Program prelungit la Evidenţa Persoanelor Cărţile de identitate se pot ridica şi în ziua alegerilor

Pentru buna desfăşurare a exercitării dreptului de vot a cetăţenilor municipiului constanţa la alegerile europarlamentare din 25 mai, Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor le reaminteşte cetăţenilor cu drept de vot să trebuie să aibă actele de identitate în termen de valabilitate, nedeteriorate, în conformitate cu noul nume în cazul modificării stării civile.

În acest sens, pentru a face faţă solicitărilor mari de intrare în legalitate cu acte de identitate care se fac cu ocazia manifestărilor democratice prin vot liber exprimat, pentru ca cetăţenii să poată vota până la sfârşitul zilei de duminică 25 mai 2014, SPCLEP Constanţa şi-a suplimentat programul de lucru cu publicul pentru perioada 19 mai – 25 mai 2014, astfel: luni, marţi, miercuri şi vineri se vor primi documente în intervalul orar 8.30 – 14.30 şi se vor restitui cărţile de identitate între orele 14.30 – 18.00, iar joi se primesc documente în intervalul orar 12.30 – 18.30 şi se vor restitui între 9.00 – 12.30. Sâmbătă la ghişeele SPCLEP se vor primi documente şi restitui acte de identitate în intervalul 8.00 – 16.00, iar duminică – între ora 8.00 şi 21.00, cu menţiunea că după ora 20.00 se vor primi documente doar pentru cărţi de identitate provizorii.

Locuitorii municipiului Constanţa care au întârziat să-şi ridice cărţile de identitate pentru care au depus cereri la data programată, lucrătorii SPCLEP Constanţa le adresează rugămintea să o facă la o dată ulterioară, în cadrul programului suplimentar dedicat alegerilor europarlamentare. De asemenea, reprezentanţii SPCLEP reaminteşte că pentru depunerea documentelor, persoanele care solicită eliberarea unui nou act de identitate trebuie să aibă asupra lor documentele de stare civilă şi dovada adresei de domiciliu, în original şi în copie. De asemenea este necesară prezenţa proprietarului spaţiului de locuit, sau prezentarea unui act notarial cu acordul proprietarului pentru a se stabili domiciliul în imobilul său. În lipsa unuia din documentele menţionate, solicitanţii vor putea primi cărţi de identitate provizorii, valabile maximum un an în acelaşi situaţii că şi cărţile de identitate (exceptând cazul trecerii titularilor peste graniţa ţării).
Sediul Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) se află în incinta CITY Park Mall, la etajul II, în cadrul Centrului pentru Servicii Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost inaugurat noul sediu al Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din comuna Adamclisi

30 Apr 2023 1081

Primăria Medgidia a încheiat un contract cu o firmă din localitate. Ce va furniza aceasta (DOCUMENT)

18 May 2022 2729

Program prelungit în weekend la SPCLEP Constanţa din pricina referendumului! Află dacă îţi poţi ridica buletinul mai devreme

05 Oct 2018 1899

Primăria Constanţa vrea să-şi actualizeze pagina web. Câţi bani alocă pentru acest contract?

02 Oct 2018 1834

Făgădău continuă schimbările în primărie Sorina Loredana Petrescu Gorpin, numită director executiv al SPCLEP Constanţa (documente)

26 Jul 2016 10625

Constanţa Sediul Centrului de Informare Cetățeni îşi mută sediul

15 Jul 2016 2236

Motive neelucidate de promovare „Preferata“ lui Stan a pierdut şefia SPCLEP Constanţa (document)

23 Mar 2016 4868

Cu sprijinul fostului viceprimar Gabriel Stan Un fost poliţist local, director SPCLEP Constanţa (documente)

02 Feb 2016 5887

SPIT anunță cetățenii cu privire la anumite obligații pe care le au

06 Oct 2015 1791

Alegeri prezidenţiale 2014 SPCLEP Constanţa a eliberat, azi, sute de cărţi de identitate

02 Nov 2014 2243

Anunț important din partea Primăriei Constanța referitor la alegerile prezidențiale din 2 noiembrie

27 Oct 2014 2222

Primăria oraşului Ovidiu face angajări Iată ce trebuie să ştii dacă vrei să candidezi pentru postul de inspector principal!

15 Aug 2014 2848