Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, despre evaziunea din Portul Constanţa


Aseară, la Ediţia Specială de la Antena 3, ministrul Teodorovici a fost întrebat de Adrian Ursu, cu cât a scăzut evaziunea fiscală din portul Constanța și de pe alte frontiere ale României.

 

„Este o zonă cu care nu pot să mă laud astăzi. Sper să mă laud cât de curând cu schimbări majore. Am anunțat deja anumite proiecte ambițioase și puțin nebunești. Știu că vor fi foarte mulți nemulțumiți. Că vorbim de trafic de țigarete, că vorbim de alt tip de mărfuri sau de trimiterea de mărfuri doar pe hârtie în afara țării.. îmi doresc ca până la final de an sau cât mai curând posibil, personal vamal, dar și partea de infrastructură fizică și echipamente să fie schimbate. Nu pot da foarte multe elemente. La acțiunile mele nu renunț.

 
Anul viitor va fi o schimbare radicală în ceea ce înseamnă trafic ilegal pe zona de est a țării pentru asta e principala noastră problemă”, a răspuns Eugen Teodorovici.
 
„Se va schimba legislația foarte mult în zona de evaziune fiscală. Pentru că nu trebuie ca statul român să mai urmărească companiile, să le distrugă. Adică pentru o sumă pe care eu o constat, ca și Fisc, că trebuie dată la stat, nu mă duc și trimit la pușcărie patronul și închid firma. Trebuie să urmărim nu legalitatea, ci oportunitatea. Statul trebuie să urmărească încurajarea mediului de afaceri, nu să-l blocheze”, a mai spus ministrul de Finanțe.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tânăr, accidentat la o piscină din județul Constanța, transferat la Spitalul din Suceava

11 Aug 2021 2245

Cântărețul Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 67 de ani

07 Apr 2021 1967

INVESTIGAȚIE Unde a ajuns miliardul de euro de la UE pentru Delta Dunării. Oamenii care controlează banii

27 Feb 2021 3369

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 octombrie 2020

21 Oct 2020 2256

Organigrama conducerii PSD. Cine răspunde de zonele PSD ale țării. Cine este vicepreședinte în zona sud-est

23 Aug 2020 4862

Marcel Ciolacu, oficial președintele PSD. Câți colegi l-au votat. „Îl invit pe Eugen Teodorovici să vină alături de noi, în această echipă“

22 Aug 2020 3640

UPDATE Congresul extraordinar al PSD, organizat online. Marcel Ciolacu și Eugen Teodorovici, în cursa pentru şefia partidului

22 Aug 2020 3257

Oficial! Judecătorii au respins cererea lui Eugen Teodorovici de amânare a Congresului PSD

21 Aug 2020 3019

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2027

Oficial! Eugen Teodorovici și-a anunțat candidatura la șefia PSD

12 Jul 2020 2886

Președintele USR Constanța, “războiul declarațiilor” cu administratorul județului. Amendamentul lui Teodorovici, o vizează direct pe Mirela Matichescu

02 Jul 2020 3545

Pentru că politicienii lor au afaceri pe litoral, PSD vrea să autorizeze prin lege toate construcțiile ilegale de pe plajă. USR anunță că se va opune până la capăt

29 Jun 2020 3282

Eugen Teodorovici, audiat la DNA

04 Jun 2020 2083

Astăzi este ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. Să recităm, să cântăm, odată cu Ion şi Doina Aldea Teodorovici-EMINESCU

15 Feb 2020 5596

Stelian Ion (USR) - „Reparăm din distrugerile lăsate în urmă de PSD“

14 Dec 2019 2147