Actul de identitate. Termen de valabilitate şi obligaţiile constănţenilor

Actul de identitate este documentul care se eliberează cetăţeanului român cu care se face dovada identităţii, a cetăţeniei şi a domiciliului, necesare la valorificarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de Constituţie, precum şi de alte acte normative.
 
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanţa reaminteşte locuitorilor că, în baza dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să se legitimeze pe teritoriul României cu un act de identitate.
 
În cazul expirării termenului de valabilitate a actului de identitate, cetăţenii se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor care arondeaza localitatea de domiciliu sau reşedinţă cu cel mult 180 de zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, pentru a solicita punerea în legalitate cu un act de identitate.

În celelalte situaţii sau la împlinirea vârstei de 14 ani  cetăţenii sunt obligaţi să solicite eliberarea unui act de identitate în termen de 15 zile de la producerea evenimentului.     
    
Termenele de valabilitate ale cărţii de identitate sunt:
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani, termenul de   valabilitate a cărţii de identitate este de 4 ani;
  • Pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 – 25 ani, termenul de  valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani;
  • După împlinirea vârstei de 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 10 ani;
  • După împlinirea vârstei de 55 de ani, cartea de identitate se eliberează cu termen de valabilitate permanent.​

Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanţa  face apel către toţi constănţenii, să verifice periodic termenul de valabilitate al actelor de identitate, în vederea evitării situaţiilor neplăcute în care aceştia pot deveni contravenienţi la prevederile legii.
 
Prezentaţi-vă la Serviciul Public Comunitar  Local de Evidenţă a Persoanelor la care sunteţi arondat, pentru demararea demersurilor în vederea eliberării actului de identitate!
 
Lista Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP-uri) din judeţul Constanţa şi a localităţilor arondate acestora, unde se poate solicita eliberarea actului de identitate, sunt prezentate pe site-ul DGEP Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vrei să te muți înapoi în România? Află cum se eliberează actul de identitate la schimbarea domiciliului din străinătate în România

02 Apr 2024 518

Eliberarea primului act de identitate pentru persoanele care au dobândit/redobândit cetățenia română

05 Mar 2024 468

Documentații urbanistice cu impact, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța Printre investitori, Florina Moscu, familia Nicolae și Prefabricate Dobrogea SRL (DOCUMENTE)

28 Nov 2023 1123

Primarul Cătălin Cherecheş a fugit din ţară folosind actul de identitate al unei rude. Anunțul Poliției

25 Nov 2023 866

MAE Atenționare de călătorie în Regatul Suediei! Autoritățile reintroduc controlul la frontieră

13 Nov 2023 870

După ce a fost achitată într-un dosar alături de Radu Mazăre și-a schimbat numele Florina Moscu, vrea să ridice o clădire cu două etaje în Zona Peninsulară. Rezultatul consultării publice (DOCUMENT)

25 Aug 2023 1264

Neversea 2023. Cum se face accesul riveranilor în zona peninsulară. Restricții de circulație în zonă

06 Jul 2023 1203

Paşaportul simplu electronic devine act de identitate Negoi a depus un proiect de lege în sprijinul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate

23 Feb 2023 1874

Anunț important pentru constănțenii care au de ridicat actele de identitate

04 May 2021 1391

Românii vor avea buletin cu CIP. Ce se întâmplă cu cei care nu optează pentru un act de identitate electronic

14 Mar 2021 2373

Primăria Municipiului Constanța Actele de identitate care expiră în perioada stării de urgență își păstrează valabilitatea

25 Jan 2021 1187

Orașul Ovidiu Planul revizuit privind variantele ocolitoare și rutele folosite pentru devierea traficului

12 Nov 2020 2195

Direcţia Generală de Evidenţă a Populaţiei Constanţa, anunţ important pentru cei aflaţi în străinătate

06 Dec 2019 3046

Informații despre preschimbarea actelor de identitate

02 Oct 2019 2094

DGEP Constanţa În ce cazuri este posibilă legal reţinerea actului de identitate

11 Aug 2019 1816