Document de urbanism Casa Modei de pe Ștefan cel Mare ar putea fi supraetajată

  • Nu este primul document pentru supraetajare pe care le-au cerut investitorii de la malul mării
 
Primăria Constanța a oferit răspuns către firma Violet Ice SRL, societate care a edificat Casa Modei de pe strada Ștefan cel Mare din Constanța, cu privire la o amplă investiție.
 
Prin CU 2473 din data de 17 octombrie 2022, societatea a primit răspunsul municipalității cu privire la investiția dorită, mai precis, municipalitatea a precizat că trebuie elaborate și aprobat un Plan Urbanistic Zonal pentru investiția „Supraetajare imobil cu funcțiunea de spații comerciale de la S+P+2E la S+P+4E”.


 
Nu este primul document pentru supraetajare pe care le-au cerut investitorii de la malul mării. În anul 2019, a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 1583  care constă în următoarele: „Supraetajare imobil cu funcţiunea de spaţii comerciale de la S+P+2e la S+P+4e“. Reamintim că, pe data de 9 noiembrie 2018, Primăria Constanţa a emis şi certificatul de urbanism nr. 4178, care presupune extinderea Casei Modei. Mai exact, certificatul de urbanism nr. 4178 constă în următoarele: „Extindere pe verticală cu un etaj imobil S+P+2e - Casa Modei cu condiţia încadrării în reglementările urbanistice aprobate (CUT, regim de înălţime)“. Imobilul este situat pe strada Ştefan cel Mare nr. 35-37.
 

Violet Ice SRL, în datele Registrului Comerţului


 
Înfiinţată în anul 2002, societatea are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 200 lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Violet Ice SRL este controlată de Plastira Nelu, cu 33,33% din capitalul social, Martinescu Gina Caliopa, cu 66,67% din capitalul social. Administratorii firmei sunt: Martinescu Gina Caliopa şi Plastira Nelu. Violet Ice SRL se ocupă de comerţul cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate. În anul fiscal 2021, firma a raportat 0 salariați, la o cifră de afaceri de 865.919 lei, cu un profit de 242.036 lei.
 
Nelu Plastira mai este asociat în Neocarmis SRL (radiată) şi Plastiras SRL (întrerupere temporară de activitate ). Numele lui Nicolae Martinescu apare în Frigotrans Activ SRL, Iorom Leader SRL, Luxury Escape SRL şi Carminerisa SRL (radiată). La rândul său, Laurenţiu Coconea este asociat în Lamar Star SRL. De asemenea, numele lui Viorel Crăciun mai apare în Balcan Expres SRL, ULPIA SA, Zobelux SRL (radiată).


 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Casa Modei din Constanţa, supraetajată. Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu în Constanța! UPDATE. O casă a fost cuprinsă de flăcări. Degajări mari de fum (FOTO+VIDEO)

30 Jul 2023 1779

Unul dintre cei mai cunoscuți designeri s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani

03 Feb 2023 1499

Constanța Modificări la magazinul Orange din Casa Modei, de pe Ștefan cel Mare!

02 Jul 2022 1967

Un celebru creator de modă şi prinţ moştenitor a decedat la doar 39 de ani

03 Jul 2019 2038

Casa Modei din Constanţa, supraetajată. Primăria Constanţa a emis certificatul de urbanism

09 May 2019 2650

Casa Modei din Constanţa va fi extinsă. Investitorul a obţinut certificat de urbanism

11 Nov 2018 4767

Şedinţa creditorilor Edilbalk SRL, firmă deţinută de Nicoleta şi Octavian Balcan, la sfârşitul lunii noiembrie

09 Nov 2016 2969

Modificarea şi prelungirea planului de reorganizare a SC Violet ICE SRL, la mâna creditorilor

14 Oct 2016 2786

Premieră la Constanţa 33 de tineri, în finala Concursului Internaţional de Frumuseţe Miss & Mister Deaf (galerie foto)

07 Sep 2016 3358

Iată cine va defila pe podiumul de la Casa de Cultură din Constanța la „Concursul de frumusețe Miss & Mister Deaf“ (galerie foto)

06 Sep 2016 2940

Doliu în lumea modei din România

10 Mar 2016 3226

De ce a murit Anca Roventa, un manechin de succes din România

17 Dec 2014 2949

Ştiaţi că...? Au trecut şase ani de la moartea lui Yves Saint-Laurent

01 Jun 2014 2572