Editorial Medici trimişi în fundul gol să facă din rahat bici, iar biciul tot pe ei îl punem

Notă: Îmi cer scuze anticipat cititorului pentru limbajul un pic mai dur pe care l-am folosit în text, însă cred cu tărie că e momentul să ne trezim toţi din letargie.
 
În nebunia electorală ce bate la uşă, nu ştiu câţi dintre noi mai au şansa de a privi şi de a identifica problemele reale ale ţării, dată fiind falsa agendă setată de media în această perioadă. Iar una dintre aceste probleme reale, pe care riscăm să o transformăm (da, noi toţi, nu doar politicienii) într-o adevărată criză este exodul medicilor. Da, ştiu, bla bla, ce truism. Şi totuşi, faptul că ne-am obişnuit cu o tristă realitate atât de mult, încât am transformat-o în ceva banal, despre care nu mai merită nici măcar să discutăm, nu o face nicidecum mai puţin gravă. Ba din contră. Iar lucrurile doar se înrăutăţesc la acest capitol.

Telverde anti-plic la doctor 

Ieri am văzut şi eu ştirea cu sistemul anticorupţie pentru Sănătate. Şi vă spun sincer că îmi doresc foarte mult să iasă ceva bun din el şi persoanele care strică bunul renume al profesiei să sufere consecinţele graţie acestui „telverde anti-şpagă la medic“. Însă recunosc deschis faptul că am rezervele şi temerile mele. Sincer, după cum stau lucrurile la noi, dar şi după faptul că suntem „mânaţi“ în viaţă de o mentalitate de genul „să moară şi capra vecinului“, mă gândesc că, în cel mai bun caz, linia verde va pieri fără să fi fost efectiv folosită. În cel mai rău caz, mă tem de abuzuri de tot felul.

Învrăjbiţi împotriva „ticăloşilor“ cu bisturiu 

De ce spun asta? Pentru că, într-o ţară din care cadrele medicale fug fără să stea pe gânduri şi fără să privească înapoi, într-o ţară în care exodul medicilor ar trebui privit cu cea mai mare îngrijorare, ca o problemă de securitate naţională, până la urmă, însă în care nu se face nimic în această privinţă, noi ceilalţi, oamenii obişnuiţi, care nu suntem nici politicieni, nici medici, am fost „instruiţi“, „îndemnaţi“ să îi privim pe cei din urmă ca pe nişte avari, nişte coioţi puşi exclusiv pe căpătuială cu orice preţ, pe spinarea, cheltuiala şi suferinţa pacientului. Am fost învrăjbiţi împotriva „lacomilor”, „ticăloşilor cu bisturiu“ până la punctul în care adesea uităm că sunt şi ei oameni. Uităm că au familii, o viaţă personală, uităm că şi asistentele au stomac, de pildă, şi trebuie să mănânce, uităm că medicii au şi ei facturi de plătit, copii de crescut şi aşa mai departe. Ne doare fix în cot de gărzile lor, de orele de nesomn în care continuă să lucreze (căci nu pleci până nu se termină garda, chiar dacă eşti epuizat) şi să ia decizii de viaţă şi de moarte, ne doare undeva că nu au aparatură să salveze oamenii, că nu au medicamente, că statul îi trimite în linia întâi în fundul gol şi că ei trebuie să facă din rahat bici în situaţii-limită, iar a doua zi să o ia de la capăt.

„Cerşetorii“ sistemului şi firimiturile aruncate de la masa boierilor 

Nu mă înţelegeţi greşit, nu sunt naiv, ştiu că există şi medici şpăgari, asistente care nu se uită la tine dacă nu le bagi ceva în buzunar etc. etc. Însă problema porneşte de la stat, de la politicienii care îşi bat joc de aceşti medici care fac pe dracu'-n patru să salveze oameni în orice condiţii, retribuindu-i cu un salariu de mizerie în raport cu responsabilităţile imense impuse şi cu riscurile asumate. Mai mult decât atât, tocmai pentru că au ajuns să fie „cerşetori” într-un sistem viciat, cerând atât de la stat, cât şi de la pacient, cadrele medicale au fost jefuite moral de respectul care li s-ar cuveni în mod normal, căci ce respect să mai ai faţă de un om despre care am fost învăţaţi să credem că ne aşteaptă cu mâna-ntinsă? Iar batjocura la adresa salvatorilor continuă şi se concretizează cu fiecare firimitură aruncată în scârbă din prag în an electoral, pe post de „mărire de salariu“, tocmai pentru ca pacienţii să gândească iar: „Ia uite, nesimţiţii de doctori, după ce că cer şpagă de la noi, mai au şi pretenţii la salarii mărite“. Iar asta cu toate că, în viziunea mea, raţionamentul ar trebui să fie „cer salarii mărite tocmai pentru a nu mai cere şpaga de la noi“, dar şi cu toate că mărirea mult-trâmbiţată constă adesea în doar câteva zeci de lei aruncate, aşa cum ziceam, în scârbă, deşi oamenii ăştia chiar merită salarii decente tocmai pentru munca pe care o depun.
 
Dar, deh, ce nevoie avem de adevăr şi să spunem lucrurilor pe nume, când îi avem înfieraţi pe „adevăraţii“ „bampiri ai poporului“ (mereu actualul Caragiale) - medicii?