Trei fete moarte într-un incendiu! Părinţii condamnaţi. Detalii exclusive din dosar



Uşa camerei în care se aflau cei trei copii a fost legată de aceasta cu sârmă pe exterior de mânerul acesteia

Părinţii a trei copile, cu vârste cuprinse între trei şi cinci ani, care au murit după ce camera în care se aflau a fost distrusă de un incendiu, au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată, fiind găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă. Decizia a fost luată de Judecătoria Constanţa şi nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa. În dosar se arată, printre altele, că cele trei fete se aflau într-o cameră în care se afla o sobă de teracotă a cărei uşă lipsea. Mai mult decât atât, arată anchetatorii, cele trei fete, au fost lăsate singure în casă chiar de către mama lor, care la plecare a legat uşa camerei în care se aflau copilele cu sârmă.
 
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, că la data de 17 ianuarie 2013, în locuinţa de la nr. (…) de pe strada (…), din localitatea Nicolae Bălcescu, a izbucnit un incendiu, cauzat de aprinderea materialelor textile dintr-o cameră, ca urmare a căderii de jar dintr-o sobă de teracotă a cărei uşă lipsea.
 
În urma incendiului a rezultat decesul prin intoxicaţie cu monoxid de carbon a trei copile, de trei, cinci şi şase ani.
 
Două dintre fetele moarte în incendiu mergeau la grădiniţă, însă în ziua respectivă nu au plecat de acasă pentru că a lipsit educatoarea.
 

„În dimineaţa zilei de 17 ianuarie 2013, după ce soţul meu a plecat la muncă, am observat că găleata de apă este goală şi am ieşit afară să o încarc. Atunci m-am întâlnit cu o prietenă care mi-a spus că nu trebuie să mai duc fetele la grădiniţă deoarece educatoarea lipsea în ziua respectivă“, a mai declarat mama celor trei fete magistraţilor.

 
La scurt timp, femeia a părăsit locuinţa, iar uşa camerei în care se aflau cei trei copii a fost legată de aceasta cu sârmă pe exterior de mânerul acesteia, deoarece inculpatei îi era frică să nu iasă copiii în stradă, după ce arată în documentele oficiale.
 
În jurul orei 11.30, cei doi soţi au revenit împreună la locuinţă, pentru a mânca şi au observat că din interior ieşea fum, pe ferestre. Bărbatul a încercat să pătrundă în interiorul locuinţei, a dezlegat uşa de la cameră iar atunci a observat că salteaua patului în care dormeau victimele ardea.
 

„Am încercat să intru în cameră să salvez fetele dar nu am reuşit. Era prea mult fum“, a declarat anchetatorilor tatăl celor trei fete.

 

Alarmaţi de strigătele celor doi soţi, doi bărbaţi care se aflau în apropierea imobilului au intervenit. Aceştia au încercat să stingă focul, aruncând câteva găleţi de apă în interiorul locuinţei, însă acţiunea lor a fost sortită eşecului.
 
„Tatăl copiilor a ieşit la poartă şi striga disperat după ajutor spunând că fetiţele lui se află în casă. Am fugit acolo şi am deschis fereastra. Alături de un cunoscut am încercat să stingem focul folosindu-ne de câteva găleţi de apă. Am intrat în camera respectivă şi am scos afară o fetiţă. S-a încercat acordarea primului ajutor însă fetiţa era moartă. Ulterior am auzit un copil care ţipa în interiorul locuinţei. Am aruncat iar cu apă. Abia după 15-20 de minute am reuşit să intrăm în casă. Când am intrat, am observat în faţa mea o canapea, pe care se afla un copil. L-am luat în braţe şi am fugit afară. Am încercat să îi acord primul ajutor copilului. I-am făcut respiraţie gură la gură şi i-am apăsat pieptul, însă când făceam aceste manevre şi gură şi din nas îi ieşea funingine. Am realizat atunci că fata nu mai trăieşte şi am încetat să o mai resuscitez“, se arată în declaraţia unui martor.

 
Tot acesta a pătruns, împreună cu altă persoană, în locuinţa celor doi soţi. Pe geam au fost scoase şi celelalte două victme, care erau decedate.
 

„După ce a fost scoasă din casă prima fetiţă am intrat înapoi în imobil. În cameră, pe partea dreaptă în apropierea unei sobe de teracotă am găsit pe un pat două fetiţe. Am luat o fetiţă în braţe şi am scos-o afară, pe fereastră. Celălalt copil a fost scos afară de o altă persoană“, a mai precizat un alt cetăţean care a participat la scoaterea copilelor din casă.

 
Cei doi soţi au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Recent, cei doi au fost condamnaţi de Judecătoria Constanţa la câte doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată, fiind găsiţi vinovaţi de ucidere din culpă.     
 
Instanţa a reţinut că cei doi inculpaţi, părinţi ai celor trei victime, au încălcat o obligaţie de diligenţă: au lăsat nesupravegheate cele trei fete, prin închiderea uşii de acces în cameră cu sârmă pe clanţa exterioară a acesteia, lăsarea sobei cu jar fără uşă la focar.
 

„Este vorba despre acele obligaţii menite să prevină producerea unor urmări vătămătoare în privinţa copiilor minori şi pentru valorile sociale ocrotite de legea penală. Este o regulă nescrisă  cea care stabileşte obligaţia părinţilor de a nu lăsa copii de vârstă fragedă în apropierea unor obiecte vulnerante pe aceştia şi fără a se conforma regulilor de prudenţă uzuale în asemenea situaţii. Cei doi inculpaţi ar fi putut să prevină producerea urmării (dacă nu lăsau victimele nesupravegheate şi aveau un comportament prudent)“, se mai arată în decizia magistraţilor.    

 
Aşa cum arătam şi mai sus, decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1082

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 513

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 236

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 374

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 599

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 319

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 241

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 402

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 280

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 317

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 574

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 307

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 609

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 254

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1404