Cati Hristu, lovit de blestemul DD

corina_samoila_1.jpgÎn plin război eolian, primarul comunei Cogealac, Cati Hristu (sau Hristu Cati, pentru că nu m-am lămurit) a făcut o escală, luni seară, la OTV.

Şi, lovit parcă de blestemul DD, politicianul cu alură de Gigi Becali a aterizat a doua zi la „mititica“. Totul a pornit luni, când, cu atitudine haiducească, Hristu al nostru, alături de un grup de consăteni nervoşi, au pornit o revoltă împotriva uneia dintre firmele care ridică centrale eoliene în preajmă. Parcul eolian a fost foarte mediatizat şi s-a spus chiar că va fi cel mai mare şi mai tare din întreaga zonă geografică. Eu, sincer vă spun, am reţinerile mele, mai ales că am auzit o multitudine de poveşti din acest domeniu şi am cam înţeles cui, de ce şi cum se dau autorizaţii şi aşa mai departe. Însă, pornim de la premisa că totul este în regulă. „Cati Hristu şi ai lui, spaima bodyguard-ului“, părea a fi deviza pe care grupul de protestatari a folosit-o în prima zi a acestei săptămâni. Adevărul e că, dacă existau oameni în ţara asta care nu auziseră de Cogealac, acum au şi ajuns să vorbească despre localitatea constănţeană, să dezbată problema şi să-şi dea cu părerea. Cam asta au făcut majoritatea posturilor TV, însă numai unul singur l-a avut pe Cati Hristu în studio: OTV-ul lui Dan Diaconescu (DD). Şi, a doua zi, când am auzit că l-au „săltat“ pe Cati, mi-am amintit că povestea pare trasă la indigo cu cea mogulaşului DD. Mai mult, Cati Hristu pare să se înscrie pe o listă de invitaţi celebri ai televiziunii poporului şi ai auto-intitulatului viitor preşedinte al României care au văzut din interior celulele puşcăriei. Cap de listă: evident, Tolea Ciumac, nelipsit de la DD, personaj care l-a băgat în tomberon pe patronul de televiziune. Cum să nu fie mândru un om simplu, din popor, aşa cum este primarul din Cogealac, atunci când ajunge pe scaunele pe care, la un moment dat, au stat funduleţul Magdei Ciumac sau al... Nikitei?! Mare realizare, n-am ce zice! Mai mult, parcă pentru a nu-şi trăda naţia, Cati Hristu a luat apucături de Gigi Becali, cu ton ridicat, bâlbâieli aparent intenţionate şi ticuri pe care nu le poţi scăpa din vedere sau uita. Că doar aşa rămâi în memoria colectivă, nu?! A ajuns lângă domnu’ Dan şi a început „să dea pe goarnă“, cum se spune pe la ţară. Că unu’ a făcut, că celalalt a dres, că a fost sunat tocmai de Boc şi că Blaga a ameninţat prefectul că-l schimbă dacă nu ţine partea nu ştiu cui. Vă repet: dacă dădeai pe OTV, închideai ochii şi ascultai, dacă nu ştiai despre ce este vorba jurai că este Jiji la TV-u’. Şi, de la OTV-u’, Cati Hristu a ajuns la „bulău“. Asemenea gazdei sale, DD.
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe „Mai mulți edili de la alte partide au anunțat că la următoarele alegeri locale vor candida din partea PSD“

29 Feb 2024 1094

Primarul de la Cogealac, Cati Hristu va candida pentru un nou mandat din partea PSD Constanța!

29 Feb 2024 1162

Judecătorii au anulat cererea de divorț formulată de Cati Hristu, edilul localității Cogealac

13 Dec 2022 7121

Achitat în trei dosare penale Fostul primar de la Cogealac, cooptat într-o societate comercială

27 Mar 2019 2382

Revista presei locale

15 Sep 2018 1622

Judecătoria luase o hotărâre fără precedent în politica din Constanţa! Verdict final în cazul lui Cati Hristu, fostul primar din Cogealac (documente)

09 Oct 2017 4415

Premieră în politica din Constanţa! Ce decizie au luat judecătorii Curţii de Apel

08 Apr 2017 3443

Hotărâre fără precedent în politica din Constanţa! Judecătorii se pregătesc să redeschidă dosarul unui fost primar, actual viceprimar

04 Mar 2017 6739

Premieră în lumea politică din Constanţa! Cati Hristu, fostul edil din Cogealac, nu mai are voie la primărie în următorii zece ani

15 Jan 2017 15779

Cati Hristu poate candida liniştit la următoarele alegeri. A scăpat şi de dosarul creditelor bancare

12 Feb 2016 3416

Un fost primar din judeţul Constanţa, achitat pentru a treia oară

11 Feb 2016 2753

Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, achitat pentru a treia oară

10 Dec 2015 3093

Exclusiv Fostul primar din Cogealac, Cati Hristu, achitat în dosarul „Voturi pe pâine“

09 Dec 2015 2821

Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal față de Cati Hristu în dosarul creditelor bancare (document)

01 Jul 2015 2573

Opinie minoritară pentru condamnare cu executareCurtea de Apel Constanța a închis unul dintre dosarele lui Cati Hristu, fostul edil din Cogealac

30 Jun 2015 2509