Editorial

Editorial Diguri gonflabile, saci cu nisip, cod portocaliu şi constănţeni revoltaţi


De câteva zile, o parte a străzilor din municipiul Constanţa s-au umplut de diguri gonflabile şi baricade de nisip.
Diversiunea Digul, pentru că nu poate fi numită altfel o astfel de idee, a fost stârnită de „priceperea“ cuiva din Primăria Municipiului Constanţa, căruia îi fată mintea câte o astfel de năstruşnicie menită să deranjeze, inutil, o uriaşă forţă umană, tehnică şi materială, dar şi să supere sute, dacă nu mii de constănţeni.
                                              
Ei bine, să trecem direct la subiect.
 
De câteva zile, pe o parte a străzilor din Constanţa au apărut fel de fel de baricade formate din diguri gonflabile şi saci de nisip, care, efectiv, le blochează inutil, multora dintre constănţeni, accesul către casă. Şi sunt nevoiţi să îşi lase pe unde pot maşinile şi să îşi care în braţe bagajele şi copiii.
Inutilele baricade sunt, întotdeauna, construite cu multă trudă, cu efort uman, material, tehnic şi, desigur, financiar.
 
Totodată, baricadele instalate împotriva şuvoaielor sunt instalate fără niciun discernământ tehnic.
Adică sunt puse cam cum spune sau cum îşi aminteşte baba Leana de la colţ că a fost ultimul traseu al şuvoiului de apă la inundaţiile din cine ştie ce an.
Iar acum s-a întâmplat exact cum au prevăzut oamenii.
Deşi a plouat destul de puţin, apa dirijată de digurile Primăriei a ajuns unde nu trebuie şi unde, de fapt, nu se aştepta nimeni.
Iar oamenii, în multe locuri din Constanţa, au ieşit pe ploaie să îşi rezolve singuri problemele.
Au luat sacii cu nisip de unde erau, au creat breşe în diguri pentru ca apa să se scurgă tot pe unde se ducea şi înainte. Adică au aruncat pe unde au crezut de cuviinţă sacii cu nisip. Asta din ce au mai apucat să arunce după ce au fost făcuţi una cu asfaltul de şoferii nervoşi că nu pot ajunge cu maşinile acasă.
Desigur, spre nemulţumirea celor care aveau în pază obiectivele gonflabile sau pline cu nisip.
Şi din astea se vor tot întâmpla: digurile Primăriei nu rezolvă nici pe departe situaţia inundaţiilor din Constanţa.
Ele doar schimbă traseul şuvoaielor de apă.
Iar nemulţumirea oamenilor va creşte tot mereu.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pregătiri intense pentru codul portocaliu la Constanţa. În mai multe intersecţii au fost amplasate diguri gonflabile (galerie foto+video)

06 Oct 2017 5216

Declaraţia halucinantă a lui Ştefan Taran de la primăria municipiului Constanţa privind situaţia meteorologică (video)

28 Jul 2017 8698

Diguri gonflabile şi peste 2.000 de saci, printre măsurile de prevenție luate în Constanţa (galerie foto)

11 Oct 2016 4916

Pregatiri de „potop“ pe bulevardul 1 Mai din Constanţa (galerie foto)

11 Oct 2016 5009

UPDATE - Pentru a preveni riscul de inundații În municipiul Constanța au fost amplasate diguri gonflabile

30 May 2014 1824

Din cauza ploii În Constanţa vor fi amplasate diguri gonflabile şi saci de nisip. Află zonele vizate!

30 Sep 2013 2200

Inca un dig impotriva inundatiilor pentru Primaria Constanta

08 May 2010 1671

Primaria cumpara corturi gonflabile

25 Nov 2009 1899

DADL s-a implicat in prevenirea inundatiilor din Moldova

01 Aug 2008 364

Ministerul Mediului, pregatit pentru inundatii

17 Jan 2007 468