „I.L.Caragiale” București.

Pentru „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, care a avut premiera pe scena Teatrului de Stat Constanța, Diana Mititelu a câștigat premiul UNITER pentru Debut, în anul 2021. De atunci, Diana Mititelu a mai regizat spectacolele „Îndoiala” de John Patrick Shanley, la Teatrul de Stat Constanța, „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, la Teatrul Bulandra din capitală și „Anatomia unei sinucideri” după Alice Birch, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.
 
Despre Alexandra Budianu
 
Alexandra Budianu este artistă vizuală și scenografă, absolventă a Universității de Arte „George Enescu” din Iași și a studiilor de Master în Scenografie în cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București. Folosește diferite tehnici în lucrări de tip site specific inspirate din istoria și natura spațiului folosit, lucrări de artă relațională și lucrări inspirate din propriile relaționări cu oamenii și spațiul din jurul său.
În scenografie lucrează la spectacole de teatru dramatic, experimental și teatru de animație. A realizat scenografii și a colaborat la spectacole montate atât în spații alternative, teatre private, cât și în teatre de stat, precum: Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Teatrul de Artă și Teatrul Nou din București, Teatrul „Radu Stanca”, Teatrul „Gong” și Teatrul BIS din Sibiu, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântul Gheorghe, Teatrul Prichindel din Alba Iulia, „Cămine în mișcare” din Timișoara, Teatrul „Luceafărul” din Iași, Teatrul „Gulliver” din Galați, Spațiul Reactor de creație și experiment din Cluj-Napoca.
Spectacolul „Alice in Wonderland” regizat de Ana Crăciun Lambru, pentru care a realizat costumele și păpușile, este nominalizat la Premiile UNITER 2024, la categoria „cel mai bun spectacol de teatru de animație”.
 
Citește și:
„Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, noul spectacol pregătit de Teatrul de Stat Constanța (GALERIE FOTO) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ecaterina Lupu, actriță la Teatrul de Stat Constanța, selectată pentru programul 10 pentru Film, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania

12 Jun 2024 743

Născută la Constanța Anaid Tavitian, la ceas aniversar!

12 Jun 2024 676

SEAS revine la Constanța În ce perioadă se va desfășura ediția din 2024 a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului

06 Jun 2024 678

Oradea, următoarea oprire a Teatrului de Stat Constanța Ce spectacol se va juca în cadrul Festivalului Internațional de Teatru

30 May 2024 618

Ramona Niculae, una din nominalizările Teatrului de Stat Constanța, a primit Premiul UNITER „Cel mai bun debut”

27 May 2024 952

Ședință CJ Constanța Rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe anul 2024, pentru Teatrul de Stat Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

25 May 2024 598

RAJA Constanța Apa, oprită pe strada Mircea cel Bătrân. Vezi în ce interval de timp

22 May 2024 597

S-a încheiat evaluarea pentru perioada 2019-2024 Notă maximă pentru managerul Teatrului de Stat Constanța! (DOCUMENT)

20 May 2024 621

Teatrul de Stat din Constanța achiziționează servicii de pază!

20 May 2024 447

Teatrul de Stat Constanța este prezent la Baia Mare, pentru Festivalul Aproape. Ce spectacol va pune în scenă

13 May 2024 518

S-a încheiat stagiunea 2023 – 2024 a Teatrului de Stat Constanța. Urmează reprezentații la mai multe festivaluri naționale și renovarea Sălii Studio

02 May 2024 893

Un cetățean turc vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 844

Premiile UNITER se decernează în această lună Până când pot fi votați Ramona Niculae și Ștefan Mihai, nominalizații Teatrului de Stat Constanța

01 May 2024 857

Un spectacol din repertoriul Teatrului de Stat Constanța, selectat pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu

29 Apr 2024 577

Licitația pentru continuarea lucrărilor, lansată abia zilele trecute Reabilitarea imobilului Teatrului de Stat Contanța, departe de a se termina în 2024!

28 Apr 2024 665