PD-L - provocări vechi, tentaţii noi

adrian_herta.jpg14 decembrie: Camera Deputaţilor a respins, cu 109 voturi contra şi 99 de voturi pentru, cererea DNA de urmărire penală în cazul Monica Iacob Ridzi. Dosarul în care fostul ministru al Tineretului şi Sportului este acuzat de încheierea unor contracte de servicii fără organizarea unor proceduri de atribuire şi de încălcări ale dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice a rămas blocat în Parlament pentru cel puţin zece luni. Rezultatul este, fără îndoială, dezastruos pentru PD-L. Vă propun câteva interpretări în plan extins:

Premierul Emil Boc declara, cu ocazia asumării răspunderii de către guvern pentru legile privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, că, spre deosebire de 2010, care a fost "anul constrângerilor", 2011 va fi "anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale". Această perspectivă optimistă a fost categoric combătută de către partidele din opoziţie, dar a fost formulată (chiar dacă nuanţat şi cu unele rezerve) şi de către preşedintele Traian Băsescu şi de către şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks. Dacă ipoteza unui 2011 mai bun, sub impulsul depăşirii punctului critic al crizei economice şi al deciziilor luate de către Executiv în direcţia limitării cheltuielilor bugetare, se confirmă, acest lucru poate fi echivalent cu substituirea temei centrale de dezbatere în viaţa politică românească şi, implicit, cu apariţia unei noi provocării de referinţă pentru PD-L. Câteva explicaţii:
Există răgaz suficient pentru formaţiunile politice aflate la putere, până în 2012 - an electoral -, pentru a atenua o parte din efectele pe alocuri devastatoare în plan social ale crizei. În mod cert, procesul va fi anevoios, însă are şanse de reuşită. Însă experienţa alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din 2004 a pus în lumină faptul că puterea poate fi pierdută şi în condiţii de performanţă economică. Punctul sensbil, fatal pentru PSD în acel moment: corupţia.
Oarecum izolat în ultimii ani, PD-L a fost nevoit să inoveze pentru a câştiga puterea. Acest efort, permanent şi substanţial, a avut ca rezultate pozitive repoziţionarea ideologică - ocuparea polului de dreapta al spectrului politic românesc în dauna PNL -, întemeierea unor spaţii consistente de dezbatere publică, naşterea unor proiecte de reformă, simpatia şi chiar adeziunea multor intelectuali, în fine, transformarea într-o structură organizaţională dinamică şi eficientă. În această tendinţă poate fi integrată, bunăoară, şi recenta propunere a europarlamentarului Monica Macovei, privind introducerea unor criterii de integritate în statutul partidului. Să ne imaginăm ce efect ar avea adoptarea unei asemenea decizii de către PD-L: celelalte formaţiuni ar fi obligate la mutări similare. Mecanismele de selecţie ale liderilor politici vor trebui redefinite.
Din nefericire, exerciţiul puterii pare că retrezeşte în PD-L nostalgiile deformărilor structurale ale FSN-ului, din care se trage. Tentaţiile şi abuzurile sunt, pe moment, mai facile şi mai fructuoase decât conservarea spiritului care a transformat partidul în principala forţă politică a ţării. Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu sau Traian Ungureanu au devenit peste noapte, din purtători de mesaj şi de idei ai democrat-liberalilor, personaje marginale. Cazul Monica Iacob Ridzi (în care cu siguranţă numeroşi democrat-liberali au votat, din solidaritate sau din reflex bolnav, în favoarea colegei lor) pare că închide o etapă şi că deschide un simptom.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii companiei Șantierul Naval 2 Mai SA, convocați la AGA! Se discută acordul-cadru pentru serviciile juridice

08 May 2024 1463

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 1003

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 496

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 593

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 470

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 451

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 467

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 536

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 606

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 630

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 631

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 485

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 418

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 610

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 773