Abuz sexual asupra unui elev, la o școală din București. Minorul ar fi fost agresat a doua oară

foto: Unsplash Zeci de părinți au protestat în această dimineață în fața unei școli din sectorul 1 al Capitalei.

Motivul este cazulul elevului agresat sexual în repetate rânduri de colegi. Părinții copilului abuzat susțin că prima agresiune a avut loc în vara anului 2022.

Conducerea unității de învățământ a oferit un punct de vedere în acest caz pe care îl redăm integral:

"Având în vedere informațiile vehiculate în mass-media în ultimele trei zile, cu privire la o presupusă agresiune sexuală, comisă asupra unui fost elev al școlii noastre din ciclul primar, atât din nevoia corectei informări a opiniei publice, cât și din necesitatea evidentă de a asigura climatul optim în interiorul unității de învățământ, vă comunicăm următoarele:

Când ne-a fost sesizată posibilitatea comiterii de abuz asupra unui elev, de către un alt elev al școlii, am pus la dispoziția organelor abilitate, din prima clipă, absolut toate informațiile necesare clarificării situației. Din perspectiva instituției noastre si a prerogativelor legale ce ne revin, am desfășurat, în egală măsură, anchete interne, în spiritul unei maxime transparențe si dorinței sincere de a clarifica toate aspectele.

În cadrul procedurii judiciare, primul dosar a fost clasat, în anul 2022. Ulterior, o altă plângere la organele abilitate, cu privire la același elev, a condus la deschiderea unui alt dosar, care este in curs de desfășurare.

Menționăm că din considerente legale și procedurale, cât și pentru a proteja intimitatea elevilor potențial implicați, până la concluziile oficiale ale unei anchete, am considerat oportun să existe discreție cu privire la caz, neasumând riscul traumatizării psiho-emoționale sau excluziunii pentru vreun copil înscris la școala noastră.

În lumina celor de mai sus, coroborate cu întreaga disponibilitate a conducerii Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu, de a depune absolut toate diligențele pentru clarificarea situației, cu dorința de a îndeplini responsabilitatea ce ne revine, punem întotdeauna interesul elevilor noștri pe prim-plan.

Pentru orice alte aspecte de clarificat, rămânem permanent la dispoziția părinților și celor interesați, asigurându-i că am acționat permanent cu profesionalism și corectitudine, în spiritul imperativelor morale și legale."- se arată în comunicatul citat. 



Oficial de la Ministerul Educației 

Urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind suspiciunea producerii unor fapte reprobabile în incinta unei unități de învățământ din Municipiul București, un reprezentant al Ministerului Educației s-a deplasat în cursul dimineții de astăzi, 4 martie, în școala în cauză, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Cazul este preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În același timp, în limitele sale de atribuții, o echipă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București verifică atât modul în care conducerea unității de învățământ a gestionat acest caz, cât și măsurile dispuse de aceasta, conform competențelor ce îi revin, în vederea soluționării aspectelor semnalate.

„Violența, agresiunile și comportamentele abuzive sunt incompatibile cu un mediu școlar sănătos și sigur. Am solicitat Inspectoratului Școlar al Municipiului București să transmită Ministerului Educației concluziile cercetării. În aceeași măsură, reiterez obligația școlilor de a întreprinde demersurile prevăzute în Procedura privind gestionarea cazurilor de violență, care stabilește foarte clar pașii de urmat în cazul agresiunilor de orice tip, indiferent dacă sunt semnalate de elevi, cadre didactice sau părinți”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.


Citește și:

Sala de Sport a Şcolii Gimnaziale nr. 29 „Mihai Viteazul” din Constanța ar putea fi închiriată. Deciza aparține consilierilor locali (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Originar din Botoșani și devenit constănțean prin „adopție” Actorul Virgil Andriescu, la ceas aniversar!

25 Apr 2024 511

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj! (VIDEO)

25 Apr 2024 493

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1045

Secţia pentru Judecători în Materie Disciplinară a rămas în pronunțare în cazul judecătoarei Popoviciu, de la Mangalia

24 Apr 2024 480

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 411

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 567

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 493

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1846

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 443

Surse Coaliția va avea candidaturi separate la Primăria Capitalei - Gabriela Firea - PSD şi Sebastian Burduja - PNL

23 Apr 2024 444

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1362

BNR Lansare în circuitul numismatic. 90 de ani de la înființarea Spitalului Clinic de Urgență București

22 Apr 2024 321

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 457

Licitații Constanța Arlechin Total Distribution SRL, contract de 56.000 de euro cu Primăria Comana pentru furnizarea de echipamente digitale către școli (DOCUMENT)

20 Apr 2024 399

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 719