#ConstantaEsteBine Pregatirea de Solstitiu (21 zile de Portal de energie). Ziua 25 de post și jurnal de iubire de sine

  • Cand ne examinăm pe noi înșine, avem senzația că suntem o singură entitate. O persoană. Un individ.

Pregatirea de Solstitiu (21 zile de Portal de energie)
 
Ziua 25 de post și jurnal de iubire de sine. Eu-l social

Cand ne examinăm pe noi înșine, avem senzația că suntem o singură entitate. O persoană. Un individ.
Dar dacă începem să fim mai atenți, descoperim că sunt mai multe părți ale ”Eu-lui”, care uneori par a avea o viață a lor separată.
Copilul interior este o parte din noi legată de impulsuri, pofte, entuziasm, dar și bucuria vieții.

Este util să menținem o conexiune bună cu această parte din noi, pentru că astfel putem să ne jucăm frumos cu toți ceilalți din viața noastră. Dacă însă îi permitem să devină prea importantă, partea de copil ne contropește cu năbădăile sale (ca un copil care dorește TOATĂ atenția celui cu care este).
Partea de ”părinte” interior este la fel de importantă. Este o parte autoritară, morală (bine/rău, corect/greșit), dominatoare și bine exersată în aplicarea pedepselor / recompenselor. Această parte din noi ne ajută să trăim alături de alții și să nu-i copleșim cu nevoile, dorințele și acțiunile noastre. Lăsată să fie în prim plan ne face rigizi, fixiști, prea serioși și plictisitori.
 
Una dintre cele mai interesante părți din noi se cheamă ”Eu-l social” - adică acea parte din noi care imită comportamentul celor din jur.
 
Eu-l social sub lupă este instrumentul pe care intenționez să-l prezint astăzi - și face parte din tot procesul de înțelegere al complexității vieții.
Eu-l social are o bază biologică.

În creierul nostru, pe toată suprafața sa există ”neuroni-oglindă”, adică celule ale creierului preocupate să imite comportamentul celor din jur. Acești neuroni oglindă sunt foarte activi la toate vârstele și ne permit să ne ”modelăm” după comportamentele celor din jur.
Mulți dintre noi suntem mândri de independența noastră și de faptul că putem gândi cu propriul creier.
 

Adevărul este că suntem ființe sociale, ne place să aparținem unui grup și ne modelăm și oglindim comportamentele celor din jurul nostru.
 
Învățăm prin imitare. Și ne dezvoltăm prin imitare.
Luăm decizii prin imitare. Ne așezăm viața ”pentru că așa fac și alții”.
Vrem familie, copii, casă și mașină, pentru că ”toți au”.
Ne modelăm dorințele și speranțele după așteptările celor apropriați dar și după ce vedem în jurul nostru.
 
O facem în copilărie. Învățăm să o facem foarte bine în perioada școlii. Și perfecționăm abilitățile de imitare ca adulți.
 
”Toată lumea face așa”.
Aceasta este mantra socialului în orașele mari, dar și în comunitățile rurale. Peste tot unde oamenii se adună în grupuri, se dezvoltă și devine important ”Eu-l social”.
Exemplele răutăcioase sunt contagioase.
Dacă cineva aruncă o hârtie lângă gunoi, probabilitatea ca și alte persoane să arunce gunoaie lângă tomberon este mult mai mare. Ca și cum un precedent al încărcării regulii le dă și altora ”permisiunea” morală să încalce acea regulă.
Dacă cineva trece prin iarbă verde și nu pe poteca existentă, se creează o nouă potecă și alți oameni urmează acest nou drum creat. Imităm pe cei dinaintea noastră sau pe cei din jurul nostru.

Dar și exemplele bune sunt contagioase.
 
Dacă cineva dă de pomană unui cerșetor, și alte persoane din jur sunt mai dispuse să dea de pomană.
Dacă cineva pune o hârtie la coș, poate și altă persoană face acest gest de curățare.
 
Apare un fel de imitare/competiție pe gesturile binevoitoare: sunt și eu la fel de bun ca celălalt.
La fel cum imitarea încălcării regulii are drept justificare ”și alții fac la fel”.
Ne ascundem în spatele comportamentelor sociale.
 
”Toți fac la fel”. Cât de liniștitoare este această frază pentru anxietatea unui individ care încă nu știe ce îi face bine și ce în face rău. Sau care doar vrea să fie un cetățean bun.
 
Voința și auto-controlul pot fi contagioase și molipsitoare.
Dacă cineva are voință și reușește, este posibil ca și alte persoane să urmeze exemplul și să dorească să facă același lucru.
Tema următoarelor patru zile - care încep mâine - și preced Eclipsa de soare de luni, 14 decembrie - este VOINȚA.
Avem sau nu VOINȚĂ și auto-control - să ne transformăm viața în varianta sa mai bună?
Vă invităm la Atelierul de împuternicire - organizat de Alexa Events și co-prezentat împreună cu Cristela Georgescu, pe 11 și 12 decembrie 2020.
Și dacă doriți și partea de practică a corpului fizic, vă invit și la o oră de mișcare - împreună cu surorile Raluca și Irina Iordache de la studioul Pilates Vitality din Constanta - duminică 13 decembrie la ora 16.00.
Haideti sa identificăm, să exersăm și să gestionăm mai bine Eu-l social. O putem face doar împreună, întrucât în cadrul unui grup provocările sunt variate și interesante.

Ne bucurăm să petrecem timp împreună.

Și să împărtășim energie de împuternicire și dezvoltare interioară.
Sunt alături de voi, continuând Postul și Jurnalul de grijă de sine (cu toate mișcările, exercițiile de respirație și dieta),
Cu iubire,

Sursa text si foto: Facebook.com/zyanna.orinda.7
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 248

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 3. 26 aprilie 2024. Prima zi de Mercur direct, după aproape patru săptămâni de tulburări energetice și probleme de comunicare

26 Apr 2024 352

#ConstantaEsteBine Valul 5 de energie – partea întâi – ziua 2.Trecerea de la o frecvență de vibrație la alta se poate face cu multă ușurință.

25 Apr 2024 330

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 389

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 13. 21 aprilie 2024. Schimbarea

21 Apr 2024 402

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 391

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 5. 13 aprilie 2024. Cea mai intens energetică zi a tranzitului lui Mercur retrograd

13 Apr 2024 589

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 4. 12 aprilie 2024. Luna este în creștere, și planeta Mercur este încă în tranzit retrograd

12 Apr 2024 487

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea a doua - ziua 2. 10 aprilie 2024. Zi de miercuri, mijloc de săptămână și mijloc de tranzit de Mercur retrograd

10 Apr 2024 442

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 13. 7.04.2024. Suntem la o zi înainte de un mare și intens eveniment astral

07 Apr 2024 540

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 12-6.04.2024. Luna este în semnul Peștilor

06 Apr 2024 490

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 11. 5.04.2024. Luna în scădere merge înainte

05 Apr 2024 470

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea întâi – ziua 9, 3 aprilie 2024. Suntem în mijlocul portalului de eclipse

03 Apr 2024 530

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 5. 30 martie 2024. Week-end provocator, dar potențial foarte folositor

30 Mar 2024 477

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie - partea întâi - ziua 4. 29 martie 2024. Zilele de primăvară au energia intensă a adolescenților

29 Mar 2024 470