Vocea invidiei la TSD?! „Fură cu talent, că au talent!“

corina_samoila_1.jpgAu trecut vreo două săptămâni de când tinerii social-democraţi şi-au ales conducerea. În fapt, au reales-o, pentru că Babuş de la RAEDPP, Radu al lui Constantin de la Primărie, a fost uns, din nou, la şefia TSD Constanţa.

Şi asta, sub privirile admirative ale capilor PSD-ului local: Nicuşor Constantinescu, Cristinel Dragomir, Gabriel-Marius Stan, Decebal Făgădău şi Lucian Băluţ. Pe care tinerii partidului îi priveau cu nemărginită admiraţie. Un grup de personaje care, cu excepţii, este adevărat, au ca liant nu neapărat o istorie personală (care există, totuşi), ci mai mult lanţul afacerilor care-i încătuşează unul de altul ca în cazul greviştilor care încearcă să obţină, cu disperare, salarii mărite. Şi, apropo de greve. În cadrul întâlnirii la care facem referire, unul dintre cei de la prezidiu, Cristinel Dragomir, mare vice de Consiliu Judeţean, copil al comunei Ariceştii Rahtivani din judeţul Prahova şi bun prieten cu cei pe care îi numeşte Nicu şi Radu, a povestit un episod. „În '89 - '90, împreună cu Nicuşor şi cu Radu am făcut greva foamei. Cea mai lungă din istoria României. Şi nu ne-am lăsat până nu a ieşit Nicuşor de la Petre Roman, cu o hotărâre semnată, şi ne-a spus: Băieţi, gata! Asta e! Haideţi acasă!“. Dat fiind că în perioada menţionată parcurgeam anii gimnaziului şi încercam să-mi şterg din memorie şi din CV faptul că fusesem, pe rând, şoim al patriei, pionier (doar două săptămâni) şi învăţasem pe de rost versurile „Slavă, slavă, celui ce ne-a dezrobit,/ Slavă, slavă, pururi slavă, neînvinsului partid“, am pus întrebări unora mai în vârstă şi mai ştiutori, despre momentul povestit de adjunctul lui Constantinescu. Ciudat este că nu am găsit vreo persoană care să-şi amintească aşa ceva. Numai ei, PSD-ii, idolii TSD-ilor, au memorie atât de bună. Însă, revenind la întrunirea tinerilor social-democraţi şi la re-alesul Babuş la al nu ştiu câtelea... congres, trebuie să vă recunosc faptul că juniorul m-a surprins. În afară de faptul că nu l-am auzit articulând prea multe cuvinţele de câte ori a luat cuvântul în cadrul şedinţelor de Consiliu Local, că am discutat de câteva ori la telefon şi nu pare foarte certăreţ, micul Babuş şi-a dat în petic în faţa colegilor, pe care, ca un şef ce este, trebuia să-i strunească şi să-i motiveze în lupta împotriva asupritorilor portocalii. Pe lângă faptul că a vorbit despre sănătate (sub privirea îngrozită a lui Nicuşor Constantinescu, şef la CJC, instituţie sub „aripa“ căreia se află Spitalul Judeţean), că a reclamat numirea politică pe funcţii (de parcă în 

cazul lui s-a luat în calcul numai frumuseţea şi deşteptăciunea), Babuşelul, prieten cu Sergiu al lui Babinciuc, a mai exclamat, la adresa guvernării PDL-iste: „Fură cu talent, că au talent!“. O, micuţule PSD-ist. Să-ţi fie cu iertare. Priveşte licitaţiile din grădina domniei tale şi a şefilor cu care te lauzi şi pe care îi idolatrizezi. Deschide ochişorii şi vezi mai departe de vacanţe şi distracţii, mai încolo de Bamboo. Treci peste admiraţie. Nu vezi nimic?! Că eu simt puţină invidie. Nu-i bună concurenţa, nu?! 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Şcoala de Vară a tineretului social-democrat se desfășoară la Costinești (VIDEO)

15 Sep 2023 1413

UPDATE Conducerea PSD participă la Școala Politică de Vară a TSD de la Costinești. Ce au declarat Marcel Ciolacu și Gabriela Firea?

09 Sep 2022 2530

USR Vicepreședinta TSD Năvodari, Geanina Riciu, pe lista beneficiarilor de locuințe ANL, deși mai deține un teren

24 May 2022 1679

Consilierul județean Cosmin Ciobanu este noul președinte al TSD Constanța

24 Oct 2021 3915

Regizorul Erwin Șimșensohn, față în față cu evaluatorii managementului Teatrului de Stat Constanța. Ce notă a primit?

26 Apr 2021 2916

Deputatul Alfred Simionis, noul președinte interimar al Tineretului Social Democrat

14 Oct 2019 1996

Partidul Tineretului Social Democrat se dezice de preşedintele Gabriel Petrea

10 Oct 2019 1892

Managerul contestă măsura în instanţă Horia Ţuţuianu o demite pe Dana Dumitrescu de la conducerea CJC cu mâna „majordomului“ său (documente + galerie foto)

22 Jan 2019 5278

TSD Constanța, în vizită la Parlamentul României

20 Nov 2018 2451

De Ziua Dobrogei, mai mulți copaci au fost plantați la granița dintre județele Constanța și Tulcea (galerie foto)

14 Nov 2018 2623

Liviu Dragnea, la școala politică de vară a TSD de la Neptun - ”Numai cunoaşterea vă va ajuta să fiţi puternici”

15 Jun 2018 2885

Liderul PSD, Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă, așteptați la școala politică de vară a TSD de la Neptun

15 Jun 2018 2217

Începe şcoala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat. Se întruneşte Comitetul Executiv Naţional

15 Jun 2018 2518

Mai mulți membri ai organizației de tineret naționale a PMP au trecut la Partidul Social Democrat. Care este situația la Constanța

02 May 2018 3025

Zona Pasajului subteran de la Gara Constanţa, înfrumusețată cu flori și arbuști ornamentali

22 Apr 2018 2953