"Haita" furioasa a lui Bivolaru

Reporterii cotidianului ZIUA de Constanta au fost agresati si urmariti de adeptii MISA

MISA si-a deschis un ashram-centru de intalniri si la Constanta * Am dat o raita pe acolo si le-am facut o poza in timp ce se rugau la o inregistrare video cu Bivolaru * De furie, un yoghin s-a repezit dupa noi, a intrat in masina, l-a agresat pe fotoreporter si a incercat sa ii smulga aparatul * Dupa o pornire in tromba, echipa de la ZIUA de Constanta a scapat din clenciul yoghin * Unul dintre urmaritori a fost extras din masina redactiei, in timp ce incerca sa-i smulga aparatul foto, de o echipa de interventie a agentilor unei firme de paza si protectie * Un yoghin cu o Dacie rosie a pornit in urmarirea masinii redactiei prin oras si, dupa ce a pierdut contactul cu echipajul ZIUA, a pornit in urmarirea autoturismului celor de la firma de paza

E duminica. Ziua in care crestinii merg la biserica si yoghinii lui Bivolaru la ashram. Asa isi numeste el centrele in care se intalnesc adeptii ca sa practice toate monstruozitatile predicate de cel pe care il considera semizeu. Am gasit noul ashram din Constanta al gruparii MISA. Adica Miscarea de Integrare Spirituala in Absolut, cum isi numeste pompos Bivolaru secta. Cladirea cu doua etaje, nou construita, e situata in cartierul Coiciu, in care in ultimii ani s-au ridicat foarte multe constructii. Cladirea e aproape nefinisata si se vede ca este construita numai din ratiuni functionale. Aceeasi nepasare fata de detaliile estetice pe care am gasit-o si la cladirea comandamentului MISA de la Costinesti, atunci cand ne-am infiltrat in Tabara Internationala de Yoga. E un frig care ne patrunde in oase, dar asteptam ca yoghinii sa vina la ashram. Pana nu de mult, adeptii MISA se intalneau, in fiecare sambata si duminica, la sala de sport a Scolii Generale nr. 43, din Constanta. Pentru ca nimeni sa nu banuiasca nimic, in contractul incheiat cu scoala aparea fundatia "Surya" din Sibiu, care practica "gimnastica psihosomatica".

Se rugau la o caseta video cu Bivolaru

Incet-incet, incep sa apara adeptii. Ii recunoastem foarte usor dupa costumele de trening si sulurile de saltele termoizolante pe care le tin in mana. Le vor intinde pe jos pentru tot soiul exercitii aberante. Vine si profesorul. MISA e o organizatie hipercentralizata, in care Bivolaru isi controleaza foarte precis adeptii prin intermediul profesorilor de yoga din teritoriu. Nimeni nu ar indrazni sa ii iasa din cuvant. Il considera semizeu. Yoghinii intra cu totii in sala. Din coltul din care ii filam putem vedea ca doi tineri au ramas intr-o Dacie alba afara, in fata vilei. Stim din experientele anterioare ca acestia sunt oamenii lor de paza. Ne-am gandit pasii si am hotarat ca e mai bine sa apelam la niste profesionisti si am solicitat sprijinul unei firme private de paza si protectie. Cand tot scenariul era pregatit, ne-am indreptat spre usa vilei. Norocul nostru a fost ca accesul se face direct din strada si nu trebuie sa treci prin curte. Unul dintre noi a deschis usa din metal de culoare alba. La parter, o sala mare, cu piloni de sustinere. Cateva zeci de barbati si femei stateau in genunchi si in alte pozitii, in atitudine de meditatie, si priveau la un televizor. Pe ecran am vazut chipul lui Gregorian Bivolaru, schimonosindu-se in timp ce se straduia, probabil, sa se concentreze. S-au intors cu totii spre usa. Am mai avut timp doar sa imi amintesc ceea ce imi povestise un yoghin, si anume ca ei il considera pe Bivolaru semizeu si se inchina la fotografiile lui, caci o femeie trecuta de prima tinerete a si ajuns la usa. A iesit, a inchis usa si m-a intrebat ce doresc, pe un ton sever, in timp ce ma privea circumspect, incercand sa imi vada cat mai bine fata umbrita de cozorocul sepcii. Am pretins ca vreau sa iau lectii de yoga. "Anul intai, sambata la doispe jumate!", mi-a spus scurt, a intrat si a inchis usa.

Yoghinii virulenti au vrut sa ne fure aparatul foto si ne-au urmarit cu masina

Socat de imaginea cu yoghinii rugandu-se la un televizor pe al carui ecran era imaginea video a gurului din Ferentari, am decis ca momentul trebuie imortalizat. Zis si facut: m-am apropiat din nou de usa impreuna cu fotoreporterul, am deschis-o, colegul meu a facut o fotografie, dupa care am alergat spre masina. Stiam ca yoghinii pot deveni extrem de violenti cand e vorba de intimitatea grupului si, mai ales, a gurului Bivolaru. Stiam ca acesta ii intoxica cu povesti despre complotul dintre ziaristi si masoni impotriva sa. Scopul: discreditarea acestui autointitulat succesor al lui Iisus. (De altfel, unul dintre telurile organizatiei lui Bivolaru este de a salva omenirea de conspiratiile masonice. Yoghinii sunt prezentati ca niste samariteni care incearca sa infranga masoneria retrograda. Un tel construit parca pentru a da un scop acestei miscari, pe langa cele la vedere, care tin de realizarea unei armonii interne si de gasirea echilibrului psihic). Stiam, de asemenea, ca de mai multe ori oamenii de paza ai yoghinilor ii agresasera pe ziaristii care au cercetat mai mult decat considerau membrii sectei ca este permis. Dar nu ne asteptam chiar la ce avea sa urmeze. Ne-am aruncat in masina si am incercat sa pornim. Ne-a impiedicat un barbat de vreo 40 de ani, care a iesit in fuga din cladire si s-a napustit spre masina. A deschis usa in spate, unde era colegul nostru fotoreporter si s-a aruncat asupra lui, incercand sa ii smulga aparatul din mana. Lucrurile se precipitasera. Yoghinul luptator era pe jumatate urcat pe ziarist si incerca cu disperare sa-i ia aparatul. Am incercat sa plecam cat mai repede de acolo. Masina a pornit in tromba, chiar in clipa in care unul dintre oamenii care ne asigurau protectia, cu o miscare ferma, l-a extras din masina pe yoghinul turbat. Am mai putut sa vedem ca, in numai cateva secunde, iesisera din ashram vreo zece yoghini care le cereau socoteala celor doi oameni de paza. Pentru a preintampina un scandal, acestia s-au urcat in masina, sa plece la randul lor. In acelasi timp, unul dintre yoghini s-a urcat intr-o Dacie rosie, care a pornit cu scrasnit de roti dupa noi. Dupa cateva viraje pe strazi, autoturismul celor de la paza a reusit sa ii taie fata urmaritorului cu Dacia rosie si noi am scapat. In schimb, yoghinul s-a tot tinut dupa masina firmei de paza si protectie. Ca sa scape de "coada", agentii au fost nevoiti sa faca un ocol pe la gara si sa recurga la cateva tertipuri pana si-au pierdut urma. Nu stim cine a fost cel care ne-a agresat si nici cine ne-a urmarit. Stim numai ca imobilul cu pricina ii apartine unui oarecare Dinca Cioc. Si mai stim ca cei care s-au napustit asupra noastra sa ne fure aparatul, sa ne urmareasca prin oras - si care ne-ar fi agresat cu siguranta daca nu ar fi fost cei doi profesionisti in paza si protectie - fac parte din "haita" lui Bivolaru.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipa Universității Ovidius din Constanța a cucerit titlul de vicecampioană la Campionatul Național Universitar de Volei pe Plajă (FOTO)

20 May 2024 226

Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu" din Constanța închiriază teren de sport (DOCUMENT)

19 May 2024 406

Proiectul „Caravana Redescoperă Oina“ continuă la Constanța cu ediția a doua (GALERIE FOTO)

19 May 2024 333

Padel Club Constanța SRL și-a deschis punct de lucru în stațiunea Mamaia

19 May 2024 352

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 570

Zilele Constanței 2024 Multă mișcare, distracție, concursuri și premii la CSM Sport Corner (GALERIE FOTO)

18 May 2024 558

Constanța Emoționant! Prima promoție a Liceului nr. 5 (Decebal), întâlnirea de 50 de ani de la absolvire. Cunoscuți oameni de sport în acea generație (GALERIE FOTO)

17 May 2024 2153

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 609

Constanța Doliu în sport. Culturistul Costel Căileanu, mort în gravul accident rutier dintre Năvodari și Corbu. Campionul avea doar 54 de ani! (GALERIE FOTO)

16 May 2024 7286

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 709

Școala Gimnazială nr.29 „Mihai Viteazul“ Constanța reabilitează fațada sălii de sport (DOCUMENT)

14 May 2024 545

Cumpăna, județul Constanța, gazda Olimpiada Națională a Sportului Școlar - faza Națională la Handbal gimnaziu băieți și-a desemnat câștigătorii! (FOTO)

12 May 2024 677

Ministerul Apărării repară cazarma 2749 Mangalia! Se va realiza, printre altele, o spălătorie auto tip self service și o parcare (DOCUMENT)

11 May 2024 637

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 625

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 933