Editorial Meciul cu Franţa, un nou moment „Cardiff“?

România a întrecut aşteptările multora în confruntarea cu Franţa de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au pierdut meciul, dar au ieşit cu fruntea sus de pe teren, iar speranţele că vor depăşi grupa rămân vii. De când generaţia lui Hagi părăsise scena, pierdusem gustul meciurilor mari, al emoţiilor şi al identificării cu un etalon. A fost de ajuns o partidă, o scânteie, pentru a reaprinde pasiunea şi interesul.
 
Participarea echipei naţionale la Euro 2016 a fost privită cu mult scepticism. Mulţi dintre specialişti, invitaţii de la emisiunile televizate sau simplii microbişti nu-şi puneau mari speranţe în acest turneu final. Mediul virtual a abundat în glumiţe pe seama tricolorilor şi a selecţionerului Anghel Iordănescu, de la tactici şi scheme de joc cu tentă religioasă, până la autocarul tricolorilor lăsat pe avarii, „că oricum nu stăm prea mult pe aici“.
 
Faptul că România obţinuse calificarea la Euro (ceea ce nu mai e de mult o formalitate şi o normalitate pentru tricolori), având cea mai bună apărare din preliminarii (cu numai două goluri primite) şi că scosese apoi două rezultate bune (egaluri) în amicale cu echipe de top, Spania şi Italia, nu avea darul de a înconjura reprezentativa cu un val de încredere naţională înaintea plecării la Euro.
 
Lipsa marilor valori, ca pe vremea lui Hagi şi a „Generaţiei de Aur“, şi problemele apărute în joc la partida de verificare cu Ucraina dădeau motive serioase de îndoială asupra parcursului din Franţa, cu atât mai mult cu cât, în prima partidă, care era şi meciul de deschidere la Euro, tricolorii urmau a întâlni redutabila echipă a ţării gazdă, văzută de mulţi drept una dintre principalele favorite la câştigarea titlului continental. 
 
Ce a ieşit însă am văzut cu toţii. O victorie obţinută cu mari emoţii de Franţa, cu 2-1, în minutul 89, graţie unei execuţii individuale de excepţie a lui Payet. Tricolorii au lăsat o bună impresie şi au cules laudele întregii lumi. S-au dedicat ca niciodată. Au avut şi ocazii (importante). S-au bătut de la egal la egal cu o selecţionată plină de vedete. Imaginea lui Raţ, cu sângele şiroindu-i pe faţă, spune totul despre felul în care a luptat România.
 
Această partidă cu Franţa poate reprezenta pentru tricolori mult mai mult decât o evoluţie onorantă contra unui adversar mai puternic, la un turneu final. Poate fi certificatul de naştere al unei noi generaţii. Aşa cum despre victoria din 1993, de la Cardiff, cu Ţara Galilor, care a dus România la Campionatul Mondial din 1994, se spune că a suflat vânt în pânzele Generaţiei de Aur, aşa această dispută cu Franţa ar putea reprezenta un nou moment „Cardiff“. De văzut în parcursul viitor de la Euro şi în evoluţiile post-Euro dacă momentul „Paris“ a avut efectul unei injecţii cu moral care să nască energii nebănuite şi o nouă generaţie. Sigur, nu la nivelul celei a lui Hagi, care nu ştiu când va mai apărea, dar măcar una care să se apropie de acei eroi.