Intră în vigoare legea antifumat! Când deschid proprietarii de restaurante terasele în Constanţa



Fumătorii vor avea o viaţă mai dificilă după ziua de 16 martie, când intră în vigoare noua lege antifumat. Cei care vor să aprindă o ţigară trebuie să fie foarte atenţi unde fac asta, altfel, riscă amenzi uriaşe. Nu vor mai avea voie să fumeze în baruri, restaurante, hoteluri, în apropierea locurilor de joacă pentru copii şi nici măcar în maşina de serviciu.
 
Potrivit AvocatNet, prevederile legii antifumat vor intra în vigoare pe 17 martie, şi nu cu o zi mai devreme, aşa cum a scris toată presa. Conform normelor de tehnică legislativă, termenul de 45 de zile stabilit pentru aplicarea legii se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării actului în Monitorul Oficial, acesta expirând la ora 24.00 a celei de-a 45-a zi de la publicare (16 martie), astfel că intrarea în vigoare se va produce efectiv joi, 17 martie.
 
Astfel, de joi, va fi interzis fumatul în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locurile de muncă şi în locurile de joacă pentru copii. Cei care nu vor respecta noua lege antifumat vor risca să fie sancţionaţi, lista celor care au competenţa să constate contravenţiile şi să aplice amenzile fiind publicată în Monitorul Oficial.
 
Prin urmare, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către persoane împuternicite în acest sens de către Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, cu excepţia prevederilor art. 10, lit. a), b) şi c), unde constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţi ai poliţiei locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (ofiţerii şi agenţii poliţiei, ai poliţiei de frontieră, personalul din cadrul IGSU şi ISU şi ofiţerii şi subofiţerii Jandarmeriei Române).
 
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 de lei la 500 de lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 de lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere. În cazul în care se săvârşeşte o nouă contravenţie prevăzută de legea antifumat, se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

Terasele din Constanţa, în pregătire pentru a fi deschise 

În aceste condiţii, unii proprietari de restaurante din Constanţa sunt în toiul pregătirilor de amenajare a teraselor. Managerii de baruri şi restaurante caută deja soluţii pentru momentul de săptămâna aceasta când fumatul în spaţii publice va fi interzis. Ei se gândesc cum să amenajeze în exteriorul localurilor spaţiile de fumat.
 
Spre exemplu, reprezentantul Legendary Steak Pub, Mihai Opriş, spune că vrea să deschidă terasa înainte de 1 mai.
 

„Cred că deschid în primăvară. Înainte de 1 mai. Depinde de vreme“, a declarat Mihai Opriş, pentru ZIUA de Constanţa.

 
Reprezentantul Asado Steakhouse a răspuns la fel. Susţine că terasa restaurantului va fi deschisă înainte de 1 mai.
 

Cristina Ambrozie, reprezentanta restaurantului Ambros, ne-a spus că terasa localului se va deschide la începutul lunii aprilie.

Ce efecte va avea legea antifumat

Potrivit unui studiu derulat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, doar un procent de 30% dintre respondenţi - persoane care ies în localuri minimum o dată pe an - afirmă că legea antifumat le va influenţa comportamentul. Majoritatea, 69%, declară că obiceiurile lor nu vor fi influenţate de legea antifumat.
 
Studiul, realizat în perioada 21-25 ianuarie 2016, arată că 8% dintre fumători consumă zilnic mai mult de un pachet de ţigări, aproximativ o treime fumează între 16 şi 20 de ţigări pe zi şi mai mult de o treime dintre respondenţi (37%) fumează mai puţin de jumătate de pachet zilnic.

 
În ceea ce priveşte vârsta fumătorilor, aproximativ o treime dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani fumează zilnic aproape un pachet de ţigări, în timp ce fumătorii cu vârste de peste 65 de ani sunt cei în cazul cărora procentul intervievaţilor care consumă între şase şi zece ţigări zilnic este mai ridicat comparativ cu celelalte categorii de vârstă.
 
Femeile fumează între una şi zece ţigări zilnic, într-o proporţie mai mare decât bărbaţii, dar situaţia se inversează atunci când vine vorba despre fumatul a peste 16 ţigări pe zi, unde procentul bărbaţilor ce au acest comportament este mai ridicat.
 
Avertismentele de pe pachetele de ţigări nu par să aibă un impact puternic asupra fumătorilor, ţinând cont de faptul că, în ultima lună, cea mai mare parte dintre cei care au răspuns acestui chestionar (70%) nu s-au gândit să renunţe la fumat determinaţi de mesajele respective. Înştiinţările de pe pachetele de ţigări au un mai mare impact asupra fumătorilor cu vârsta peste 65 de ani, asupra celor cu studii elementare şi asupra femeilor.

Citeşte şi  „Unde-i lege, nu-i tocmeală“ - Ce spun proprietarii restaurantelor din Constanţa despre adoptarea legii antifumat


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Câte amenzi a generat Legea antifumat, de la începutul anului, la Constanţa

27 Feb 2017 2738

romanialibera.ro Cum se încalcă legea fumatului sub ochii îngăduitori ai autorităților

22 Jan 2017 3887

Noii parlamentari vor să schimbe legea antifumat

23 Dec 2016 4004

Legea anti-fumat rămâne neschimbată. S-au respins modificările propuse

04 Oct 2016 2625

Ministrul Vlad Voiculescu, despre "îmblânzirea" legii antifumat

26 Sep 2016 2885

Editorial Lupta pentru supravieţuire. Există viaţă după legea antifumat?

09 May 2016 3677

Răspuns neașteptat al unui preot! Despre fumat- „Închipuiți-vă dacă Biserica făcea proiectul ăsta de lege” (video)

30 Apr 2016 4192

Legea antifumat a generat o „ploaie” de amenzi

18 Apr 2016 2835

Baruri transformate în cluburi private. Este permis fumatul? Ce spun autorităţile din Constanţa

11 Apr 2016 19667

Editorial Toţi românii vor fi obligaţi să-şi declare cartelele prepay. De Sănătate sau de Educaţie când vă ocupaţi?

01 Apr 2016 2275

Legea antifumat se modifică Fumatul va fi permis în camere special amenajate

30 Mar 2016 3772

Un poliţist, filmat când fuma în maşina de serviciu (video)

29 Mar 2016 3077

Lege antifumat Au fost prinşi elevi cu ţigara în gură

28 Mar 2016 2499

Editorial „Numai asta ne mai lipsea!“ Nu mai are nimeni lege antifumat ca noi!

28 Mar 2016 2840

Un constănțean, amendat cu 100 de lei pentru că a fumat în loc nepermis

27 Mar 2016 3005