Informații oficiale Cine poate fi „contact apropiat“ al unui caz COVID-19. Simptome la care trebuie să fim atenți. Ce reprezintă un „caz confirmat“ (document)


Instituirea stării de urgență în România pe fondul epidemiei de Coronavirus vine la pachet cu responsabilitatea de a prelua și a transmite exclusiv informații reale, certe, din surse oficiale legate de COVID-19. În acest context, dar și având în vedere neclaritățile care încă apar în mediile de socializare virtuale cu privire la simptomatologia ce ar prezenta-o un posibil caz COVID-19, precum și legat de termeni precum „contact apropiat“ ori „caz confirmat“, ZIUA de Constanța redă în continuare explicațiile oficiale puse la dispoziție de Centrul Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile și Institutul Național de Sănătate Publică.
Facem mențiunea că documentul oficial emis de instituțiile abilitate poate fi consultat în secțiunea Documente.
 
Astfel, în documentul oficial intitulat „Definiția de caz suspect COVID-19“, actualizat în urmă cu doar câteva zile, se arată că circumstanțele și simptomele ce pot conduce la identificarea unui posibil caz suspect sunt următoarele: „pacient cu infecție respiratorie acută (debut brusc al cel puțin unuia din următoarele: tuse, febră, durere în gât, scurtarea respirației – creșterea frecvenței respiratorii) care necesită sau nu spitalizare“.
 
Concomitent cu aceste simptome, se arată în actul oficial, persoana în cauză, în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a întrunit cel puțin unul din următoarele criterii epidemiologie: „a avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 SAU a avut istoric de călătorie internațională“.
Ce reprezintă „contactul apropiat“
În continuare, contactul apropiat este definit ca: „persoana care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19; persoana care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână neurmată de igiena mâinilor); persoana care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex., în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă)“.
 
Totodată, contactul apropiat mai poate fi „persoana care a avut contact față în față cu un caz de COVID-19 la o distanță mai mică de 2 m și pe o durată de peste 15 minute; persoana care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sala de ședințe, sala de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute și la o distanță mai mică de 2 m; persoana din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție“.
 
Nu în ultimul rând, contactul apropiat ar mai putea fi și „persoana care a avut contact în avion cu un caz de COVID-19 și care a stat pe unul din cele 2 rânduri în orice direcție față de caz, persoane care au călătorit împreună cu cazul sau care i-au acordat îngrijire în avion, membri ai echipajului care au servit în zona în care s-a aflat cazul. Dacă severitatea simptomelor sau deplasarea cazului în avion indică o expunere mai extinsă, vor fi considerați contacți apropiați toți pasagerii din zona respectivă din avion sau chiar toți pasagerii din avion; persoana care a stat într-un areal geografic cu transmitere comunitară extinsă“.
 
Se mai arată în documentul elaborat de Consiliul Național pentru Supravegherea și Controlul Bolilor Transmisibile că „link-ul (legătura) epidemiologic(ă) ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului cazului index“.
 

Tot potrivit informațiilor oficiale, un caz confirmat reprezintă „o persoană cu confirmare în laborator a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de semnele și simptomele clinice“.
 
Citește și:

 
S-a lansat Platforma online COVID-19 Știri Oficiale. Obiectiv principal, combaterea dezinformării
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raport Coronavirus Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 479

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19, în săptămâna 08-14 aprilie 2024

16 Apr 2024 536

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 516

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 746

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 582

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 756

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1143

Raport COVID-19 Constanța, printre județele cu cele mai multe cazuri în săptămâna 11 - 17 martie

21 Mar 2024 653

Raport covid pentru săptămâna 04 - 10 martie 2024. Vești bune pentru Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 825

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 669

Raport covid pentru săptămâna 12 - 18 februarie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

20 Feb 2024 806

Raport Coronavirus Doi copii diagnosticați cu Covid 19, internați în spitale din județul Constanța (DOCUMENT)

13 Feb 2024 778

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 562

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 966

Raport Coronavirus! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța

23 Jan 2024 809