Podul de la Agigea - panică, balamuc şi rute ocolitoare

Parte integrantă a Uniunii Europene de mai bine de şase ani, membră NATO şi cu speranţe mari de a fi primită inclusiv în spaţiul Schengen, iubita noastră ţară pare să fie pe cai mari. Ar spune unii. Pe una dintre cabaline se „află” şi Constanţa, însă armăsarul pare că s-a speriat şi nu vrea să mai urmeze calea progresului din cauza unui „ciot”: podul de la Agigea.
 
Cum se face că în 2013, în secolul vitezei, al descoperirilor de orice natură, noi avem o singură cale de acces direct spre oraşele şi staţiunile din sudul Constanţei?! Şi aceea şubredă şi, în curând, închisă! Podul de la Agigea a ţinut primele pagini ale cotidienelor şi a deschis jurnalele de ştiri şi anul trecut, pe vremea când programul de închidere a podului era de dimineaţă până după-amiază, traficul rutier reluându-se după ora 16.00. La momentul respectiv, oamenii care locuiesc, lucrează sau vin la şcoală din Eforie, Mangalia, Topraisar sau din restul localităţilor din această zonă erau indignaţi de orele de pauză ale podului, care le paralizau activitatea şi le dădeau programul peste cap. Context în care, gândiţi-vă ce se va întâmpla dacă podul va fi închis complet (nu doar în anumite intervale orare) de la 1 octombrie, pentru două luni. Înţeleg că este nevoie de lucrări de refacere la pod. La un an de la balamucul podului închis avem aceeaşi problemă: oprim trecerea, iar alternativa pentru a ajunge de partea cealaltă a Canalului Dunăre - Marea Neagră rămâne pe la Murfatlar. Aşa cum spuneam la început, şi noi, românii, trăim în secolul vitezei şi al descoperirilor IT de orice fel. Avem tablete şi I-Phone-uri, avem I-pad-uri şi I-pod-uri... Şi ne împiedicăm la poduri. Nu la toate, ce-i drept. La unul singur. Podul de la Agigea.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Matt

23 Sep, 2013 15:35

O mare bataie de joc! Pentru 3 persoane ( 1 adult si doi copii ) din aceeasi familie care face naveta zilnic, cine deconteaza banii dati la autobuzul care te costa de te rupe??? Va fac un calcul simplu: autobuz Tuzla - Constanta 7,5 lei + retur / persoana = 15 lei / persoana x 3 persoane = 45 lei / zi + interior Constanta se ajunge la cca. 60 lei/zi x 20 zile lucratoare = 1.200 lei. Ce salariu credeti ca avem??? Culmea exact 1.200 lei. Cu ce mai traim? Sau de fapt asta se si doreste? Nu mai vorbim si de timpul piedut prin statiile de autobuz!

Articole asemanatoare

Prețul de vânzare a fost redus Casa Brâncovenească din Constanța, o vilă în stil Neoromânesc, își caută un nou proprietar

27 Apr 2024 3156

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 386

Se lansează proiectul „Anghel Saligny - Dincolo de pod”. Iată despre ce e vorba

19 Apr 2024 487

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 470

Știri Constanța azi UPDATE. Un taxi s-a răsturnat pe podul de la Medgidia! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1699

Cumpărări directe Primăria Cernavodă, din județul Constanța, a bătut palma cu SC Topo Earth SRL, din Gorj!

08 Apr 2024 1157

UPDATE Călătorie cu peripeții pe podul Brăila - Tulcea. Un șofer merge pe contrasens! (FOTO+VIDEO)

07 Apr 2024 919

Trafic îngreunat pe podul de la ieșire din Ovidiu, județul Constanța! Mai mult porumb, împrăștiat pe șosea (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1124

Licitație organizată de Consiliul Județean Tulcea, contestată la CNSC. Ce decizii au fost dictate?

18 Mar 2024 449

Undă verde de la Mediu pentru podul de la Tariverde, județul Constanța

17 Mar 2024 498

În județul Vaslui Patru tineri au fost grav răniţi, după ce au intrat cu mașina într-un cap de pod. Unul din ei este în comă, iar altul a suferit o amputație

16 Mar 2024 533

Accident cu doi morți aproape de Mangalia, în 2018! Sentință definitivă la Curtea de Apel Constanța

15 Mar 2024 1031

DRDP Constanța anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații la pod pe DN 3, KM 178+520

15 Mar 2024 452

DRDP Constanța anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații la pod pe DN 3, KM 216+985

15 Mar 2024 700

CNAIR SA anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare pentru proiectul lucrări de reparații pe DN 3, km 209+980 la Deleni, județul Constanța

14 Mar 2024 371