Topul taxelor la Constanţa La cererea MCPDC, Guvernul a pus cruce birurilor impuse de primării pe informaţiile de interes public (documente)

Transparenţa a învins „călăii“ informaţiilor de interes public din administraţia locală. Miercuri, propunerea Ministerului pentru Consultare Publică şi Dialog Civic (MCPDC) privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind accesul la informaţii de interes public s-a transformat în hotărâre de Guvern. Ministerul de resort a iniţiat acest demers în vederea impulsionării administraţiilor publice locale să publice din oficiu informaţii de interes public sau, la cerere, să comunice cât mai mult în mediul online. Necesitatea acestei propuneri s-a materializat după ce între lege şi norme au existat neconcordanţe în cei 15 ani de aplicare.
 
Propunerea de modificare a normelor de aplicare a Legii nr. 544 uniformizează practica de calculare a termenelor maximale până la care instituţiile sunt obligate să furnizeze informaţii de interes public. Proiectul de modificare iniţiat de MCPDC s-a născut ca răspuns la numeroase situaţii din practică în care instituţiile solicitau sume descurajatoare pentru a pune la dispoziţia cetăţenilor informaţii de interes public. Astfel, s-a stabilit ca reper maximal pentru costul copierii unei pagini din documentele de interes public solicitate a 0,05-a parte din salariul minim (adică aproximativ 60 de bani pe pagină). Ministerul insistă însă ca informaţiile să fie afişate cu prioritate, în mod pro-activ, pentru informarea publicului, în vederea evitării perceperii unor sume de la solicitant.
 
Legislaţia în materia transparenţei are la bază un drept fundamental al cetăţenilor. Proiectul de hotărâre de Guvern s-a impus şi în urma unui amplu proces de consultare publică derulat în ultimele luni (zece dezbateri/consultări publice în Bucureşti şi în ţară), MCPDC intervenind pe cale de consecinţă asupra normelor metodologice ale legii, constatând că tipologia problemelor din practică se referă la aspecte reglementate de normele Legii nr. 544/2001.
 
Atât rapoartele societăţii civile realizate periodic de la intrarea în vigoare a legislaţiei transparenţei, cât şi evaluările autorităţilor centrale cu atribuţii în urmărirea impactului acesteia au indicat următoarele disfuncţionalităţi de aplicare: creşterea cu 50% a numărului de litigii de la nivelul anului 2014 la anul 2015, abuzuri în stabilirea costului serviciului de copiere (18 lei/pagină la Drobeta Turnu Severin).

Ce taxe practică primăriile din Constanţa

Exemplul de la Drobeta Turnu Severin poate fi însă completat cu o mulţime de alte exemple chiar din judeţul Constanţa. Amintim, pe această cale, demersul cotidianului ZIUA de Constanţa privind încercarea de a obţine o serie de documente de la Primăria Medgidia la începutul acestui an. Municipiul Medgidia avea instituită, prin hotărâre de Consiliu, o taxă de 5 lei pe pagina fotocopiată pentru documentele de interes public.
 
Citeşte şi
 
A putut fi micşorată de zece ori: Din 2017, adio, taxă aberantă pe informaţiile de interes public la Medgidia! 
 
„Informaţiile solicitate vor fi comunicate pe suportul dorit de solicitant, în toate cazurile, când este posibil, fiind descurajată astfel practica de a condiţiona comunicarea răspunsului pe format de hârtie, cu un cost în sarcina solicitantului. În cazul în care informaţia publică este solicitată pe hârtie, este stabilită modalitatea de calcul al costului serviciului de copiere, care nu poate depăşi 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină. De asemenea, se introduce posibilitatea achitării acestor costuri şi prin alte sisteme de plată, nu doar în numerar”, a declarat, în timpul şedinţei de Guvern, ministrul Violeta Alexandru.
 
Pentru că la momentul respectiv am vrut să vedem ce alte primării din judeţ au pus taxă pe informaţiile de interes public, am trimis către toate cele 70 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa adrese în baza Legii 544/2001. Prin intermediul acestora, ceream detalii privind costul stabilit pentru fotocopierea unei file A4 de pe un document solicitat în baza Legii 544/2001, actul normativ prin care a fost stabilit acest cost (număr, dată, emitent act) şi modalităţile de consultare a actului normativ prin care a fost stabilit costul (dacă e postat pe internet, iar dacă nu, cum poate fi consultat), precum şi sumele totale încasate pentru serviciile de copiere a documentele solicitate în baza Legii 544/2001, în perioada 1.01.2014 - 31.12.2015, defalcat, pe anii 2014 şi 2015.
 
Astfel, la 23 August, unde taxa este de un leu pe pagină, instituită prin HCL 28/30.05.2014, în 2015 nu s-au încasat bani. Şi la Comana există această taxă, prin HCL 61/20.11.2015, dar nici aici nu s-au încasat bani la buget. 0,5 lei a fost suma percepută pe pagină la Adamclisi, Amzacea, Bărăganu, Cerchezu, Cernavodă, Cogealac, Istria, Mangalia, Mircea Vodă, Murfatlar, Pecineaga, Rasova, Săcele, Târguşor şi Techirghiol. Sume la buget s-au încasat însă doar la Mangalia - 10.928 de lei în 2014 şi 11.340 de lei pentru serviciul de multiplicare, conform HCLM 220/21.12.2015.
 
La Pecineaga, unde se percepe o sumă distinctă pentru paginile A3 (1 leu/pagină), s-au încasat 9 lei, taxa fiind susţinută de HCL 88/26.11.2015. Bani s-au mai încasat şi la Techirghiol - 100 de lei în 2015.
 
Câte 40 de bani pe pagină percep şi primăriile Chirnogeni (faţă - verso) şi Peştera, dar niciuna dintre ele nu a încasat vreun ban. Câte 30 de bani/pagină au perceput şi primăriile Crucea, pentru cazurile în care documentul cerut depăşea 30 de pagini, Cuza Vodă, Limanu (şi 60 de bani faţă - verso), Oltina, Seimeni şi Valu lui Traian, care însă nu percepe taxe pentru documentele transmise online, în timp ce la Siliştea taxa este de 35 de bani pe fotocopie.
 
La Oltina s-au încasat din această taxă 15 lei în 2014 şi 9 lei în 2015; la Limanu - 60 de lei în 2014 şi 52,3 lei în 2015; la Cuza Vodă - 1.545 de lei în 2014 şi 1.500 de lei în 2015, iar la Crucea, 30 de lei în 2014, respectiv 21 de lei în 2015. Câte 20 de bani pe fotocopie se percep la Chirnogeni, Mereni şi Saligny, dar nu s-a încasat niciun leu.
 
Taxe speciale se încasează şi la Lumina, în baza HCL 96/16.06.2014 şi 113/25.06.2013. Astfel, pentru primele cinci pagini fotocopiate, taxa este de doi lei, dar, începând cu a şasea pagină, se percepe câte un leu pe pagină. Cu toate acestea, nu s-a încasat niciun leu din această taxă. La Ostrov, taxa de fotocopiere a documentelor de interes public este de 1,10 lei pe pagină. Astfel, în 2014 s-au încasat 22 de lei, iar în 2015 - 7,7 lei.
 
Aşa cum am arătat şi mai sus, taxa percepută, încă, de Primăria Medgidia pentru informaţiile de interes public este de 5 lei pe pagină, însă, înainte de a-şi încheia mandatul, fostul edil-şef Marian Iordache a declarat că o va reduce până la 0,5 lei/pagină. Despre taxa de căutare în arhivă - de 8 lei - nu s-a menţionat însă nimic.
 
La Năvodari, întâlnim iarăşi o situaţie specială, similară cu cea de la Medgidia. Şi aici, taxa pentru căutare în arhivă este de 8 lei pe document, iar pentru eliberare, suma stabilită este de 5 lei/pagină. Nici aici nu s-au încasat bani.
 
Cea mai mare sumă este percepută însă la Costineşti. Aici, prin HCL 28/12.05.2014, s-a stabilit că taxa de eliberare a documentelor din arhivă este de 10 lei pe pagină. Acest bir a adus 330 de lei la buget în 2014 şi 120 de lei în 2015.
 
Sunt însă şi primării care susţin că nu percep nicio taxă. Este vorba de: Aliman, Cobadin, Corbu, Cumpăna, Fântânele, Horia, Mihai Viteazu, Negru Vodă, Poarta Albă, Tortoman, Saraiu, Vulturu. Primăria Lipniţa nu menţionează dacă percepe vreo astfel de taxă, însă precizează că nu au avut până acum solicitări în baza Legii 544/2001.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza un centralizator detaliat cu situaţiile speciale privind Legea 544/2001 adunate din judeţul Constanţa. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Banca Națională a României, în proces cu Primăria Constanța, la București! Când începe procesul

18 Sep 2023 2712

Proiect de Lege Registrul public electronic al solicitărilor privind informațiile de interes public urmează să ajungă la votul final în Parlament

18 May 2022 1207

Un fost candidat pentru fotoliul de edil a dat în judecată primăria și primarul orașului Hârșova

09 Aug 2021 2242

Transparentizare și digitalizare Responsabilul de relații publice și directorul instituției publice ar putea fi amendați dacă nu afișează pe site anumite informații

24 Feb 2021 1304

Proiect pilot al Primăriei Constanța. Stații de autobuz echipate cu ecrane mari. Ce vor afla călătorii

13 Jun 2020 1428

Județul Constanța. Dosar penal pentru o infirmieră din cadrul unui cămin de bătrâni

13 Apr 2020 3054

Angajat al Spitalului Județean Constanța, vizat de un dosar penal. ​A mers la muncă deși fusese confirmat ca purtător al virusului COVID-19

02 Apr 2020 5545

Curtea de Apel Constanța Ce schimbări s-au făcut în Comisia de analiză privind încălcarea dreptului de acces la informații de interes public

13 Mar 2020 1372

AEP A fost lansată o pagină web pe care vor putea fi vizualizate informații de interes public după încheierea procesului electoral

10 Nov 2019 1624

Asociaţia Elevilor din Constanţa a depus plângeri împotriva autorităţilor locale

15 Aug 2018 1895

Campanie ZIUA de Constanţa privind transparenţa în baza principiilor Legii nr. 544/2001 (III) Universitatea „Ovidius“, obligată de instanţă să furnizeze informaţii (documente)

30 Oct 2017 2865

Campanie ZIUA de Constanţa privind transparenţa în baza principiilor Legii nr. 544/2001 (II) Ce taxe percep primăriile şi CJC pentru fotocopierea documentelor de interes public? (documente)

25 Oct 2017 3394

Analiză ZIUA de Constanţa Aplicarea Legii nr. 544/2001 în anul 2016. 955 de adrese, 70 de UAT-uri şi 68 de instituţii (I)

23 Oct 2017 3235

AOR şi ACoR au spus „pas“ Prefectura Constanţa propune modificări la Legea 544/2001 (document)

29 Jun 2017 4245

ANAF implementează un sistem unitar de comunicare în relația cu contribuabilii

22 Mar 2017 1784