Editorial Campania din spatele prezidenţiabililor


Se duelează în comunicate de presă, se critică la tot felul de întâlniri la nivel de partid, cu privire la performanţa sau neperformanţa politică, dar niciodată nu merg mai departe, în profunzimea lucrurilor.


Cred că pe domnii din opoziţie i-am auzit de câteva ori pomenind de domnii de la PSD, şi atunci au criticat total neconstructiv câteva proiecte comunitare.


De cealaltă parte, la Constanţa, PSD a tăcut şi s-a trezit brusc abia în precampania prezidenţialelor.
În rest, să trăiască Facebook, acolo unde guvernează, se fac strategii, guverne sau se trântesc candidaţi.


Mă aştept ca lucrurile să evolueze totuşi, iar domnii de la PNL sau USR, de exemplu, să vină în faţa cetăţenilor şi să spună ce au făcut concret, cu ce pot să se laude, deoarece o campanie în care să critice că nu a fost bun PSD, PMP sau ALDE nu este relevantă.


Discutăm în primul rând despre oameni, discutăm despre lideri, despre cei care conduc într-un fel sau altul filialele partidelor politice, de la tribuna cărora nu se explică decidentului (n.r. alegătorului) mai nimic despre decizia publică sau despre democraţia participativă. Poate că acest blat nu mai funcţionează în acest moment, pe plan local sau poate că doar interesele s-au schimbat.


Pentru preşedinţii de filiale, contează infinit mai mult localele de anul viitor, cu etapele de laborator, invizibile şi vizibile, care pot conduce la succesul unei campanii, şi prea puţin prezidenţialele.
Să luăm un exemplu simplu şi de actualitate. Noua rectificare de buget, prin care ministerul de Finanţe falimentează practic oraşele şi suprimă orice perspectivă de dezvoltare de minimă necesitate pentru toate celelalte comunităţi locale.



În timp ce administraţiile locale vor ajunge în imposibilitatea de funcţionare, cu şcoli fără încălzire asigurată, în care copiii vor îngheţa de frig, pe străzi va fi beznă, gropile vor rămâne neasfaltate, gunoaiele ne vor acoperi, pentru că Legea bugetului de stat a luat şansa comunităţilor locale să gestioneze elementele vitale de care se ocupă administraţia locală, elefanţii din spatele prezidenţiabililor ne promit fie că sunt „alături de fiecare român”, fie „o românie normală” sau că vom fi „fericiţi în România”. Alţii cer alegeri anticipate pentru ca tot ei apoi să susţină că nu se va ajunge acolo.  


Constanţa rămâne şi anul acesta un exemplu de „aşa nu”: niciun partid de opoziţie nu reuşeşte să demonstreze că are o capacitate organizaţională înzestrată cu abilităţi solide pentru a livra eficienţă.


Pe scurt: o organizaţie, fie ea şi politică este exact atât de solidă pe cât de puternici şi interesaţi sunt membrii săi.
Pentru a-şi dovedi eficienţa în atingerea obiectivelor, devine crucial ca organizaţia să menţină balanţa între misiunea lor şi aşteptările oamenilor. Balanţa asta este momentan ciungă.
Dincolo de interesele lor personale, eu încă mai aştept, în ceasul al treisprezecelea, ca elefanţii să îşi înţeleagă rolurile atât în campania prezidenţialelor, cât mai ales în faţa responsabilităţilor pe care şi le-au asumat în faţa constănţenilor.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 330

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 441

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 448

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 690

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 386

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 528

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 637

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 574

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 441

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 750

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 852

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 503