Editorial Profesor adulat versus ministru înjurat. Pentru că nu renunță la examenele naționale?


Zilele trecute, un cunoscut profesor constănțean îmi povestea cu câtă tristețe au primit, în noiembrie anul trecut, elevii Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București vestea că prof. Monica Cristina Anisie va renunța la catedra de limba și literatura română pentru a deveni ministrul Educației și Cercetării.

La vremea respectivă, nimic nu prevestea „linșajul” la care va fi supus ministrul peste doar șase luni, când o pandemie nu numai că va bulversa întregul sistem național de învățământ, scoțând la iveală mizerabila gestionare, de trei decenii, dar va împărți în două tabere părinții și elevii aflați în pragul examenelor naționale.

Din capul locului precizez că nu mă substitui vreunui avocat al diavolului... Am cunoscut-o personal, în anul 2016, pe Monica Anisie, pe vremea când era secretar de stat, în vizită la Constanța. I-am adus la cunoștință nedreptatea făcută unei eleve a Liceului Teoretic „Ovidius”, a cărei fericire de a se fi calificat la faza națională a unei olimpiade a fost curmată de o nedreptate. Răspunsul a fost atât de zeflemist, încât concluzionam că nu se dă doi bani pe respectarea prevederilor unor regulamente.

Ca să nu mai spun de umilința îndurată de biata învățătoare din Ialomița, în luna ianuarie, când în fața camerelor de luat vederi ministrul Monica Anisie i-a reproșat că țipă la elevi.
Și, cu toate acestea, la care se adaugă și altele, de mai mică „notorietate”, se poate afirma că actualul ministru al Educației are unul dintre cele mai grele portofolii, fiind înghesuită la colț pentru cele mai ciudate... pricini.

„Coaliția” împotriva examenelor naționale devine din ce în ce mai puternică, pe zi ce trece, și cel mai probabil acum își freacă mâinile fericită că, iată, Camera Deputaților a adoptat moțiunea simplă împotriva ministrului Monica Anisie și poate-poate vine cineva și anunță, fie și pe 14 iunie, că GATA! Nu se mai dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul.
Păi, cum să treci Evaluarea Națională cu notele din gimnaziu, când se știe prea bine ce „mafie” și la ce presiuni sunt supuși profesorii în cei patru ani pentru ca acel nenorocit de procentaj din media de admitere să fie cât mai... bombastic? Ca să nu mai vorbim de diferențele de-a dreptul înfiorătoare dintre media de absolvire a gimnaziului și notele reale de la cele două probe ale admiterii. O să revin cu o statistică a Ministerului Educației.

Cât despre Bacalaureat. Mi-aduc aminte cu câtă furie a fost primită, în urmă cu 10 ani, decizia fostului ministru Daniel Funeriu de a introduce camere de luat vederi în sălile de examen. Și la câte dosare penale se ajunsese la un moment dat, din cauza mizeriilor care au ieșit la iveală, a aranjamentelor dintre unii așa-ziși profesori și elevi.

De ce actuala promoție să beneficieze de această „pleașcă”, în condițiile în care se iau măsuri extrem de severe în unitățile de învățământ pentru organizarea cât mai „aseptică” a probelor scrise? Dar când se întâlnesc prin parcuri ori pe plajă sau pe la colțul blocurilor în găști peste numărul admis, nu se mai gândesc că ar putea fi infectați? Nu vreau să-mi imaginez ce fericire paroxistică ar atinge picații anilor anteriori, care s-ar înghesui buluc să beneficieze de chilipirul acesta. În frunte cu băiatul primăriței Gabriela Firea (ce coincidență!?!).


Nu spune nimeni că ar fi de invidiat candidații care vor susține probele cu măștile pe față. E foarte adevărat că unii dintre ei chiar au probleme de sănătate, dar de aici și până la anularea examenelor naționale nu vi se pare de-a dreptul injust față de generațiile anterioare? 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Editorial Explorând drumul independenței. Perspectiva asupra plecării studenților de acasă

24 Apr 2024 333

Editorial Limita extremă a geloziei. Când disperarea devine fatală

21 Apr 2024 444

Apariție editorială de excepție la Muzeul Național de Istorie a României

20 Apr 2024 448

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 697

„Poezii fără apus” Lansare de carte la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

19 Apr 2024 390

Editorial Imaginea durerii – protest pentru dreptate după cazul Pascu de la 2 Mai

17 Apr 2024 530

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 639

Editorial Părinții cu copii în rame!

12 Apr 2024 575

Editorial Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ce fac părinții să fie siguri că micuții vor urma cursurile școlii mult-visate

10 Apr 2024 585

Editorial Studenția și locul de muncă. Navigând într-o lume interconectată pentru succesul personal și profesional

05 Apr 2024 441

Editorial Păcăleala, un atribut al societății noastre

31 Mar 2024 536

Editorial Am intrat în Postul Paștelui! Se caută rețetă pentru suflet

29 Mar 2024 755

Editorial Timpul nu mai are răbdare cu oamenii

27 Mar 2024 503

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 855

Constanța Scriitoarea Aurelia Lăpușan, despre lansarea volumului „Flori de busuioc” (GALERIE FOTO)

23 Mar 2024 503