Despre preoti si coruptie

cecilia_zarea_2.jpgNu ştiu alţii cum sunt, cum spunea Creangă, dar eu, când mă gândesc la preoţii din ziua de azi, mă cuprinde o mare dezamăgire. Ştiu că se spune că nu este bine să judeci, pentru a nu fi judecat, la rândul tău. Şi nici nu vreau să judec pe nimeni. Atâta doar că, nu ştiu, dar parcă anul acesta mai mult decât oricând, tagma preoţească a dat lovitură după lovitură încrederii pe care românii o au, încă, în biserică şi cele sfinte.

Lucrul acesta se poate lesne observa din sondajele privind încrederea românilor. După Revoluţie, pe măsură ce tot mai multe instituţii ale statului dezamăgeau, prin caracterul lor tot mai corupt (iar aici mă refer la Armată, Poliţie, Pompieri, cap de listă fiind, desigur, însuşi Parlamentul României), oamenii s-au îndreptat din ce în ce mai mult spre Biserică, aşteptând ca măcar feţele bisericeşti să nu se dedea păcatelor lumeşti şi să ţină în minte, printre altele, faptul că „banul e ochiul dracului". Şi totuşi, pe măsură ce au trecut anii, românii au fost dezamăgiţi şi de reprezentanţii ultimei instituţii în care mai aveau încredere. Însă, aşa cum am zis de la început, nu vreau să judec şi nici să condamn. Cu atât mai puţin să generalizez, pentru că, sunt convinsă că, dincolo de exemplele bisericeşti negative ce au ieşit în evidenţă în ultimii ani, sunt şi preoţi care au într-adevăr har. Unul pe care nu şi l-au cumpărat cu arginţi, cum am auzit că s-ar practica, mai nou, în zilele noastre. Am început să scriu despre acest subiect pentru că vreau să povestesc o întâmplare trăită în perioada Crăciunului, care mi-a redat încrederea în preoţi, zdruncinată peste an. Era seara de 23 spre 24 decembrie, aproape de miezul nopţii. Eram cu o foarte bună prietenă în oraş, iar, în plimbarea noastră, am ajuns la porţile Catedralei Sfinţilor Petru şi Pavel. „Păpuşa, să intrăm!" - mi-a zis prietena mea. „Eşti nebună? E 12 noaptea! Unde intrăm la ora asta? Probabil e încuiat, iar dacă nu e încuiat, or să ne dea afară" - am replicat. „Hai, totuşi!". Prietena mea a luat-o înainte şi a deschis poarta Catedralei. Cu grijă, a deschis apoi uşile şi am intrat în lăcaşul sfânt. Era deschis! Înăuntru, un student la Teologie (cred) şi un alt bărbat făceau ultimele pregătiri pentru slujba de a doua zi. Ne-au permis să intrăm şi nu ne-au deranjat. La plecare, studentul la Teologie ne-a condus spre ieşire şi ne-a dat câte o iconiţă cu Sfântul Dionisie cel Mic. L-am privit cu suspiciune, recunosc. Mă aşteptam ca, din clipă în clipă, să facă ceva nepotrivit, să spună ceva sau să ne ceară bani pentru iconiţele pe care ni le pusese în mâini (subliniez că eram sub imperiul impresiei proaste pe care preoţii mi-au făcut-o în acest an). Sunt bucuroasă să scriu că m-am înşelat. L-am suspectat degeaba. Nici vorbă să ne ceară bani pentru ceva sau să facă vreun gest nepotrivit, studentul ne-a povestit despre viaţa Sfântului Dionisie cel Mic, iar apoi ne-a urat „Sărbători fericite!". Sunt de părere că, în general, îţi poţi da seama când un preot (sau viitor preot) are har sau nu, iar tânărul acela părea să aibă. Într-un sistem bisericesc corupt, aşa cum pare să fie cel actual, întâlnirea cu acest student al lui Dumnezeu a echivalat cu o gură de apă în deşert şi mă bucur că există astfel de oameni care se pregătesc să devină preoţi. Cred că este nevoie de ei, cred că lumea are nevoie de ei, pentru a contrabalansa imaginea negativă pe care o fac Bisericii ceilalţi preoţi şi călugări, cei fără de har, cei care s-au dedat la cele lumeşti. Atâta timp cât astfel de oameni există, credinţa are, încă, o şansă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alice

25 Feb, 2010 21:31

Daca vtreiti un preot bun in satul Fetesi la Suceava,am fost la un parinte cauneac constantin,care predica si slujeste foarte frumos,nu pretinde bani si oricine poate avea un cuvant de folos,e un preot cu har.

surmelis argentina pusa

12 Jan, 2010 10:51

In orasul HARSOVA de Constanta exista un preot care s-a dat de partea LIBERALILOR si a reusit sa i se construiasca o BISERICA PERSONALA, intre un restaurant si o scoala. Cand e vorba de sponsorizarea culturii,adica a celor doua biserici,una foarte mare si alta mica ,BANII alocati sunt la acelasi nivel pentru amandoua. De ce ??? BISERICA "SFINTII CONSTANTIN SI ELENA" este a doua biserica din ROMANIA ca marime si se presupun investitii mai mari. ZUGRAVIREA EXTERIOARA a fost abandonata de doi ani de zile din lipsa de fonduri. Fostul primar liberal IONEL CHIRITA a avut BANII necesari pentru a construi a doua biserica ,dar nu a avut pe cei necesari de a finaliza ZUGRAVIREA EXTERIOARA a celei mai mari si frumoase biserici din oras si nu numai. Aici nu miroase a CORUPTIE ???

denis

29 Dec, 2009 13:00

unu la 5000 mi se pare o prostie cea ce spui.Acel viitor preot nu va avea niciodata biserica lui.Pentru asta va avea nevoie de bani ca sa unga preasfintiti cu rang inalt ai biserici.EU CRED LA NOI IN TARA DOMNESTE PROSTIA,ASTA PTR. CA CREDEM ORBESTE IN PREOTI.AI SCRIS UN ARTICOL BUN SI TE FELICIT PENTRU ASTA

Articole asemanatoare

Dosarul Mineriadei Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare – a refuzat să dea declarații

26 Apr 2024 51

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 122

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 144

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 268

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 457

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 391

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 351

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 220

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe centura București

25 Apr 2024 230

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 472

IGPR InfotraficTrafic oprit pe DN 2A

25 Apr 2024 217

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 217

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 420

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 314

Firme Constanța Modificări importante în Vega Turism SA, controlată de Gabriel Comănescu

25 Apr 2024 426