Editorial Situaţie ajunsă la limită în casele românilor

Situaţie-limită în numeroase case din România în această săptămână, după ce niciun patriot nu a putut dormi liniştit frământându-se cui îi poartă cel mai tare sentimentul de duşmănie: şefilor poliţistului haios Marian Godină, care, de curând, a intrat în rândul scriitorilor cu operă tipărită, ANAF-ului sau Antenelor.
 
Pentru că aşa e românul, cu frică de Dumnezeu, el nu poate sta sau dormi liniştit dacă are dubii cu privire la ceva. Mai ales într-un caz atât de important, când nu se ştie pe cine trebuie să deteste mai din adâncul sufletului.
 
Povestea de-a dreptul nebuloasă începe dacă intri pe Facebook, apoi navighezi pe internet, apoi te uiţi la televizor şi te întrebi faţă de cine trebuie să îţi exprimi aversiunea mai tare. Pe comandanţii poliţistului Marian Godină, care a respectat legea şi şi-a pus toată Miliţia în cap? Pe ANAF, care a respectat strict legea, dar tot a fost pus la zid? Sau pe şefii Antenelor, care ies cu bine dintr-o încurcătură mai mare decât ei?
 
Nu cred că există internaut român care să nu fi auzit de Marian Godină. Este poliţistul care şi-a făcut, uşor-uşor, o imagine de povestitor, vrednic să facă ceva ce Poliţia Română nu a reuşit până în prezent, adică să îi facă pe români să râdă. După ce a devenit cunoscut peste tot, Marian Godină reprezintă simbolul caracterului a ceea ce este normal şi al bunului-simţ în ceea ce ar trebui să reprezinte legea. Dacă ar exista cât mai mulţi poliţişti, militari, funcţionari publici la fel de capabili precum Marian Godină, României i-ar fi cu mult mai bine.
 
După ce a scris despre un posibil abuz, urmat de trafic de influenţă, agentul a mai şi relatat cum un coleg al său ar fi fost certat de aceiaşi şefi pentru că a amendat un şofer, care, culmea, tocmai ducea un brad - drept cadou - la Poliţie. Poliţistul a povestit pe pagina sa de Facebook că a avut de pătimit pentru simplul fapt că şi-a făcut datoria şi a avut „tupeul“ de a trage pe dreapta o maşină în care se afla directoarea Crucii Roşii Braşov (totodată consilier PSD) şi a-i suspenda carnetul şoferului acesteia.
 
În cazul Antenelor vs. ANAF sau ANAF vs. Antene... şi preşedintele, şi premierul au recunoscut că legea a fost respectată şi că ANAF şi-a făcut treaba. Carevasăzică, admitem oficial, în faţa tuturor, că s-a întreprins o acţiune legală şi cunoaştem faptul că Antenele au fost avertizate de un an şi jumătate să-şi ia catrafusele şi să plece.
 
Probabil că, de azi înainte, nu veţi mai asista la un spectacol în direcţia Băneasa - Cotroceni - Victoria. Probabil că preşedintele devine un şef de stat vizionar, iar premierul se transformă în cel cu dragoste de patria-mamă. Îmi dă şi mie cineva o lămâie?
 
Ce concluzie putem trage noi din întâmplările recente relatate pe scurt? Că, în cazul în care încă vrei să mai respecţi legea în România, există riscul să fii inculpat într-un dosar ce are ca obiect prostia în formă continuată. Cred că ar trebui să spunem „Gata, începe vremea noastră, vremea generaţiei normale!“. O generaţie care vrea să locuiască într-o ţară cu legi făcute cu cap şi autorităţi capabile să le impună. Asta e România lucrului bine făcut!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițistul Marian Godină și soția sa au devenit părinți. Ce nume va purta fetița lor

02 Jul 2022 1888

Godină, despre scrisoarea plină de greșeli a unei învățătoare „Nu vezi nicio problemă că o învățătoare nu face acordul între subiect și predicat, nu știe când să scrie "copiii" cu trei i ?“

29 May 2022 2128

Calculul simplu făcut de Marian Godină pentru cei care stau la cozi la benzinării. "Să se calculeze ce economie a făcut Gicu"

09 Mar 2022 2487

Marian Godină și-a prezentat colecția de animale "El e Iancu, zis și puiul de câine" (VIDEO)

16 Feb 2022 2609

Marian Godină a anunțat cât a câștigat în luna ianuarie, după 16 ani în Poliția Română. "Bani pe care nu i-aș fi luat dacă nu aș fi lucrat sâmbăta și duminica"

14 Feb 2022 2176

Celebrul polițist Marian Godină și-a făcut public salariul. Cât a câștigat în decembrie 2020

05 Jan 2021 3103

Cum îl ceartă Marian Godină pe șeful lui direct. Vezi motivul

16 Oct 2019 2597

Polițistul Marian Godină, un nou mesaj după proteste „Măcar aici puteți acționa exact după cât vă duce propria minte, nu la ordin“

14 Aug 2018 4891

Marian Godină, postare amuzantă pe Facebook

27 May 2018 2892

Polițistul Marian Godină și iubita lui s-au căsătorit. Ce rochie a purtat mireasa în ziua nunții

19 May 2018 3103

Contul de Facebook al polițistului Marian Godină, blocat

03 Feb 2018 2713

Apel umanitar lansat de Marian Godină. O polițistă, mamă a unui băiețel de un an are nevoie de ajutor. A fost diagnosticată cu o boală cumplită

24 Jan 2018 3257

Reacţia incredibilă a lui Marian Godină când a aflat că presupusul pedofil ar fi poliţist

08 Jan 2018 4109

Inedit. Cum arată invitația la nunta celui mai celebru polițist din România. Cine sunt nașii cuplului

30 Dec 2017 7385

Celebrul poliţist Marian Godină a trecut în rândurile SAS

08 Dec 2017 6314