Editorial Moartea nu e microbistă

Plănuiam ca astăzi să scriu despre altceva, dar moartea fostului component al Generaţiei de Aur Daniel Prodan mi-a schimbat, dureros, subiectul. Didi a fost unul dintre idolii copilăriei mele, iar plecarea sa dintre cei vii, la numai 44 de ani, m-a întristat profund. Moartea a fost singurul adversar pe care fundaşul de fier al României nu a putut-o ţine în frâu, cum a făcut atât de bine cu atâţia mari atacanţi ai lumii.

Pe când eram copil şi jucam şi eu, ca toţi cei de vârsta mea, fotbal în curtea şcolii sau în faţa blocului, evoluam în apărare. Îmi făcusem chiar şi un număr, din piele albă, pe care îl cususem pe spate la bluza de trening. 3. Număr de fundaş. Inevitabil, m-am apropiat sufleteşte de jucătorii care interpretau acest rol în echipă, iar Daniel Prodan a fost unul dintre fundaşii a căror evoluţie pe teren mi-a plăcut mult. Aveam şi un poster cu el (luat dintr-un ziar de sport), pe care îl lipisem pe uşa camerei mele.
 
La numai 22 de ani, Didi juca titular în echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial din SUA. Meciurile sale memorabile mi-au rămas în amintire. Făcea un marcaj la sânge, dar a înscris şi câteva goluri decisive. Cine nu-şi aduce aminte de reuşita sa din meciul cu Glasgow Rangers, din Liga Campionilor, sau de cum a adus victoria României, 3-2, în disputa cu Slovacia? Am revăzut, târziu în noapte, când am aflat de moartea lui Didi, golul acela spectaculos din disputa cu echipa scoţiană, jucată în 1995. Ce jucător a fost Prodan!
 
Moartea nu e însă microbistă, să aibă respect sau frică (luaţi-o cum vreţi) faţă de truditorii ori artiştii dreptunghiului verde şi să-i ocolească. Mai devreme sau mai târziu, fie tineri sau bătrâni, îi ia pe toţi, ca pe orice muritor. În faţa morţii, performanţele sportive, oricât de mari ar fi, dar şi renumele pălesc, nu mai au valoare. Daniel Prodan a plecat însă prea devreme dintre noi. Fulgerător. Nimeni nu se aştepta ca un om atât de puternic, de jovial şi de plin de viaţă să părăsească atât de repede această lume, în urma unui infarct. Acum joacă fotbal în echipa cerească, alături de alţi foşti mari jucători. Adio, Daniel Prodan!
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România, prin Uniunea Democrată Tătară prezentă la Grand Prix de Kurash organizat în Paris-Franţa (GALERIE FOTO)

25 Jul 2023 854

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 septembrie 2019

09 Sep 2019 3343

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 24 iunie 2019

27 Jun 2019 3714

Răzvan Prodan, fiul regretatului Daniel Prodan, la SSC Farul Constanţa

29 Aug 2018 5639

Echipa la care joacă fiul lui Daniel Prodan a învins în deplasare FC Viitorul şi a dedicat succesul memoriei lui „Didi”

22 Nov 2016 3118

Președintele FIFA transmite condoleanțe după decesul lui Daniel Prodan

19 Nov 2016 2046

Mesaj de adio pentru Daniel Prodan la meciul SSC Farul - ACS Performer

19 Nov 2016 2807

Daniel Prodan, înmormântat astăzi la cimitirul „Sfântul Ilie” din Pipera

19 Nov 2016 2127

Daniel Prodan a primit, post-mortem, Emblema de Onoare a Armatei Române

18 Nov 2016 2191

Sute de fani i-au adus un ultim omagiu fotbalistului Daniel Prodan (galerie foto + video)

18 Nov 2016 2109

Fani şi mici fotbalişti depun coroane de flori la Arena Naţională, la căpătâiul lui Daniel Prodan (galerie foto)

18 Nov 2016 2291

Trupul neînsuflețit al lui Daniel Prodan a fost depus la Arena Națională

18 Nov 2016 1750

Moartea lui Daniel Prodan aduce regrete şi la Constanţa Petre Grigoraş - „Când jucai contra lui, te întâlneai cu o stâncă”

18 Nov 2016 4782

Trupul neînsuflețit al lui Daniel Prodan, depus la Arena Națională

17 Nov 2016 2112

Reacţia marilor fotbalişti după decesul lui Daniel Prodan

17 Nov 2016 3424