Accident mortal cu BMW-ulCinci martori audiaţi în dosarul tânărului Radu Popescu

Radu Popescu, tânărul care a accidentat mortal un bărbat în timp ce aştepta autobuzul într-o staţie special amenajată s-a aflat, din nou, în atenţia magistraţilor constănţeni. Ieri, instanţa de judecată a ascultat ce au avut de spus cinci martori din acest dosar, iar la final a fixat ca următorul termen să fie pe data de 1 martie.

Mai mult decât atât, ieri, magistraţii au decis că Radu Popescu nu poate părăsi, încă, Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Constanţa. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Radu Popescu a condus, la data de 27.11.2011, în jurul orelor 07.15, un autoturism marca BMW, pe strada Mircea cel Bătrân din municipiul Constanţa, cu direcţia de deplasare dinspre bulevardul Ferdinand spre bulevardul Tomis, având o îmbibaţie alcoolică de 0,85 grame/mie prima probă şi respectiv 1.00 grame/mie a doua probă. În momentul în care a ajuns în dreptul Centrului Militar Judeţean, din cauza consumului de băuturi alcoolice şi produse stupefiante, tânărul şofer a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a pătruns pe trotuar, unde l-a accidentat mortal pe Vasile Luban, care se afla în staţia de transport în comun. Anchetatorii au mai informat că şoferul BMW-ului a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, care efectuau cercetarea locului faptei. Radu Popescu a fost urmărit şi prins de plutonierul Florin Florea, luptător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Constanţa. Şi acesta a fost audiat de instanţă, în faţa căreia a detaliat cum l-a găsit pe tânăr în toaleta unui bar din vecinătatea locului accidentului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Victorie mare, în deplasare, pentru voleibalistele de la CSM Constanța!

21 Jan 2024 963

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1557

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1106

Zece judecători cer să fie eliberați din funcţie, prin pensionare! Iată cine sunt

26 Oct 2023 1061

Voleibalistele de la CSM Constanța debutează în sezonul 2023/2024 al Cupei României

25 Oct 2023 1000

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2408

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 septembrie 2023

27 Sep 2023 1188

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 septembrie 2023

20 Sep 2023 1279

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 iulie 2023

26 Jul 2023 1328

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 21 iulie 2023

24 Jul 2023 1044

Radu-Cătălin POPESCU

27 Jun 2023 334

Dosar Colectiv Cristian Popescu Piedone va fi eliberat! Fostul primar al Sectorului 5, achitat definitiv

21 Jun 2023 2120

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 13 iunie 2023

14 Jun 2023 1693

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2119

Dezbatere la Constanța Reconstruim România– Programul de guvernare AUR în 15 puncte! (FOTO+VIDEO)

19 May 2023 3062