Editorial Venir-ar ani buni peste noi?



Ştefan cel Mare, multe înţelesuri şi trimiteri - Domn al Moldovei, strateg, diplomat, erou popular, apărător al creştinătăţii, controversat, tradiţie, Radu Mazăre. Ă?

Se împlineşte o săptămână de când imaginile cu Radu Mazăre costumat în Ştefan cel Mare, cu perucă, mustaţă, mantie roşie şi parcă mai era ceva, a, da, coroană, au făcut... furori! La următorul carnaval, primarul Constanţei, conform declaraţiilor lui, îi va interpreta pe Che Guevara şi pe Fidel Castro, în timp ce o variantă posibilă ar putea fi Nicolae Ceauşescu. Dar până la anul, multe se pot întâmpla, şi, în plus, încă puţin şi urmează să fie interpretat pe scena de la Mamaia - câteva momente pentru tobe - faraonul Ramses al II-lea, supranumit „Marele predecesor“.

Domnia lui Ramses a durat, cu aproximaţie, 66 de ani - de menţionat că ziua încoronării sale a fost declarată sărbătoare - dar stai aşa, 66 de ani?!? 66... revin. Pentru ca istoria să nu se repete, am fost să bat în lemn. Pe parcursul lungii sale domnii, Ramses al II-lea a ridicat numeroase edificii, printre acestea numărându-se temple, palate, statui gigantice, grădini. Ce să menţionăm din partea oraşului guvernat de la malul mării? Videoclipul „A lu' mamaia“! Palmieri, pe ici, pe colo. Dar nu despre Constanţa este vorba în acest editorial, ci despre oameni mari.

Uneori, cu totul involuntar, oftez, aşa, gândindu-mă la cei care au schimbat ţara în care trăim. De la personalităţi istorice, la oameni politici şi de ştiinţă, şi până la filologi şi scriitori. Cin’ să fie? Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Cuza, Carol I, Aurel Vlaicu, Henri Coandă şi alte nume pot curge cu uşurinţă. Dar cum o să continuăm lista, ce eroi o să bifăm în viitor? De cine şi de ce o să ne mai amintim? A, de interpretări ale lui Ştefan cel Mare sau că într-o vară anume, persoane cunoscute din România au reintrodus moda dungilor. Cu astea o să ne mândrim.

Unde sunt oamenii ăia cu trăsături atât de necesare unei personalităţi puternice, de marcă? Oamenii ăia care ştiu ce vor, încă de mici, şi au ca modele persoane capabile să îi pună pe alţii înaintea lor, persoane care nu sunt interesate de lucruri mărunte, de suprafaţă. Fair play, integritate, modestie, respect, motivaţie, îndrăzneală, ştiţi voi, din aia care inspiră, determinare, cu alte cuvinte, un om caracterizat de corectitudine, hotărâre şi patriotism.

Las lista din viitor liberă, dar numai după ce o notez cu majuscule pe Simona Halep, cea care a demonstrat întregii lumi ce înseamnă să fii campion, să îţi dedici viaţa unui vis şi să impresionezi prin ambiţie şi perseverenţă.

Între timp, „să continue carnavalul, muzica şi voia bună la Mamaia!“. Venir-ar ani buni peste noi?!?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, redeschis azi la Curtea Supremă. Cine a fost condamnat şi cine achitat

14 Dec 2018 3292

Schimbare între judecători în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa Iese şeful Structurii de Securitate şi intră cel mai tânăr judecător de la Înalta Curte

11 Oct 2018 3365

Începe judecata privind retrocedarea a 25 de hectare din Brătianu. Legături cu cel mai mare dosar de corupţie din România (rechizitorii)

29 Sep 2016 5209

Primarul Constanţei s-a decis Mazăre îşi ia pitic (galerie foto)

06 Aug 2014 4012

Radu Mazăre a ridicat credincioşii la proteste "Mazăre - fiul duhovnicesc al IPS Teodosie. Uitaţi ce a binecuvântat IPS Teodosie!" (video)

05 Aug 2014 2549

Primarul Constanţei nu ştia că a urcat pe scenă lângă „piticul porno” Mazăre - „E bun piticul”

05 Aug 2014 3666

Iulian Barbu zis şi piticul porno "Radu Mazăre m-a sunat personal să joc rolul bufonului lui Ştefan cel Mare"

05 Aug 2014 7420

Faţa nevăzută a carnavalului „Răzeş adevărat de-al lui Ştefan, atacat de gorilele lui Mazăre” (video)

04 Aug 2014 4337

Nebănuite sunt căile carnavalului lui Mazăre Un actor de filme porno, pe aceeaşi scenă cu Ştefan cel Mare şi Sfânt (galerie foto)

04 Aug 2014 8369

Show controversat la malul mării Radu Mazăre un „domnitor” peste turiștii din Mamaia

03 Aug 2014 4687

Vorbe cu tentă politică la sfârșit de Carnaval Vezi ultimele cuvinte rostite de Mazăre/Ștefan cel Mare la finalul scentei din Piațeta Cazino

02 Aug 2014 3368

În deschidere se cântă „Când a fost să moară Ștefan” Mazăre a ajuns în Piațeta Cazino călare pe un cal alb artificial

02 Aug 2014 3294

Cine l-a sfătuit pe Radu Mazăre să-l întruchipeze pe Ștefan cel Mare

02 Aug 2014 2363

Arhiepiscopia Tomisului - „Trebuie să-l apărăm pe sfânt“ De ce nu va fi Mazăre niciodată Ştefan cel Mare şi Sfânt (documente)

02 Aug 2014 6962

Oare se mai deghizează mâine Mazăre în Ștefan cel Mare? Se așteaptă o reacție promptă din partea Bisericii

01 Aug 2014 2275