Amintiri au fost, amintiri mai sunt Trei dobrogeni au condus Serviciul de Informaţii Externe

În 1949, Doicaru a numit şef al Direcţiei Regionale de Securitate Constanţa

Potrivit datelor oficiale puse la dispoziţie de Serviciul de Informaţii Externe al României, printre foştii lideri ai instituţiei au fost şi trei dobrogeni: Mihail Moruzov (şef al Serviciului Secret de Informaţii în perioada 12.04.1924 - 13.09.1940), Vasile Vâlcu (şeful Direcţiei I - Informaţii Externe în perioada martie 1954 - 16.12.1955) şi Nicolae Doicaru (şeful Direcţiei I - Informaţii Externe, 1959 - 1963). Conform unor date existente pe Internet, Moruzov este cel care a pus bazele Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, Vasile Vâlcu, cu şapte clase elementare, a coordonat reprimarea mişcării de partizani din Dobrogea, iar Nicolae Doicaru s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deţinuţilor politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Mihail Moruzov s-a născut la data de 16 septembrie 1887, în satul Zebil, judeţul Tulcea, şi a decedat la finele lunii noiembrie 1940, în penitenciarul Jilava. Moruzov a fost cel care a pus bazele Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române, pe care l-a şi condus în perioada 1924 - 1940. Moruzov a fost arestat în 1940, el fiind asasinat de un comando legionar, potrivit datelor existente pe Internet. Cel de-al doilea dobrogean care s-a aflat în fruntea instituţiei a fost Vasile Vâlcu, născut, potrivit unor surse, la 26 septembrie 1910, în Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, el decedând în februarie 1999. Potrivit Wikipedia, Vasile Vâlcu a fost un comunist şi general român de Securitate, care a îndeplinit funcţia de şef al Direcţiei de Informaţii Externe din România în perioada martie 1954 - 16 decembrie 1955. „După preluarea puterii de către comunişti, a urmat doi ani de studii la Academia de Partid «Ştefan Gheorghiu» şi a devenit ofiţer de Securitate în Regiunea Dobrogea. A condus Departamentul „A” din Direcţia Generală a Securităţii Statului (1952 - 1954). În această calitate, a coordonat alături de căpitanul de Securitate Nicolae Doicaru reprimarea mişcării de partizani din această regiune. În anul 1953, avea gradul de colonel în cadrul Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii”, conform surse mai sus citate. În martie 1954, Vâlcu a fost numit şef al Direcţiei I - Informaţii Externe din cadrul Direcţiei Generale a Securităţii Statului. Bărbatul a fost eliberat din funcţia de şef al DIE la data de 16 decembrie 1955. Nicolae Doicaru, al treilea dobrogean din fruntea Informaţiilor Externe a României, s-a născut în februarie 1991.

Comandantul Inspectoratului Regional de Siguranţă Constanţa

Potrivit Wikipedia, Doicaru a fost un general român de securitate, care a îndeplinit funcţia de director al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii Statului din România în perioada 1959 - 1978. „În tinereţe, Nicolae Doicaru a făcut parte din Frățiile de cruce (organizaţie de factură legionară) şi a participat la rebeliunea legionară din ianuarie 1941. După 23 august 1944, el a participat la luptele de pe Frontul de Vest, făcând parte dintr-o unitate de transmisiuni. În anul 1945, intră în Siguranţa Statului, cu grad de comisar, activând la Constanţa. Este avansat în anul 1947 în funcţia de şef al Inspectoratului Regional de Siguranţă Constanţa. În anul următor se căsătoreşte cu Melania Maidan, originară din Bucovina de Nord şi care lucra ca telefonistă ce asigura legăturile trupelor sovietice din Dobrogea cu restul ţării şi cu centralele de transmisiuni din sudul Ucrainei”, conform sursei mai sus citate. În 1949, Doicaru a fost numit şef al Direcţiei Regionale de Securitate Constanţa. „În această calitate, el s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deţinuţilor politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar mai ales prin faptul că a acuzat de sabotaj mai mulţi nevinovaţi, trimişi apoi în faţa plutonului de execuţie. De asemenea, a organizat urmărirea, arestarea şi uciderea partizanilor din Dobrogea (1949) şi apoi a coordonat alături de Nicolae Ceauşescu reprimarea ţăranilor care s-au împotrivit colectivizării. În anul 1950 a fost avansat la gradul de maior. Pentru a justifica mersul lent al lucrărilor la şantierul Canalului Dunăre - Marea Neagră, s-au luat măsuri să se însceneze un proces public în care să fie judecaţi o serie de muncitori ca sabotori. În iulie 1952, ministrul de Interne Alexandru Drăghici a convocat la minister o şedinţă cu conducătorii Securităţii, în care s-a stabilit organizarea unui proces public exemplar în legătură cu sabotajul de la canal, cerând ca toată acţiunea să se încheie în decurs de trei săptămâni. Maiorul Doicaru s-a ocupat de anchetarea muncitorilor, iar în urma anchetelor Securităţii Constanţa unii dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte şi executaţi deşi erau nevinovaţi”, mai informează site-ul Wikipedia. În 1959, Nicolae Doicaru a fost numit în funcţia de şef al Direcţiei I - Informaţii Externe a Securităţii Statului, iar în martie 1978 a fost eliberat din funcţiile de prim-adjunct al ministrului de Interne şi şef al DIE şi trecut în rezervă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

manolo

30 Apr, 2013 07:23

Moruzov a fost lipovean/rus; Vasile Vilcu,bulgar;Doicaru,cada a fost legionar ,mai mult ca sigur ca a fost machedon; toti romanii astia ,,verzi,, au omorit si nenorocit romani.

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 424

Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, din Constanța, cumpără energie electrică de la Termo Ploiesti SRL, controlată de Consiliul Local Ploiești

30 Apr 2024 364

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6115

IPJ Tulcea a bătut palma cu Progres Experience SRL! Iată ce cumpără polițiștii

29 Apr 2024 365

Oficial de la IPJ Constanța despre accidentul de la M. Kogălniceanu, în care un pieton a decedat

29 Apr 2024 645

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1483

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 28-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO – VIDEO

28 Apr 2024 801

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 515

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 253

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1163

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 822

ISU IașiAdmiterea la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești – anul 2024

24 Apr 2024 358

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 677

ISU IașiMăsuri de prevenire a incendiilor cu ocazia Floriilor, premergător și pe timpul Sărbătorilor Pascale

23 Apr 2024 293

Aeroportul Mihail Kogălniceanu cumpără servicii de identificare a alertelor de securitate cibernetice! Iată care este valoarea contractului

23 Apr 2024 620