Editorial E timpul ca experţii să vorbească


Zilele trecute, judecătorii din Curtea de Apel Constanţa au dat sentinţa finală în dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi chiar de către cele care ar fi trebuit să-i ocrotească. Instanţa a decis condamnarea celor şase inculpate la închisoare cu suspendare şi a majorat cuantumul daunelor morale la câte 10.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii către părţile civile minore, prin reprezentanţi legali.
 
Dosarul „Micul Regat“ a fost unul dintre cele mai mediatizate cauze penale din Constanţa, iar pe parcursul judecăţii jandarmii au fost amendaţi de către fostul magistrat al dosarului cu suma de 2.000 de lei pentru că nu au pus mandatele în executare. Mai precis, magistratul a solicitat în repetate rânduri aducerea în instanţă a copiilor de nici opt ani la audieri cu duba jandarmilor. Ulterior, judecătorul a fost suspendat din funcţie pe o perioadă de trei luni, pentru „atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii“.
 
Nu comentez decizia Curţii de Apel Constanţa privind soluţionarea cauzei. Nu spun nici că e bună, nici că nu. Nu apreciez în niciun fel. Cel mai bine să vorbească oamenii care se pricep.
 
În dosar sunt redate opiniile unor psihologi cu privire la trăirile copiilor care ar fi fost abuzaţi. Iată ce spune unul dintre ei, cu privire la un băieţel: „Doar în situaţii de provocare (…) descrie fragmente din situaţii petrecute la grădiniţă cu intensă trăire emoţională ca şi cum s-ar derula în prezent. În astfel de momente, el devine foarte agitat, furios, absent din contextul real de viaţă. El are sentimente de viitor îngustat, fiind convins că, la câte pedepse primeşte, nu o să mai crească niciodată“.
 
Alt psiholog spune despre copilul pe care l-a analizat: „În şedinţele de evaluare (…) manifestă o gamă restrânsă a afectului, fiind reacţional doar la nedreptăţi. El refuză să discute despre perioada petrecută la grădiniţă, evitând orice fel de legătură cu subiectul. Manifestă hipervigilitate şi tresărire exagerată faţă de orice stimul cu care intră în contact şi se detaşează de persoane şi context atunci când nu îi este clar sau nu îi convine ceva. Se remarcă un nivel de distres emoţional ridicat pe toate ariile vieţii: la nivel familial anxietate de separare, la nivel social rigiditate şi izolare, la nivel educaţional opozant, hiperactiv şi agresiv“.
 
Alt caz: „În discuţiile purtate cu (…) despre grădiniţă, povesteşte despre prieteni agresaţi sau pedepsiţi, închişi în debara. Povesteşte despre suferinţele lor, dar nu recunoaşte că şi el a fost agresat. Se constată astfel o perturbare majoră a funcţionalităţii la nivel psihic - deteriorare în plan emoţional, structura de personalitate. Se formează în sistem compensatoriu pentru a face faţă situaţiei date, o structură de gândire de tip pragmatic (centrată pe nevoia de a corespunde, a fi aşa cum se cere pentru a nu fi penalizat şi în acelaşi timp penalizator faţă de comportamentul celorlalţi), comportament defensiv şi în alertă permanentă (la această vârstă acest comportament solicită foarte mult copilul şi îl împiedică să se dezvolte corespunzător), este inhibată creativitatea, exprimarea liberă şi spontană. În plan emoţional manifestă teamă, disimularea sentimentelor, nesiguranţă, teamă de abandon (dacă nu se conformează), furie, vigilenţă (controlul stării emoţionale la cei din jur)“. Concluzionează: „Manifestările constatate la nivel psihic conturează tabloul tulburării de stres posttraumatic“.
 
„(…) refuză să discute despre perioada petrecută în grădiniţă, evitând complet subiectul, vorbind despre orice altceva. Ea afirmă că nu vrea să facă niciun fel de activităţi care seamănă cu cele din grădiniţă, pe motiv că «urăşte lecţiile». În condiţiile unui astfel de context, ea devine irascibilă, hipervigilentă, face accese de furie, fiind dificil de consolat, iar «ca mecanisme de apărare manifestă opoziţionismul, evitarea, negarea, râsul compulsiv şi disocierea»“, aceasta fiind opinia unui alt psiholog.
 
Caz închis!

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prescripție Tribunalul Constanța a încetat procesul față de Pufleanu Dumitru și Ian Prod 2000 SRL! Dosarul, în apel

18 Jan 2024 1170

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2790

Consiliul local trebuie să ia o decizie în legătură cu un spațiu propus să devină sediul creșei “Căsuța Spiridușilor”. Legături cu patronii grădiniței “Micul Regat” (documente)

27 Apr 2020 4130

Grădiniţa privată „Santa Maria del Mar“ din Constanţa, acreditată de Ministerul Educaţiei Naţionale. Legături cu Grădiniţa „Micul Regat“ (galerie foto)

21 Aug 2019 6481

Ce au surprins camerele video Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! (II)

28 May 2018 4626

Revista presei locale

24 May 2018 2236

Copii bătuţi şi umiliţi la o grădiniţă din Constanţa! Detalii cu un puternic impact emoţional!

24 May 2018 10085

Exclusiv! Sentinţă definitivă în dosarul Micul Regat

23 May 2018 7696

Ce decizie au luat azi judecătorii în dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi

16 May 2018 2382

Gata! Judecata s-a terminat! Urmează sentinţa finală în dosarul „Micul Regat“

10 May 2018 2240

Dosarul „Micul Regat“, unde mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi, va fi redeschis azi

12 Apr 2018 1823

Interviu online Colonelul Constantin Dima, inspector-şef al IJJ Constanţa - „Punem în executare, în medie, 300 de mandate de aducere pe lună. Aici am avut şi cazuri speciale“

10 Mar 2018 4717

Interviu cu colonelul Constantin Dima, inspector-şef al IJJ Constanţa Despre jandarm. Când este erou şi când e hulit. Când foloseşte bastonul? Trebuia să-i ducă pe micuţii din dosarul „Micul Regat“ la judecată?

08 Mar 2018 6223

Mai mulţi copii ar fi fost abuzaţi la grădiniţa „Micul Regat“ din Constanţa. Azi vor fi audiaţi părinţii micuţilor

07 Mar 2018 2550

Copii abuzaţi la o grădiniţă privată din Constanţa! Se pregătesc audieri maraton

10 Feb 2018 4461