Editorial Nunta, în stil românesc – de la bal, la spital

  • Obiceiurile moștenite din generație în generație au căpătat forme proprii, iar distracția din zilele noastre pare, mai degrabă, un joc în care scapă cine poate.
Nunta este principalul motiv de bucurie al tinerilor care-și doresc să-și unească destinele. Iar ca orice ceremonie, este înconjurată de tradiții și obiceiuri. Unele, mai amuzante, altele, mai riscante.

De regulă, cei care insistă să se respecte întocmai ritualurile bisericești, dar și cele lumești sunt apropiații mirilor - „ori se face ca la carte, ori ba!”, chiar dacă unele obiceiuri pot avea urmări drastice. În fond, ei sunt cei care se iscălesc pe plic, la finalul ospățului.

Nu contează că ceremonia de cununie și petrecerea pot deveni niște evenimente periculoase. Cu obiceiurile nu te pui! Pe pielea lui a aflat, cu câteva zile în urmă, un tânăr mire în vârstă de 31 de ani care a ajuns la spital cu coloana fracturată în două locuri, după ce invitații l-au aruncat în aer și l-au scăpat din brațe. Pentru el, petrecerea s-a încheiat brusc, după dansul mirilor. Este un miracol că nu a rămas infirm după acest episod și sperăm ca pe viitor să nu mai auzim de astfel de întâmplări.

Un alt obicei, aparent inofensiv, este furatul miresei. Este aproape nelipsit la nunțile românilor, indiferent de categoria socială căreia îi aparțin mirii. Se practică de mai bine de o sută de ani și este deja un act din spectacolul oferit invitaților.

Se spune că refuzul de a păstra tradiția aduce ghinion, însă nenumăratele accidente, unele mortale, în care au fost implicate miresele furate de invitați băuți arată că, de fapt, nenorocirea poate fi și mai mare. Știm, se merge pe încredere, te gândești că „n-ai băut decât un pahar”, nu scoate nimeni etilotestul ca să-ți măsoare alcoolemia înainte să te urci la volan, dar o astfel de plimbare poate avea un sfârșit tragic. Și, mai presus de toate, este ilegal!

O altă tradiție spune că, dacă tinerii merg la cununie și pe drum se va întâmpla vreun accident nuntașilor, e semn că mireasa nu e fecioară. Sigur, n-ar putea să aibă legătură cu faptul că șoferul a băut o cinzeacă înainte să se urce la volan, „doar e petrecere!”.

Nu pot să nu mă întreb de ce distracția la nuntă se bazează pe o serie de peripeții. De la furatul miresei și jucatul găinii, până la accidente ca cel menționat mai sus, în urma cărora oamenii nevinovați în loc să-și petreacă luna de miere la hotel, ajung pe targă la spital.

Oare cum ar arăta o nuntă care nu cuprinde aceste momente „artistice”? Ar fi așa plictisitoare precum spun unii?
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscopul lunii noi în Vărsător-10 februarie 2024, ora 059, ora României

10 Feb 2024 810

„Casă de piatră, campioana inimilor noastre!“ Imaginile fericirii! Simona Halep și Toni Iuruc, nuntă de vis, într-un decor de basm (galerie foto)

18 Sep 2021 4487

Adrian Mutu s-a căsătorit pentru a treia oară. Meniu extravagant, ţinute preţioase şi un accident minor înainte de slujbă

16 Oct 2017 3480