Editorial Cu titlul naţional pe masă. O ipostază obişnuită pentru Tomitanii Constanţa


Sâmbătă, 19 mai, tânăra echipă de rugby Tomitanii Constanța joacă o nouă finală, întâlnind la București Gloria Buzău, în Divizia Națională de seniori, eșalonul secund al sportului cu balonul oval din România. Abonată, an de an, la titlurile de campioană națională la juniori, gruparea de pe litoral menține ștacheta ridicată și la seniori, unde, în două sezoane consecutive, s-a calificat în finală, de fiecare dată din postura de nou-promovată!

Tomitanii au scris șapte ani, sezon de sezon, câte o pagină în istoria rugby-ului juvenil constănțean. Redutabili la juniori, unde au luat titlu după titlu, cu excepția unei stagiuni, în care au fost în afara finalelor, Tomitanii s-au impus ca o echipă frumoasă, valoroasă și omogenă, care a parcurs toate etapele, cu aproape același lot, unit de victorii. Clubul a crescut, la fel și băieții, cărora le-a venit rândul să joace și la seniori. Prima dată, în stagiunea trecută, în Divizia A, unde au fost finaliști, luând argintul. Într-un campionat în care, cu o singură excepţie, constănţenii au jucat numai cu juniori. În sezonul trecut, echipele Tomitanilor au participat în cinci campionate, în toate obţinând rezultate deosebite: aur la Under-17 (rugby în 10), argint în Divizia A de seniori şi la Under-20 (rugby în 15), bronz la Under-19 (rugby în 10) şi calificare la turneul final, unde a ocupat locul cinci - la rugby în 15 Under-18.

La seniori, a urmat, în stagiunea 2017/2018, evoluția din eșalonul superior, DNS. Campionat mai dificil, adversari mai experimentați și mai puternici. Se impuneau întăriri - și s-au făcut - și cu rugbyști de la eșalonul de elită, Superliga, dar chiar și așa, Tomitanii a rămas tot o echipă tânără. În tradiția sezoanelor anterioare, rezultatele au continuat, iar o perioadă echipa pregătită de Cristian Cojocaru a fost pe locul întâi, legând mai multe victorii. A câștigat inclusiv pe terenul adversarei de acum din finală, cea care a încheiat pe primul loc sezonul regulat.

Față de tur însă, Gloria Buzău s-a întărit semnificativ și are prima șansă în duelul pentru titlu de sâmbătă cu Tomitanii. Formația constănțeană nu se crede însă dinainte învinsă și promite un meci frumos. În cuplajul de pe „Arcul de Triumf“, în care se întâlnesc cele mai bune patru echipe din DNS, județul Constanța are două reprezentate, Tomitanii și multipla medaliată în acest eșalon CS Năvodari (vicecampioană în sezonul trecut și care acum dispută finala mică). După cum merg lucrurile, sunt șanse mari ca, nu peste mult timp, dacă susținerea financiară se menține, să vedem și rugby de Superligă pe litoral, fie la Constanța, fie la Năvodari.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța, încă o victorie în campionat (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 504

Rugby Echipa Under-16 de la Tomitanii Constanța s-a calificat la turneul final (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 989

Rugbyștii Under-16 de la Tomitanii Constanța, succes clar în deplasare cu ACS Rugby Academy - PCE Ilfov

06 Apr 2024 937

UPDATE. Rugby Mare meci mare la Constanța, Tomitanii - ACS Șoimii Dinamo. Duelul primelor două clasate!

23 Mar 2024 1347

Asociaţia Rugby XV Constanţa, radiată de Tribunalul Constanța! Explicațiile judecătorilor

14 Jan 2024 897

Rugby Cristian Cojocaru, de la Tomitanii Constanța, desemnat antrenor regional FRR pentru zona Dobrogea

09 Jan 2024 1241

Rugby Tomitanii Constanța, cu ambele echipe pe podium. „A devenit o caracteristică a lunii noiembrie“ (GALERIE FOTO)

15 Nov 2023 1832

Rugby Victorie la scor pentru Tomitanii Constanța Under-16 în ultima evoluție din acest an (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1346

Rugby Tomitanii Constanța, trei noi victorii în competițiile în care sunt angrenați (GALERIE FOTO)

06 Nov 2023 1358

Rugby Echipa Under-16 Tomitanii Constanța a învins în deplasare CSA CSS Steaua 1 București

27 Oct 2023 1696

Constanța „Trei, doi, unu și! Tomitanii!“. Rugbyștii, alături de antrenorul lor, Cristian Cojocaru, și în ziua sa cea mare (GALERIE FOTO)

26 Oct 2023 1821

Constanța „Irina, vrei să fii soția mea?“. Antrenorul Cristian Cojocaru se căsătorește. Vor rosti „Da!“ la Starea Civilă într-o zi specială (GALERIE FOTO)

19 Oct 2023 3463

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța, succese la categoriile Under-14 și Under-16. „Produsul muncii AJR în teritoriu“ (GALERIE FOTO)

18 Oct 2023 1785

Bani de la Consiliul Județean Constanța pentru asociațiile sportive! Ce evenimente vor organiza?

29 May 2023 1355

Rugby Echipa Under-15 de la Tomitanii Constanța și-a aflat adversara din semifinală

10 May 2023 1696