Eu cu cine votez?

Este intrebarea care ne macina pe multi dintre noi sau, mai bine zis, pe cei care inca sunt derutati cu privire la referendum.

De fapt, intrebarea corecta este "Eu ce votez, DA ori BA?". Suntem pe ultima suta de metri. Ne vom prezenta la urne pentru a ne exercita dreptul garantat de Constitutie. Si, totusi, ce anume votam? Intrebarea cetateanului turmentat al lui Caragiale ne da de gandit. Pai, sa vedem... Pana acum am fost obisnuiti ca votul nostru sa fie cumparat cu doi mici si o bere, care era mai mult spuma - ca, deh, trebuia sa ajunga la toata lumea - la mitinguri si la alte manifestari. Atata au valorat voturile noastre, in afara bogatei garnituri de promisiuni pe care ne-o serveau cei de sus. Dar ce ne facem acum cand nu am primit mai nimic... Nu vom mai vota? Cu ce ne-au mai scos ochii de data asta cei care asteapta sprijinul nostru? Sa dam exemplul Frantei, unde, recent, au avut loc alegeri. Pentru a-i motiva pe cetateni sa se prezinte la urne, autoritatile franceze au oferit bilete cu pret redus la cinematografe celor care si-au exprimat optiunea. Cum Romania este in pragul referendumului, s-a gandit cineva la un gest asemanator? Nu. Noi am ramas cu clasicii mici, dar, din pacate, si acestia au disparut. Insa nu asta trebuie sa ne ingrijoreze cel mai tare, ci alegerea in sine. Recunosc ca, de multe ori cand sunt pus in situatia sa aleg intre doua variante si nu stapanesc suficient datele problemei, mintea mea intra intr-un vid decizional. Analizez ambele parti, cantaresc argumentele si contraargumentele, dar, uneori, constat ca nu am ce alege. Ori datorita calitatii superficiale situata de ambele parti, ori datorita aceleiasi valori. Momentan, ne aflam in situatia clasica a imposibilitatii de a alege, reprezentata de magarul lui Buridan, cand nu poti opta intre doua variante egale calitativ si cantitativ. Situat la mijlocul distantei dintre doua capite de fan, ambele avand aceeasi cantitate si calitate, magarul va sfarsi prin a muri de foame. Daca situatia ar corespunde realitatii politice din Romania, iar magarul ar avea dreptul sa aleaga, la referendum ar sfarsi cu stampila de vot in mana, privind hipnotic undeva intre DA si NU. Insa, in acest context, nu mai poate fi aplicat paradoxul lui Buridan. In general vorbind, la noi este vorba de imposibilitatea de a decide datorata absurditatii optiunii insasi. Nu putem decide daca se merita sa conduca cei care poarta tocuri inalte sau cei care poarta tocuri joase, asa cum este imposibil sa decidem daca fizica este mai importanta decat chimia sau daca Shakespeare este mai mare decat Homer. Insa, asa cum nici iubirea, nici pacea sau adevarul nu exista in adevaratul sens al cuvantului, fiind doar variatii ale perceptiei intelectului uman, in aceeasi masura variantele de care vorbeam nu reprezinta oportunitati de alegere, pe considerentul ca alegerea insasi e falsa. Care este motivul? Simplu. Niciuna dintre propuneri nu concorda cu criteriul alegerii. E ca si cum am fi pusi sa decidem daca telenovela sau maneaua se apropie mai mult de caracteristicile unei opere de arta, sau daca piersica este mai buna decat pepenele rosu. Asta am simtit de multe ori incepand din '98, cand am implinit varsta la care puteam sa-mi exprim parerea prin vot. Confuzia a pus stapanire de multe ori nu numai pe mine, ci pe un segment larg de cetateni, care nu-si permit decat luxul de a spera la ceva mai bun. Oare politicienii nostri se ridica la rangul cu care se lauda si cu care fac atatea valuri in campaniile electorale? Cetateanul, asa cum este el, nu-si poate pune intrebarea "Cu cine votez" decat turmentat, in caz contrar si-ar da seama ca nu prea are ce vota.

Scris de: {autor}Daniel ALBU{/autor}