Câţi bani primeşte judeţul Constanţa în 2020, potrivit Legii bugetului de stat, şi pentru ce


 
Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe acest an au fost publicate luni seară în Monitorul Oficial, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru promulgarea celor două acte normative.

Legea bugetului de stat pe anul 2020 şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat au fost adoptate, pe 23 decembrie, prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
Curtea Constituţională a fost sesizată ulterior cu cererile de soluţionare a conflictelor juridice de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament cu privire atât la Legea bugetului de stat pe anul 2020, cât şi cu privire la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, formulate de preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor.

CCR a dat termen data de 10 ianuarie pentru transmiterea punctelor de vedere de la Guvern şi Parlament privind existenţa unui conflict juridic pe tema celor două acte normative.
 

Câţi bani primeşte judeţul Constanţa şi pentru ce?

 
Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial, din sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelului judeţului Constanţa pentru 2020, fondurile de la buget au fost repartizate astfel: trim.I - 129.480 mii lei, trim.II - 175.995 mii lei, trim.III - 177.310 mii lei şi trim. IV - 178.566 mii lei. Pentru finanţarea învăţământului, fondurile repartizate judeţului Constanţa au fost împărţite astfel: trim. I - 44.713 mii lei, trim.II - 44.981 mii lei, trim.III - 46.442 mii lei şi trim.IV - 47.442 mii lei.
 
Împărţirea bugetelor destinate asistenţilor personali şi persoanelor cu handicap la nivelul judeţului Constanţa se va face astfel: trim.I - 77.980 mii lei, trim.II - 123.170 lei, trim. III - 123.170 mii lei şi trim.IV - 123.170 mii lei.
 
Finanţarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor în judeţul Constanţa pentru anul în curs, este de 1.509 mii lei pentru fiecare din cele patru trimestre, pentru căminele pentru persoane vârstnice, judeţul Constanţa va primi în fiecare trimestru suma de 942 mii lei, pentru asigurarea stimulentelor educaţionale pentru copiii din familiile defavorizate câte 853 mii lei în fiecare trimestru iar pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale – 2.513 mii lei, pentru fiecare dintre cele patru trimestre.
Prin adoptarea legii bugetului de stat, judeţul Constanţa primeşte şi 16.066 mii lei din TVA pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale pentru 2020 şi 168.152 mii lei din TVA pentru echilibrarea bugetelor pe 2020.
 

Învăţământul particular şi cel confesional primesc finanţare tot din sumele defalcate din TVA în valoare de 15.801 mii lei pentru fiecare trimestru al anului. Odată cu aprobarea bugetului, a fost stabilit şi numărul de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult pentru anul în curs. Judeţului Constanţa îi revin 306 posturi bugetate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAS, Valeria Herdea Vor fi incluse servicii gratuite pentru pacienţii neasiguraţi în Planul Naţional de Cancer

11 Apr 2024 384

Ministerul Educației scoate în consultare publică proiectul pentru repartizarea sumei prevăzute pentru programul „Masă Sănătoasă“ 2024

27 Feb 2024 732

Federaţiile de handbal, tenis şi hochei au finanţările suspendate pentru 2024

27 Jan 2024 915

Ministerul Educaţiei, anunţ despre plata burselor pentru elevii din învăţământul confesional şi privat

25 Jan 2024 881

Ministerul Muncii Alocațiile de stat pentru copii, majorate din luna ianuarie

08 Jan 2024 1290

Legea bugetului de stat pe anul 2024, publicată în Monitorul Oficial

29 Dec 2023 727

Guvern Vineri se va aproba alocarea a 3 milioane de lei primăriilor pentru bursele elevilor din învățământul preuniversitar

28 Dec 2023 815

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Public pe anul 2023

21 Dec 2023 745

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat proiectul Legii bugetului de stat pentru 2024 (VIDEO)

20 Dec 2023 817

Președintele Comisiei de Buget- Finanțe din Camera Deputaților, Bogdan Huțucă (PNL) „Avem un buget care alocă 7% din PIB pentru investiții!"

20 Dec 2023 755

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care se dezbate şi votează bugetul a început

20 Dec 2023 628

Cele 20 de amendamente depuse de USR Constanța la bugetul de stat pentru 2024, prin deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi, respinse de coaliția de guvernare

19 Dec 2023 886

MDLA Comisia Europeană a aprobat revizuirea Programului Interreg NEXT Bazinul Mării Negre

19 Dec 2023 639

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 18 decembrie 2023

18 Dec 2023 820

Vot final pentru calendarul dezbaterii proiectelor de lege privind bugetul de stat şi al asigurărilor sociale de stat pe 2024

15 Dec 2023 787