Cui ii e frica de Elena Basescu?

corina_editorial.jpgVictorie! Succesuri! Elena Băsescu şi-a dat demisia din PD-L!

Probabil că cei care au hulit-o atâta timp jubilează. Vor da o petrecere de adio în Bamboo, locul despre care se spune că ar fi preferatul fiicei primului om din stat. Vor duce flori la Fratelli şi vor stropi cu şampanie magazinele Victoria's Secret din întreaga lume. Toate locurile „de suflet" ale Bobiţei vor fi marcate numai pentru a o putea ponegri mai bine. Chiar dacă observ, de mai multă vreme, atât gafele mezinei băsesciene, cât şi înverşunarea împotriva ei, nu-mi pot da seama de un lucru: cui şi de ce îi este frică de Elena Băsescu? Fata a fost prima care a „lipit" alianţa dintre PD-L şi PSD. N-a fost ea iubita fiului celui supranumit guzganul rozaliu?! Nu l-a cunoscut ea, în sens biblic vorbind, pe cel prin vinele căruia curge sânge roşu pur, PSD-ist?! Şi ce-a fost rău într-asta? Povestea romanţioasă, gen Romeo şi Julieta, s-a dus pe apa sâmbetei. A lăsat în urmă regrete, dar şi alte bârfe. De la Rani la Joe, toţi au trecut pe la Elena, asta dacă ar fi să dăm crezare presei de scandal, care oricum are un talent teribil de a exacerba totul. Dar, revin la întrebarea mea: cui şi de ce îi este frică de Elena Băsescu? De ce atâta înverşunare, atâta hăituială, atâta interes? Pentru ce? Cine s-a simţit ameninţat de prezenţa domnişoarei în politică? Cine a crezut că i se ia locul? Cine a avut convingerea că, dacă va rămâne în peisajul PD-L-ist, Bobiţa, aşa cum este alintată micuţa familiei, va face ceva demn de luat în seamă? Că a ajuns şefă peste tineretul democrat-liberal este adevărat! Dar de aici până la încercarea de linşare a domnişoarei Băsescu mi se pare o lungă cale. Dar, până la urmă, atitudinea cu care a fost tratată este una absolut normală, atunci când ne referim la damele din politichia mioritică. Sunt hulite, scuipate, înjurate, da' mie mi se pare că le încântă, că doar nu dau semne să renunţe. Numai Elena a dat înapoi, la ordin părintesc sau nu. Dar promite o revenire, la europarlamentare, ca independentă. Cel puţin acum poate sta liniştită. Nu mai este membru de partid. Se poate combina cu oricine.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 894

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 443

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 542

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 413

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 415

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 441

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 494

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 518

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 578

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 595

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 452

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 397

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 582

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 741

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 713