Manerul universal

Nimeni nu e profet in tara lui, se stie. Dar nu ne ingrijoreaza, pentru ca meseria asta e nitel inactuala: cand abia scapam de grija zilei de maine, cine-si mai bate capul cu ce-o sa se-ntample poimaine? Mai grav e ca sentinta se aplica si-n alte domenii profesionale, care, pentru o comunitate cu pretentii, sunt indispensabile. S-a spus, de pilda, ca, in vechime, romanii erau nevoiti sa importe calai - ca doar "nimeni nu e calau in tara lui". Practic, intreaga noastra istorie e doar o lista de importuri fundamentale, ca si cum tara asta ar fi plina de incapabili. Altfel ne impaunam cu romanii care au infestat lumea cu inteligenta, chiar daca aici nu e vorba de vreun export: pentru ca noi cand dam, dam. Am cunoscut si eu un astfel de om, care-si facea bagajele sa o stearga din tara: "In Romania nu e recunoscuta valoarea", mi-a spus, "trebuie mai intai sa faci purici pe-afara ca sa te bage si-aici cineva in seama". Am incercat sa aflu ce invartea, dar el o scalda in generalitati: "cine mai stie azi ca stiloul e o inventie romaneasca? Iar noi importam stilouri: de la chinezi - care scriau cu pensula, ori de la turci - care si in corespondenta foloseau iataganul." Si imi turna un pomelnic de nascociri mioritice, unde pana si valurile marii pareau o inventie romaneasca. Vazandu-l asa catranit, n-am indraznit sa il contrazic. Banuiam ca era si el un pui de inventator, unul din sutele de genii neintelese ce uda malurile intelighentiei noastre. Zadarnic incercam sa il trag de limba, parea ca-si ascunde-n bagaje o trauma pe care nici la vama n-ar fi dispus sa o declare. Se marginea la chestiuni generale: "nimeni nu e inventator in tara lui. Stii povestea ceasurilor elvetiene? Ai sa crezi, probabil, ca ceasul electronic e inventie japoneza. Gre-sea-la! Tot un elvetian a avut ideea asta. S-a dus pe la toti grofii cu inventia lui si aia l-au luat peste picior: la ce sa o foloseasca? Erau lideri mondiali in mecanica fina, faceau cele mai fine si mai exacte ceasuri, aveau cele mai tari profituri. Inventatorul a batut din usa in usa, incercand sa explice cuiva mersul istoriei. I-au ras in nas. Asa ca s-a dus la japonezi. Copoii aia au mirosit imediat ca vor da lovitura, asa ca l-au imbracat in aur. Ei, in cativa ani, piata s-a dezechilibrat in asemenea hal incat elvetienii, cu toata fala lor, au ramas de caruta. Au fost nevoiti sa cumpere de la japonezi, pe bani grei, patentul inventiei. Asa le trebuie!" Fiind curios sa aflu sursa furiei lui, ii cantam in struna: "auzi, ce tampiti!" Iar el: "le-a tras-o elvetianu`!" Si eu: "le-a tras-o finut de tot!" Apoi el, la ureche: "tre` sa-mi gasesc si eu un elvetian, sa facem schimb de tara. Eu le vand la ai lui inventia mea si veceversa". Si crapa nitel valijoara: "o sa dau lovitura". Atatat, ii tineam hangul: "sigur, siiigur, da-i dracului de romani, ca strici orzul pe gaste." La care el, crapand si mai mult valiza, ma corecta: "nu orzul, manerul". O clipa am stat pe ganduri, apoi am pufnit in ras, cantandu-i in struna: "da, vrabia maner viseaza!" Se inveseli, asa ca apasai pe acceleratie: "manerul e bratara de aur!" Il aveam in mana: induiosat, cu o lacrima azurie rostogolidu-i-se pe obraz, el dezveli, in cele din urma, fantastica lui inventie. M-am abtinut cu greu sa-mi ascund stupoarea: era chiar un maner! Ca sa o scald, am parafrazat o reclama: "ce? ai schimbat manerul!" Ma batu, parinteste, pe umar si-mi zise: "nu inca! dar poate voi fi nevoit sa il schimb!" Nu mai gaseam nici o replica, dar tot el ma scoase din incurcatura: "ce faci daca te grabesti la aeroport si ti se rupe manerul la geanta? Ei? Scoti un maner de rezerva!" Nu reuseam sa-mi revin: asta era toata inventia, un maner ordinar? "Stiu ce crezi", zise el, cu precizia unui profet, "crezi ca-i un maner ordinar. Ei bine, da-mi voie sa ti-l prezint: ai in fata o inventie revolutionara, manerul universal!" L-am intors pe toate fetele, n-am gasit nimic: era copia identica a manerului de la valiza. "Stii care-i problema inventatorilor? Nu li se aloca resurse pentru cercetare. Am fost nevoit sa cumpar doua valize si sa tai manerul de la una din ele. Mai am ceva de lucrat la un adeziv special, astfel incat manerul sa poata fi atasat, provizoriu, oriunde ar fi nevoie de el. Dar pentru asta e nevoie de bani, bani multi, nu asa." Apoi mi-a insirat o serie de posibile utilitati: "de cate ori ai ramas cu clanta in mana? De cate ori ai aruncat o cana sau o cescuta pentru ca nu mai avea toarta? De cate ori ai mers cu troleul aglomerat si n-aveai de ce sa te tii? De cate ori ai carat mobila si n-aveai de unde sa o apuci?" Apoi mi-a aratat si cateva schite: un celular cu maner (un fel de fer de calcat cu taste), o matura, un stilou, un tablou, chiar si un prezervativ cu maner. Schitase si cateva idei revolutinare in materie de vestimentatie: un tricou cu maner - pentru indragostiti, un portofel cu maner - pentru gura-casca, cizme, manusi, ochelari, sosete si chiloti cu maner. Dar bomboana de pe coliva, cheia de bolta a tuturor inventiilor lui, m-a dat gata: inventase chiar si manerul pentru maner. Ca, vorba aia: ce-i in mana, nu-i minciuna.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 348

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 407

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 459

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 471

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 547

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 569

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 420

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 352

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 556

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 711

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 695

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 590

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 838

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 647

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 660