Imagini de la eveniment A fost inaugurat noul sediu al Evidenței Populației pe strada Ștefan cel Mare din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

 Azi, 26 septembrie, are loc inaugurarea noului sediu al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, situat în Municipiul Constanţa, Str. Ştefan cel Mare Nr. 44. 

La eveniment sunt prezenți Mihai Lupu, președintele CJC, Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, vicepreședinții CJC, Petre Enciu și Stelian Gima, Constantin Glugă, șeful IPJ Constanța.
 

“Am pornit de la ideea aceasta, ca cetațenilor să le fie facil să ajungă la acest serviciu, astfel astăzi inaugurăm acest nou sediu, cu trei ghișee. Noi înființam spații la CJC, împărțite ce nu avea condițiile corecte de funcționare, astfel înființarea unor ghișee de eliberare a documentelor în regim de urgență era absolu necesar. Aici avem si o arhivă digitată, foarte important de menționat. Acest sediu este si securizat”, spune Mihai Lupu președintele CJC.

 

Pentru  6 euro mp a fost închiriat sediul, pentru 6 ani,  spune președintele CJC, Mihai Lupu. 

Oferim contribuabililor un spațiu în care să își poată desfășura activitatea în condiții net superioare celor de până acum., spune prefectul Silviu Coșa, prezent și el la inaugurare. 




În continuarea evenimentului este prezentată structura DGEP Constanța. 



Se continuă cu un slide referitor la situația personalului încadrat. 



Urmează să se semneze în Cartea de Onoare. 


Samara Imobiliare este proprietarul spațiului, iar chiria este de în valoare de 43.000 de lei. 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organigrama, Statul de Funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, aprobate în ședința CJC (DOCUMENT)

29 Dec 2023 951

Proiect de lege Se modifică legea! Nu mai mult de 10 persoane, la o singură adresă. Ce excepții sunt incluse?

12 Feb 2023 1148

Luni se va inaugura noul sediu al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor Constanţa (GALERIE FOTO)

22 Sep 2022 16653

Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor Platforma dedicată autorecenzării a fost suprasolicitată

14 Mar 2022 3372

Peste un milion și jumătate de români sărbătoriți de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Care sunt prenumele cel mai des întâlnite

08 Nov 2021 1373

Informații despre preschimbarea actelor de identitate

02 Oct 2019 2094

DGEP Constanța Important de știut despre reținerea buletinului și despre actele de stare civilă emise de autoritățile străine

17 Aug 2019 1965

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanţa Noutăţi despre documentele de stare civilă

12 Aug 2019 1811

Actul de identitate. Termen de valabilitate şi obligaţiile constănţenilor

22 Jul 2019 1966

Când actele de stare civilă întocmite de autorităţile străine au putere doveditoare în ţară

16 Jul 2019 1740

Sunteţi mulţumiţi de Serviciul Evidență Persoane din cadrul Primăriei Constanţa? Puteţi completa un chestionar în care să semnalaţi neregulile!

26 May 2018 1660

Constănţenii vor putea programa online declaraţiile de căsătorie şi solicitările de eliberare a cărţii de identitate

05 May 2018 3118

Post vacant la Direcția Publică Județeană de Evidență a Persoanelor Constanța. Când este programat concursul

21 Jan 2018 3208

Au fost adoptate de CJC Taxe speciale aferente activităţilor desfăşurate de Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa! (document)

01 May 2017 5750

AEP a cerut verificări privind evidența persoanelor pentru buna desfășurare a procesului electoral

22 May 2016 2279