Tentativă de „resuscitare” eşuată în sezonul estival 2013 Staţiunea Mamaia, cu imn şi cu „o creştere uşoară” de turişti

O pasarelă distrusă de valuri chiar înaintea inaugurării oficiale a sezonului estival, dar cârpită ulterior cu nişte saci de nisip, instituirea unei taxe noi, pentru promovarea turismului în staţiune şi în Satul de Vacanţă şi un imn de promovare în valoare de 35.000 de euro, care însă nu a fost difuzat de radiourile din România, rămânând astfel cvasi-cunoscut. Acestea sunt câteva dintre aspectele care au marcat staţiunea Mamaia în sezonul estival 2013.
 
„Creşterea uşoară” a numărului de turişti
 
Amintim aici costumarea, timp de câteva săptămâni consecutive, a primarului Radu Mazăre, în figuri şi personaje care mai de care mai excentrice, defilarea carelor alegorice şi „rebrenduirea” salvamarilor din Mamaia, îmbrăcaţi vara aceasta în budigăi cu bretele. Rezultatul? Ei bine, „în ceea ce priveşte numărul de turişti, avem o creştere uşoară pe Mamaia, până spre 5 la sută, prin comparaţie cu anul trecut”, declara Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, la deschiderea Bursei Litoral Delta - Dunării.
Iată, aşadar, că politica de promovare destul de agresivă a staţiunii, printr-un imn controversat, cu rime forţate („stress” rimează cu „delirium tremens”) şi versuri de-a dreptul penibile nu a atras după sine „cohorte” de turişti. Şi ca şi cum imnul nu ar fi fost suficient de ridicol, el a făcut şi subiectul unui scandal, după ce s-a constatat că este o copie după melodia unor croaţi, care se numeşte „Delirium tremens”, fiind considerată „Imnul beţivilor”. „O creştere uşoară”, de aproximativ 5% a numărului de turişti nu înseamnă prea mult. Mamaia nu este, totuşi, Saint Tropez, iar staţiunea rămâne încă sub semnul kitsch-ului, între faţa sa „cosmetizată” şi povestea reală existând diferenţe notabile. În pofida tuturor investiţiilor, a dezvoltării, a unui oarecare lux ostentativ, nivelul serviciilor mai are mult de recuperat în Mamaia.
 
Taxă de promovare impusă persoanelor fizice şi agenţilor economici
 
Amintim faptul că, pentru un sezon estival... prolific, în Mamaia, Consiliul Local Municipal Constanţa a votat o hotărâre privind instituirea unei taxe de promovare a turismului în staţiunea Mamaia şi în Satul de Vacanţă. Potrivit Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) Constanţa, „taxa este stabilită diferenţiat, în funcţie de destinaţia spaţiului şi se încasează de la persoanele fizice şi operatorii economici, respectiv persoane juridice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale şi persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în staţiunea Mamaia şi sat Vacanţă”. Un bir nou pentru vezi, Doamne, promovarea staţiunii. Subliniem că taxa, anunţată chiar de primarul Radu Mazăre în luna aprilie, s-a aplicat inclusiv deţinătorilor de apartamente, persoane fizice.
 
De la Regele Soare la Suleyman Magnificul
 
După ce, la începutul verii, s-a costumat în Regele Soare, primarul municipiului Constanţa a ajuns să-l întruchipeze, în sezonul estival recent încheiat, şi pe regele Nabucodonosor al II-lea. Şeful administraţiei publice locale n-a avut nicio reţinere în a purta rochie, brâu, turban, sceptru, toate aurii. Mai mult, primarul a avut şi unghiile de la mâini, dar şi de la picioare, pictate în aceeaşi culoare. Ca „rege al Babilonului”, Mazăre s-a lăsat adulat de turişti la aşa numitul carnaval din Mamaia.
Dar aceasta nu a fost decât una dintre numeroasele sale costumări. Toate au respectat însă nota de opulenţă, de kitsch, de extravaganţă a evenimentului pretenţios intitulat „carnaval”. Căci dacă Mamaia nu e Saint Tropez, cu siguranţă nu e nici Rio de Janeiro.
 

Eterna şi (deloc) fascinanta Mamaie
 
Nu trebuie omis faptul că, de-a lungul întregului sezon estival, în staţiunea Mamaia s-a construit la foc continuu. În luna iunie, primarul Mazăre mărturisea nonşalant că nu intenţionează să-i sancţioneze în vreun fel pe cei care, în plină vară, nu au sistat lucrările de construcţie. „Pentru ce (n.r. sancţiuni)? Nu, nu vor fi aplicate, eu sprijin orice investiţie aici. Sunt 20.000 de oameni în staţiunea Mamaia, care câştigă aici bani pe hârtie, angajaţi. Bucuraţi-vă şi faceţi cruci că se construieşte, că, dacă nu se construia, atunci n-aveam nici turism”, declarat edilul şef al municipiului Constanţa.
Precizăm că, potrivit legii, construcţiile în derulare, în plin sezon estival, sunt interzise în staţiune.
Vara lui 2013 n-a revoluţionat staţiunea Mamaia. N-a însemnat, aşa cum spuneam, nici „cohorte” de turişti, nici cine ştie ce premii prestigioase câştigate de staţiune. A fost o vară ca oricare alta, cu defilare de care alegorice, cu un primar întruchipând cine ştie ce figură istorică, cu bani publici pompaţi într-o promovare ale cărei rezultate lasă de dorit.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

elena

11 Sep, 2013 17:15

MIZERIE SI GALAGIE CU CARUL,NISIP COMPROMIS CU MOLOZ DE LA CONSTRUCTII SI PLAJA PLINA DE PATURILE SI BALDACHINELE MAFIOTILOR. DA,POPULATIA IN MAJORITATE,DORESTE PLAJE PE NISIP PENTRU SANATATE. AU FOST DESE DISCUTII PENTRU LOC DE PLAJE. ASTA ESTE CELEBRUL PRIMAR,CARE A FACUT PRAF CONSTANTA SI STATIUNEA MAMAIA.

Roxana

11 Sep, 2013 10:29

Oare cand va avea si Constanta un primar demn de acest statut implicat in problemele orasului???

Articole asemanatoare

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 273

Farul Constanța Campioanele României, petrecere de titlu, la Iaki. Pe locul întâi și la distracție! (GALERIE FOTO + VIDEO)

18 May 2024 741

Constanța Ce spun procurorii despre tânărul care a încercat să jefuiască o sală de jocuri de noroc din Mamaia

17 May 2024 450

CT BUS Liniile 5-40 și 14 din Constanța , deviate sâmbătă, 18 mai, din cauza unor lucrări

17 May 2024 423

Mamaia, centrul distracției de 1 Iunie Evenimente de neuitat pentru întreaga familie organizate de OMD Mamaia Constanța

17 May 2024 420

Primăria Constanța Lucrări de asfaltare pe bulevardul Mamaia. Mâine traficul rutier va fi restricționat total! (FOTO)

17 May 2024 547

RAJA Constanța Avarie la intersecția străzii Turda cu bulevardul Mamaia din municipiul Constanța!

17 May 2024 616

Tribunalul explică de ce a fost obligat Primarul Constanței să emită certificatul de urbanism pentru Le Rose del Lago, clădirea de lângă pasarela pietonală din Mamaia (MOTIVARE+DOCUMENT)

16 May 2024 957

Stații CTBus mutate pe liniile 5-40, 14, 48 și 101

16 May 2024 478

Tratamente aviochimice în orașul Constanța și stațiunea Mamaia

16 May 2024 393

Alegeri locale 2024 LIVE TEXT. AUR Constanța lansează programele de administrație pentru municipiul și județul Constanța. Participă și George Simion (FOTO)

15 May 2024 596

Imobiliare Constanța Plan Urbanistic de Detaliu, în consultare publică. O nouă investiție pe bulevardul Mamaia, realizată de D&D Imobil Construct SRL (DOCUMENT)

15 May 2024 571

Știri Constanța Continuă lucrările de modernizare a bulevardului Mamaia! Sunt anunțate restricții de trafic

15 May 2024 450

Urmărire ca în filme, în Constanța După ce a bifat mai multe infracțiuni rutiere, a fost „debifat” de polițiști

15 May 2024 532

Mesaj pentru turiști Mirela Matichescu, managerul OMD Mamaia Nord – „Avem o stațiune cu cele mai noi locuri de cazare și o plajă extrem de frumoasă“

15 May 2024 464