Căsătorit cu vicele Tribunalului Cum o mai duc procurorii proaspăt promovaţi (documente)

cap_1.jpgÎn urmă cu exact un an, trei magistraţi au fost declaraţi admişi la concursul organizat de Institutul Naţional al Magistraturii pentru posturile de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Aceştia au fost procurorii Constantin Andreiaş, Teodor Niţă şi Nicoleta Rhfir. Între timp, doar doi dintre aceştia au rămas la Parchetul Tribunalului, procurorul Nicoleta Rhfir făcând acum parte din Consiliul Superior al Magistraturii. La circa un an de la promovarea magistraţilor, cotidianul ZIUA de Constanţa vă arată cum o mai duc procurorii, conform celor mai recente declaraţii de avere publicate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii. În timp ce procurorul Rhfir a fost detaşată la CSM, iar magistratul Niţă este căsătorit cu vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Anca Niţă, procurorul Andreiaş pare să iasă cel mai puţin în evidenţă dintre aceştia.

Conform declaraţiei de avere completată la sfârşitul anului trecut, magistratul Andreiaş nu avea nici pământuri şi nici locuinţă, ci deţinea în schimb un autoturism Renault Clio 3, fabricat în 2006 şi luat în leasing. Fără bijuterii sau bunuri mobile cu o valoare de peste 3.000 de euro, procurorul a declarat că nu are conturi în bancă şi nici nu deţine plasamente, nu are investiţii directe şi nici nu a acordat împrumuturi a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro. La capitolul datorii, procurorul Andreiaş a notat un debit de 18.285,95 de euro către o societate de leasing, venitul anual realizat în calitate de magistrat ridicându-se pentru anul fiscal precedent la 56.114 lei. În ceea ce priveşte eventualele interese ale procurorului, acestea sunt practic inexistente, potrivit declaraţiei completate de acesta la aceeaşi dată cu cea de avere. Astfel, conform documentului cu pricina, acesta nu este acţionar la nicio societate, nu este membru de sindicat şi nici nu face vreo afacere cu statul, neavând contracte de niciun fel, „inclusiv de asistenţă juridică, consultanţă şi civile, obţinute sau aflate în derulare în timpul exercitării funcţiilor, mandatelor sau demnităţilor publice finanţate de la bugetul de stat, local şi din fonduri externe ori încheiate cu societăţi comerciale cu capital de stat sau unde statul este acţionar majoritar/minoritar".

Membru al Asociaţiei Scafandrilor Profesionişti

La rândul său, procurorul Teodor Niţă se lăuda în declaraţia de avere de la sfârşitul anului trecut cu două terenuri în Constanţa, deţinute împreună cu soţia sa, fiind vorba despre o suprafaţă intravilană de 500 de metri pătraţi dobândită în 2006 în urma încheierii unui „contract de întreţinere", şi, respectiv, despre un teren agricol de 1.000 mp dobândit în 2007 printr-un contract de vânzare-cumpărare. Soţii Niţă deţin de asemenea şi o casă de locuit în Constanţa de 527 mp, locuinţa fiind dobândită în 2006, tot printr-un „contract de întreţinere". În parcul auto al familiei Niţă se regăsesc un BMW Seria 3, o Dacia 1310, ambele maşini fabricate în 2004, şi un Peugeot 308 din 2008. De precizat că toate autoturismele au fost dobândite de soţii Niţă în urma încheierii unor contracte de vânzare-cumpărare. Pe 30 martie 2010, procurorul Niţă i-a vândut unui anume Tudor Ion un autoturism Audi A3, afacere din care a obţinut suma de 5.500 de euro. Fără active financiare, conturi sau plasamente, magistraţii Niţă au datorii de 51.086,24 de lei şi 8.200 de euro, fiind vorba despre două credite scadente în 2015 şi respectiv 2017. Venitul anual realizat de procurorul Teodor Niţă s-a ridicat la 62.589 de lei, în timp ce soţia sa, vicepreşedinte al Tribunalului Constanţa, a contribuit la bugetul familiei cu suma de 79.084 de lei, dar şi cu suma de 1.752 de lei, realizată în urma activităţii didactice. În ceea ce priveşte eventualele interese ale magistratului din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, acesta a menţionat că este membru al Asociaţiei Scafandrilor Profesionişti din România.

Deconturi de la CSM

Chiar dacă acum face parte din CSM, este de menţionat că, în declaraţia de avere de la sfârşitul anului trecut, magistratul Nicoleta Rhfir a precizat că deţinea un teren intravilan în Valu lui Traian de 682 mp, cumpărat în anul 2007, iar împreună cu Zakaria Rhfir deţinea un apartament de 67 mp în Constanţa, cumpărat în 2002. De asemenea, magistratul are un autoturism Skoda fabricat în 2006 şi luat în leasing. Fără bani puşi deoparte în bancă, Nicoleta Rhfir a notat că are datorii totale de 43.000 de euro, fiind vorba despre trei credite bancare, scadente începând cu anul viitor. Venitul anual al procurorului era de 183.830 de lei, încasaţi de la CSM, bani în care sunt incluse chiria, transportul şi diurna magistratului. Nici procurorul Nicoleta Rhfir nu a menţionat vreun interes în declaraţia completată la sfârşitul anului trecut.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

AIR FORCE ONE

10 May, 2011 10:48

Pe scurt, o familie de exceptie la superlativ. Au si ei dusmani ca oricine dar stiu sa-i elimine din viata lor. Si...apropo de scafandri....Dl. Nita este un foarte bun scafandru la mare adancime si sportiv, si familist, si bun prieten cu cine merita, asta pentru carcotasi !!!

csm

10 May, 2011 08:01

avere ilicita-theodor nita-mercedes negru ultimul tip-ct 10 atp-bmw gri ct 65 atp.audi a 6 si audi a8 peugeot albastru 308 audi ae maro jeepuri ale familiei vila de lux de milioane euro in carier benzinari pe care ii ancheta-dgipi sri sipa csm dna iau spaga si tac -al quaida la parchet constanta-h dumbrava de la csm tace

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgenţă ,,Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa scoate la concurs două posturi vacante

05 May 2024 1100

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 653

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 857

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 347

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 494

CSM Constanța Triatloniștii Carol Popa și Amalia Singuran, parcurs de excepție la Campionatul Național de Supersprint în bazin de la Izvorani (GALERIE FOTO)

30 Apr 2024 397

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 728

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 1 Topalu angajează. Iată ce trebuie să faci

29 Apr 2024 491

​Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța scoate la concurs un post vacant. Detalii

29 Apr 2024 548

Parchetul Tribunalului Constanța pune la bătaie patru posturi de execuție pentru promovarea procurorilor (DOCUMENT)

29 Apr 2024 531

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 800

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 581

Poliția Română organizează un concurs important! Este vizat IPJ Tulcea

28 Apr 2024 519

ISU HarghitaDouă posturi scoase la concurs, din sursă externă

26 Apr 2024 302

​Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța angajează. Detalii

26 Apr 2024 650