Editorial Cel mai frumos și necesar cadou în vreme de război


 
  • În aceste vremuri grele, cel mai bun, frumos și necesar cadou pe care ni-l putem face unii altora, atât cât mai putem, este să ne dăruim timpul nostru, empatia și atenția neumbrită de gadget-urile și dispozitivele ce ne fac atât de prezenți în spațiul virtual, dar atât de inexistenți și inerți în viața reală.
 
Trăim în vremuri pe care cei mai mulți dintre noi le cunoaștem din cărți și despre care nu am crezut că vom ajunge vreodată să le cunoaștem și din presa la zi.
 
Războiul, în cea mai brutală și temută formă a sa, se petrece în jurul nostru, ne invadează viața, știrile, ecranele dispozitivelor mobile de care suntem tot mai dependenți în ultimii ani.
 
În această lume haotică în care ne-am trezit catapultați și în care am descoperit cu groază în ultimele câteva zile că nimic nu este garantat, că societatea tehnologică și postmodernă în care trăim nu ne garantează niciun fel de securitate în fața tancurilor și a obuzelor, cred că trebuie să încetăm să ne mai luăm de-a gata, cum s-ar spune, unii pe alții.
 
Să nu mai luăm ca pe un sine înțeles faptul că e în regulă să-i rănim pe cei dragi, căci avem tot timpul din lume să ne reparăm greșeala, să nu mai pretindem în neștire timpul și îngăduința celorlalți, fiind conștienți tot mai mult de faptul că tocmai timpul este cel de care nu dispunem după bunul nostru plac.
 
Dincolo de partea cui este dreptatea în acest conflict, dincolo de cât mult ar trebui să intervenim noi, ca popor, dincolo de ce ne spune istoria despre conflictele dintre cele două state și despre poziția noastră, a României, față de fiecare dintre acestea, un singur lucru rămâne valabil și valid indiferent de context: războiul ia vieți, cerne timp pe care nu-l avem, separă familii, dă naștere unor atrocități, seceră destine indiferent de convingeri religioase ori hashtag-ul de pe rețelele de socializare.
 
Dacă există un singur lucru bun pe care această atrocitate îl poate face pentru noi, oamenii „post-moderni“, oamenii „tehnologici“, oamenii omniprezenți pe rețelele de socializare pentru a-și spune păreri pe care nu cutezăm a ni le asuma prin acțiuni ulterioare în viața reală, atunci acel ceva este să ne facă să fim mai conștienți de timpul nostru și al celor dragi, să fim recunoscători pentru fiecare secundă pe care o putem trăi în pace, pentru fiecare moment în care nu suntem despărțiți de familiile noastre.
 
Nu zic să ne transformăm peste noapte în niște oameni mai buni (deși, desigur, o catastrofă cum este un război ar trebui să poată avea o astfel de putere asupra noastră).
 

Spun doar să fim mai îngăduitori și mai iubitori unii față de alții, mai toleranți, mai puțin vehemenți în a-i contesta pe ceilalți.
 
Să prețuim mai mult clipa prezentă, dar nu neapărat în momente imortalizate pe rețelele de socializare cu hashtag-ul #timpdecalitate, să vedem câte like-uri sau inimioare primim, într-o desfătare a ego-ului. Ci chiar să fim unii cu alții, fără ochii spectatorilor virtuali, fără încurajările ori aprobările acestora, fără a avea nevoie de aprobarea spațiului virtual.

 
În aceste vremuri grele, cel mai bun, frumos și necesar cadou pe care ni-l putem face unii altora, atât cât mai putem, este să ne dăruim timpul nostru, empatia și atenția neumbrită de gadget-urile și dispozitivele ce ne fac atât de prezenți în spațiul virtual, dar atât de inexistenți și inerți în viața reală.
 
Citește și
 
Mobilizare exemplară pentru a veni în sprijinul refugiaților din Ucraina. Mai multe familii cazate la Năvodari, Mamaia și Constanța (GALERIE FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 479

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 494

Doi ani de război Rusia-Ucraina. Tulcea, județul din România în care au căzut drone rusești

24 Feb 2024 646

Evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre, analizate de ministrul Apărării cu omologul norvegian

17 Feb 2024 698

Se va introduce serviciul militar obligatoriu în România? Anunțul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă

13 Feb 2024 792

Președintele Rusiei, Vladimir Putin Avionul rusesc cu prizonieri ucraineni a fost doborât de o rachetă Patriot

31 Jan 2024 823

Câți cetățeni din Ucraina au cerut azil în România de la începutul războiului?

18 Jan 2024 619

O cunoscută companie multinațională se disociază de războiul din Ucraina

14 Jan 2024 1103

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 816

Război Rusia-Ucraina Nou bombardament rusesc cu rachete şi drone asupra unor ţinte ucrainene; cel puţin 4 morţi şi zeci de răniţi

08 Jan 2024 894

Atac masiv cu rachete pe teritoriul Ucrainei! Vizate, clădiri rezidenţiale şi industriale

08 Jan 2024 779

Ucraina Cel puţin 11 persoane au fost ucise, între care cinci copii, în urma unui atac rusesc care a vizat oraşul Pokrovsk

06 Jan 2024 693

Prim-ministrul britanic l-a asigurat pe Zelenski că Regatul Unit va continua să sprijine ferm Ucraina în 2024

03 Jan 2024 591

Cel puţin patru persoane au fost ucise într-un nou bombardament masiv al Rusiei asupra Ucrainei

02 Jan 2024 599

Explozii puternice în capitala Ucrainei, Kiev! Rusia a lansat mai multe rachete

02 Jan 2024 830