Se poate şi invers! O tânără din Constanţa a fost condamnată pentru că a şantajat un băiat

Judecătoria Constanţa a dispus ieri condamnarea unei tinere acuzate că a şantajat un băiat.
 
Fata a fost trimisă în judecată de procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, pentru şantaj. Conform actului de sesizare a instanţei, procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa arată că tânăra ar fi împrumutat bani de la un cunoscut, pentru a face o operaţie. Văzând că timpul trece şi că nu-şi primeşte banii înapoi, individul a mers la casa părinţilor fetei, cărora le-a spus totul. Atunci, fata s-a supărat pe amicul ei şi ar fi început să-i trimită mesaje de ameninţare. Conform procurorilor, fata i-ar fi cerut băiatului suma de 5.000 de euro pentru a se opri din ameninţări.
 
Procurorii din Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa au pus la cale un flagrant când cei doi urmau să se întâlnească pentru a încheia tranzacţia.
 
Ieri, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea tinerei la pedeapsa de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
 
„Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani. (… ) Obligă inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune condamnatei să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Constanţa. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local Cernavoda sau Primăriei/Consiliului Local Saligny, pe o perioadă de 70 zile lucrătoare“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În continuare, Judecătoria Constanţa a decis ca inculpata să rămână sub control judiciar.
 
„Obligă inculpata la plata către partea civilă a sumei de 300 euro, echivalentul în lei la data plăţii, cu titlu de daune morale, respingând, ca neîntemeiate, restul pretenţiilor civile formulate în cauză“, conform deciziei magistraţilor.
 
Decizia instanţei va putea fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Pun un copil să-ţi înjunghie mama“ Şantaj în parcul Tăbăcărie din Constanţa. Pedeapsa - un an şi şase luni de închisoare

18 Dec 2018 1391

Şantaj O tânără din Constanţa, prinsă în flagrant. Ce au decis ieri judecătorii

24 Aug 2018 1624

Bani pentru operaţie O tânără din Constanţa, trimisă în judecată pentru şantaj!

13 Aug 2018 1510

O tânără din Constanţa trece printr-un adevărat coşmar! Ce s-a întâmplat între ea şi iubitul ei. Unul a ajuns în Arest

24 Nov 2017 1717

Minoră de 13 ani, şantajată cu poze indecente. Oamenii legii au organizat un flagrant

09 Feb 2016 2561