Ziua națională a lecturii „Citim împreună!”

  • Începând cu anul 2022, România are o Zi națională a lecturii!
 
Iată că avem, începând cu acest an, o zi națională dedicată lecturii, pe care o vom serba în fiecare an, pe 15 februarie!

Seria manifestărilor oficiale se va deschide astăzi în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, din București, începând cu ora 10:00, cu mesajele reprezentanților Administrației Prezidențiale, ale miniștrilor Educației și Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului București, precum și ale altor instituții preocupate de promovarea lecturii.

În întreaga țară se vor organiza manifestări în școli și în biblioteci, pentru a promova această activitate intrată, în ultimele decenii, în desuetudine, căci – se pare – în România sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an. E adevărat, mai citim și online, dar haotic și fără a ne alege cu adevărat lecturile, ci dând click la întâmplare, pe link-uri care ne ies aleatoriu în cale.

Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile oamenilor, fie copii sau adulți, așază concepte, dă naștere unor caractere,  oferă motivație și trezește dorința de a afla mai mult, de a cunoaște, de a crește.

Etimologia cuvântului „lectură” provine din termenul indo-european „leg”, care înseamnă „reunire”. În limba română a fost preluată noțiunea din latina târzie, „lectura” fiind un derivat al termenului „lectum”, care înseamnă „a alege”, „a aduna”, „a reuni”. O apropiere mai mare de carte ne-ar „reuni” cu esența noastră profundă, cu valorile eterne ale umanității, ne-ar „aduna” cu noi înșine, de pe unde suntem risipiți, în exteriorul nostru, grăbiți mereu să facem, uitând mereu să fim.

Pe 15 februarie 2022, în toate școlile din țară, între orele 11:00 și 14:00, învățătorii sau profesorii vor organiza activități de lectură pentru elevi, încercând promovarea lecturii ca obicei cotidian. Cel puțin așa recomandă Ministerul Educației!

Sperăm ca această inițiativă să dea roade sau măcar să aducă niște conștientizări vizavi de dezinteresul general față de carte. Nu va fi ușor, dar măcar e un început!
 
Sursa foto: captura youtube/arhiva tvr
 
Citește și:   Maraton de lectură în toate școlile constănțene! Copiii vor da viață poveștilor

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua Națională a Lecturii celebrată la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (GALERIE FOTO)

18 Feb 2024 607

Ziua Națională a Lecturii, marcată la Tulcea

18 Feb 2024 552

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Declarația ministrului Educației, Ligia Deca

04 Feb 2024 998

Ziua Națională a Lecturii, moment de reflecție pentru elevii Școlii „Gheorghe Țițeica”

20 Feb 2023 1006

Zeci de inimioare calde au sărbătorit Ziua Lecturii, la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 42 Constanța (GALERIE FOTO)

16 Feb 2022 2840

Ziua Națională a Lecturii. Ce carte l-a marcat pe premierul României, Nicolae Ciucă

15 Feb 2022 1703

Maraton de lectură în toate școlile constănțene! Copiii vor da viață poveștilor

11 Feb 2022 1977

Ziua națională a Bibliotecarului și Ziua internațională a cărții „Relația Bibliotecii cu utilizatorii s-a remodelat și continuă să se schimbe și să se adapteze la noile cerințe”

23 Apr 2020 5268