Editorial În acest an, întreaga suflare faristă a primit cadoul de Crăciun în luna iunie

 

 
  • Mai rămâne ca, în anii următori, moșul să aducă şi un stadion nou la Constanţa, echipa să revină acasă, iar povestea să continue în cel mai frumos mod posibil, într-o atmosferă de basm, pe o arenă arhiplină, ca în vremurile bune.
 
Pentru toţi cei ce poartă în suflet însemnele Farului Constanţa ziua de 21 iunie 2021 le-a adus cea mai mare fericire, Gică Hagi şi ceilalţi artizani ai unirii dintre FC Farul şi FC Viitorul, care a readus brandul „Farul“, după mai mulţi ani, în prim-planul fotbalului românesc, în Liga 1, prezentând atunci proiectul „Împreună suntem mai puternici“.
 
An de an, în noaptea dintre 24 şi 25 decembrie, Moş Crăciun vine şi împarte cadouri, iar bucuria primirii darurilor nu are vârstă. Cu mic, cu mare, toţi aşteptăm momentul cu emoţie şi înfrigurare. Ceva mă face să cred că, în acest an de graţie 2021, pentru farişti, gândul la cadou nu îi mai face să stea ca pe ace, ca în anii de până acum. Ei şi-au primit deja cadoul, acum şase luni. Un cadou frumos împachetat, legat cu fundă alb-albastră: Farul în Liga 1, cu Gică Hagi manager tehnic!
 
Farul cu o structură, o conducere tehnică şi o organizare de nivel înalt (care şi-au dovedit valoarea prin titlurile şi trofeele cucerite de FC Viitorul şi de echipele de juniori ale Academiei Hagi). Clădit pe o fundaţie sănătoasă, de la copii şi juniori la seniori. Ce-şi poate dori mai mult un fan al Farului? Într-un moment în care şi pe cei mai optimişti îi lovise pesimismul cu privire la viitorul clubului, spiritul farist a renăscut precum pasărea Phoenix.
 
Eforturile suporterilor, care s-au luptat ca nişte lei să ţină în viaţă brandul Farul (după falimentul clubului istoric), pornind de jos, de la Liga a 4-a, nu au fost în van. Fanii au fost fericiți de cel mai frumos cadou pe care îl puteau primi: Farul în Liga 1! Moşul a apreciat „nebunia“ frumoasă a fanilor, astfel că, în acest an, a venit mai repede la ei, cu şase luni mai devreme. Mai rămâne ca, în anii următori, să le aducă şi un stadion nou la Constanţa, echipa să revină acasă, iar povestea să continue în cel mai frumos mod posibil, într-o atmosferă de basm, pe o arenă arhiplină, ca în vremurile bune. Crăciun fericit!     
 
Citeşte şi:
 
Farul Constanţa, născut din fuziunea dintre FC Farul şi FC Viitorul
Gică Hagi - „Toţi trebuie să se simtă mândri de această echipă“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 482

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 544

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 1023

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 354

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1042

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 668

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 437

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 3103

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1843

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 673

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1361

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 870

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 934

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 789

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1487