Bârfe noi cu Banias şi Stavrositu

teodora_dumitrascu.jpgA bârfi nu este frumos, nici constructiv şi nici măcar creştineşte. Pe lângă toate dezavantajele anterioare, mai suntem şi în post, dar, cu toate acestea, risc şi vă transmit, ca un simplu papagal, ceea ce se mai zvoneşte prin târg despre unii politicieni.

De exemplu: Maria Stavrositu - deputat în legislatura 2008 - 2012. Se zice (repet, redau ceea ce am auzit de la colegii doamnei) că distinsul politician ar depune eforturi considerabile de a se gudura pe lângă noua conducere a partidului, că doar aşa mai vede o candidatură în 2012 la parlamentare. Totodată, alţi colegi de-ai dânsei ar îndemna-o să viseze mai mult decât atât şi să ceară postul de primar la Mangalia (?!). De unde şi până unde nu ştiu, deoarece Maria Stavrositu se străduieşte să le facă pe plac alegătorilor din municipiul Constanţa, unde, oricum, candidatura pentru primărie este luată de altcineva. Ce treabă ar avea Mangalia aici? Cert este faptul că aceiaşi pedelişti sunt de părere că apogeul carierei politice a fost atins şi cel mai roz scenariu ar fi încă un mandat în Camera Deputaţilor.

Mergem mai departe: Mircea Banias - senator în legislatura prezentă. Gurile defăimătoare la adresa fostului preşedinte local al PDL îl plasează pe acesta înapoi pe mare. Chipurile, Mircea Banias s-ar interesa de un voiaj în postura de căpitan de vas, unul foarte bine plătit, pentru că sacului personal cu bani a început să i se vadă fundul, ca urmare a nenumăratelor alegeri care i-au trecut prin faţă. Răutăcioşi şi cârcotaşi, colegii domnului!

Urmează Zanfir Iorguş - tot deputat. Acesta se pare că nu mai are trecere pe niciunde şi, chiar dacă actualul primar din Mangalia, Claudiu Tusac, se află înfundat într-o situaţie maro, fostul edil, Iorguş, nu este dorit de PDL pe fotoliul primăriei. Ba, mai mult decât atât, pedeliştii de rând cred că niciunul de-al lor nu va ocupa acel post, USL-ul având deja un candidat viabil.

Singurul politician care face faţă fişei postului este Constantin Chirilă, gata oricând să se facă util şi plăcut oricărei conduceri. Cam atât, deocamdată, din spatele scenei, acolo unde se vorbeşte mult, prost şi degeaba, pentru că ei nu au nici cea mai vagă idee ce li se pregăteşte. Până data viitoare, respiraţi adânc aerul sărat de mare, cât mai este încă gratis!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 351

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 565

Până în 20 mai, AEP va desemna preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, în şedinţă publică, prin tragere la sorţi computerizată

12 May 2024 1041

Alegeri locale 2024 Cătălin Grasa, candidat PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța - „Voi promova transparența, inovația și o administrație în slujba cetățenilor”!

10 May 2024 706

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 533

Oficial de la BEJ Alegeri locale 2024. 8 candidați, în cursa pentru președinția Consiliului Județean Constanța! (DOCUMENT)

08 May 2024 1508

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 895

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 654

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 829

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 1072

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1458

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1709

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 1104

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 873

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 672